Cafeaua cu lapte ar putea avea un efect antiinflamator asupra organismului
Poate ceva atât de simplu precum o ceașcă de cafea cu lapte să aibă un efect antiinflamator? Se pare că da, potrivit unui nou studiu realizat de Universitatea din Copenhaga, Danemarca. O combinație de proteine și antioxidanți dublează proprietățile antiinflamatorii din celulele imunitare. Cercetătorii speră să poată studia efectele asupra sănătății oamenilor.
Ori de câte ori bacteriile, virusurile și alte substanțe străine pătrund în organism, sistemul nostru imunitar reacționează prin desfășurarea de celule albe din sânge și substanțe chimice, astfel încât să ne protejeze. Această reacție, cunoscută sub numele de inflamație, apare, de asemenea, ori de câte ori suprasolicităm tendoanele și mușchii și este caracteristică unor boli precum artrita reumatoidă, potrivit Phys.org.
Antioxidanții, cunoscuți sub numele de polifenoli, se găsesc la oameni, plante, fructe și legume. Acest grup de antioxidanți este, de asemenea, utilizat de industria alimentară pentru a încetini oxidarea și deteriorarea calității alimentelor. Aceștia sunt cunoscuți ca fiind sănătoși pentru oameni, deoarece reduc stresul oxidativ din organism, cel care dă naștere unor inflamații. Studiul a fost publicat în Journal of Agricultural and Food Chemistry.
Cum reacționează combinația dintre polifenoli și aminoacizi în organism?
Într-un nou studiu, cercetătorii de la Universitatea din Copenhaga au investigat modul în care se comportă polifenolii atunci când sunt combinați cu aminoacizii, elementele constitutive ale proteinelor. Rezultatele au fost promițătoare.
„Este interesant că am observat acum efectul antiinflamator în experimentele cu celule. Și, evident, acest lucru nu a făcut decât să ne facă mai interesați să înțelegem mai în detaliu aceste efecte asupra sănătății. Așadar, următorul pas va fi să studiem efectele pe animale”, a spus profesorul Andrew Williams, autorul principal al studiului.
Cafeaua cu lapte, o băutură cu rol antiinflamator demonstrat
Studiile anterioare ale cercetătorilor au demonstrat că polifenolii se atașează de proteinele din produsele din carne, lapte și bere. Într-un studiu nou, publicat în Food Chemistry, aceștia au testat dacă moleculele se atașează și în cafeaua cu lapte. Într-adevăr, boabele de cafea sunt pline de polifenoli, în timp ce laptele este bogat în proteine.
„Rezultatul nostru demonstrează că reacția dintre polifenoli și proteine are loc și în unele dintre băuturile de cafea cu lapte pe care le-am studiat. Îmi pot imagina că ceva similar se întâmplă, de exemplu, la o mâncare de carne cu legume sau la un smoothie, dacă te asiguri că adaugi niște proteine precum laptele sau iaurtul” , a precizat Marianne Nissen Lund.
Polifenolii reprezintă un grup de antioxidanți naturali, care se găsesc într-o varietate de fructe și legume, în ceai, cafea, vin roșu și bere. Aceștia previn și întârzie oxidarea substanțelor chimice și a organelor sănătoase din corp, protejându-le astfel de deteriorare sau distrugere.
Vă mai recomandăm și:
O cafea costă mai mult în România decât în Spania sau Italia
Medicamente şi alimente cu efect antiinflamator
Un nou medicament antiinflamator ar putea reduce riscul producerii atacului de cord