Ziua în care canadienii s-au putut auzi vorbind de la șase kilometri depărtare
În Canada, într-o zi mai puțin obișnuită, oamenii s-au putut auzi vorbind de la o distanță de 6 kilometri, de la aeroport până într-un oraș, și au putut auzi clar chiar și câinii care lătrau.
Între 17 ianuarie și 5 februarie 1947, teritoriul Yukon, aflat nord-vestul Canadei, a trecut printr-o perioadă de frig, atingând cea mai scăzută temperatură, de -64°C, pe 3 februarie.
Observatorul meteo Gordon Toole a măsurat cea mai scăzută temperatură la micul aeroport din orășelul Snag. Termometrul pe care l-a folosit nu era marcat sub -62,2°C, ceea ce înseamnă că meteorologul a trebuit să facă un marcaj adițional. Era prea rece pentru ca pixurile să funcționeze, așa că a trebuit să zgârie marcajul pe termometru folosind acul unui compas, relatează IFL Science.
Oamenii s-au putut auzi la distanță de 6 kilometri într-o zi cu temperaturi extrem de scăzute
La acele temperaturi, respirația oamenilor se transforma într-o pulbere albă în aer, scoțând și un zgomot în acest proces. Statul afară într-o astfel de vreme mai mult de câteva minute ar face ca pielea expusă să degere, existând un mare risc de hipotermie.
Unul dintre efectele mai ciudate ale acestui tip de vreme, observate de locuitorii din Snag, Yukon, unde temperaturile erau cele mai reci, a fost că sunetul a început să circule diferit și oamenii s-au putut auzi la distanță foarte mare.
Toole, în timp ce măsura temperatura la aeroport, nu putea vedea mai mult de câțiva metri fără ca vederea sa să fie perturbată de un nor de ceață înghețată. Cu toate acestea, putea auzi câinii lătrând în satul principal, aflat la peste 6 kilometri distanță, iar gheața care a crăpat în Râul White, aflat la aproximativ 1,6 kilometri distanță, a sunat „precum un foc de armă”.
Care este explicația fenomenului?
Ce anume a cauzat aceste efecte sonore ciudate? Sunetul nu circulă în același mod la orice temperatură. Sunetul se mișcă mai încet în frig, dar se deplasează mai departe, când este aproape de nivelul solului. Când aerul din apropierea pământului este rece și aerul de deasupra este cald, sunetele sunt refractate de aerul cald către suprafață. Apoi sunetul sare între sol și aerul cald, călătorind mult mai departe de-a lungul solului decât la temperaturi mai calde.
„O inversiune termică a făcut ca undele sonore să se reflecte înapoi spre pământ, mai degrabă decât să scape în sus. Oamenii de la aeroport puteau auzi clar câinii lătrând în oraș și pe orășeni vorbind ca și cum ar fi în apropiere, în loc să fie la 5 kilometri distanță”, a declarat David Phillips, climatolog senior la Environment Canada, pentru National Post.
Oamenii lăsau „dâre de respirație” lungi de sute de metri în urma lor
Pe lângă efectul ciudat al auzirii conversațiilor de la kilometri distanță și ceața înghețată care îi înconjura și le diminua vederea, oamenii din oraș puteau vedea norii respirației lor înghețate zăbovind în aer minute în șir.
„A fost unic să vezi o dâră de vapori lungă de câteva sute de metri urmărind o persoană în timp ce aceasta se deplasa pe afară”, a spus Toole, potrivit site-ului Canada’s History.
„Nu exista riscul să te rătăcești. Pe măsură ce un observator mergea de-a lungul pistei, fiecare respirație rămânea ca o ceață minusculă, nemișcată în spatele lui, la nivelul capului. Aceste pete de ceață de respirație umană au rămas în aer nemișcate timp de trei până la patru minute, înainte de a se estompa. Un observator a găsit o astfel de urmă care încă îi marca trecerea când s-a întors pe același drum 15 minute mai târziu”, a declarat Toole.
Iar dacă s-ar fi rătăcit, ar fi putut doar să șoptească acest fapt și să fie auziți de o echipă de căutare și salvare aflată la câțiva kilometri mai departe.
Vă recomandăm să citiți și:
Zeci de milioane de locuitori din California, în pericol din cauza inundațiilor puternice
O femeie condamnată la moarte pentru uciderea a doi bărbați s-a înecat cu mâncare și a murit
Cel mai căutat șef al mafiei din Italia a fost în sfârșit arestat