Cât de adevărată este expresia „memorie de elefant”?

Se spune că memoria de elefant este ieșită din comun, dar chiar este posibil ca aceștia să nu uite niciodată?

Deși nu este strict corect să spunem că un elefant nu uită niciodată, pahidermele au evoluat pentru a-și aminti detalii importante pentru supraviețuire.

• Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
• De la nopți obositoare, la coșmaruri: cum ne dă peste cap consumul de alcool

De exemplu, elefanții africani (Loxodonta africana) bătrâni își pot aminti sunetele și mirosurile unice ale prădătorilor (chiar și discriminând între diferite grupuri de oameni, în funcție de mirosul și culoarea îmbrăcămintei), își pot reaminti pașii către locurile cu apă din savana aridă și pot distinge între membrii familiei și asociați dintre de sute de alți elefanți, conform Live Science.

„Capacitatea de a găsi suficientă hrană și apă într-un mediu extrem de dinamic, cum ar fi savana, gestionând în același timp relații sociale complexe și evitând riscul de prădare, necesită un creier capabil să proceseze și să-și amintească informații detaliate”, explică Graeme Shannon, de la Universitatea Bangor, din Țara Galilor.

„Aceasta este o abilitate critică care poate însemna diferența dintre viață și moarte”, a continuat el.

Cât de cuprinzătoare este, de fapt, memoria de elefant?

Elefanții nu sunt singurele animale care caută hrană în savană, dar provocările unice cu care se confruntă aceste pahiderme necesită memorii rafinate. De exemplu, fiecare elefant trebuie să mănânce aproximativ 150 de kilograme de vegetație în fiecare zi și, pentru a-și satisface această nevoie, elefanții pornesc pe rute lungi de migrație între anotimpurile umede și cele uscate. Supraviețuirea în aceste migrații depinde în mare măsură de cunoștințele lor despre rută.

„Memoria de elefant facilitează amintirea rutelor lungi de migrare care includ copaci și resurse de apă, care sunt importante pentru a trece printr-o migrație foarte lungă”, explică Caitlin O’Connell, care studiază auzul elefanților la Harvard Medical School, din SUA.

Memoria devine deosebit de importantă în timpul secetei. Un studiu din 2008 din revista Biology Letters a observat că turmele de elefanți cu conducătoare mai în vârstă, care au trecut prin secete anterioare, și-au condus cu succes turmele la apă, probabil amintindu-și modul în care turma supraviețuise secetei anterioare.

O turmă, însă, era condusă de o femelă tânără, care nu și-ar fi putut aminti cum se descurcase generația anterioară pe timp de secetă. Turma ei a rămas pe loc în loc să călătorească prin noi terenuri pentru a găsi apă, iar puii au suferit o rată de mortalitate de 63% în acel an.

Rata normală a mortalității în timpul secetei este de numai 2%. „De aici și importanța conducătoarelor mai în vârstă ca depozite importante de cunoștințe. De aceea memoria pe termen lung poate duce direct la supraviețuire”, a spus O’Connell, care nu a fost implicată în studiu.

Un mediu foarte dinamic

Memoria de elefant este necesară și pentru a traversa ceea ce biologii numesc o dinamică de „fisiune-fuziune”. În acest aranjament, comun și printre primate și unele specii de balene, o unitate de bază a familiei de elefanți intră în contact cu sute de alți elefanți de-a lungul anului (fuziune), pentru a se rupe ulterior către grupul de bază inițial (fisiune).

„Traiul într-o lume socială extrem de complexă necesită o putere considerabilă a creierului”, a spus Shannon.

„Este esențial ca elefanții să aibă cunoștințe detaliate despre familiile familiare și asociații apropiați, precum și să fie capabili să identifice străinii și să fie mai precauți atunci când interacționează cu acești indivizi necunoscuți”, care ar putea acționa agresiv și ar putea reprezenta o amenințare pentru unitatea familială.

Memoria de elefant le ajută pe animale să se apere

Elefanții necunoscuți nu sunt singurele amenințări pe care aceste pahiderme trebuie să le aibă în vedere pentru a supraviețui. Shannon a fost coautor al unui studiu din 2011, publicat în revista Proceedings of the Royal Society B: Biological Sciences, care a demonstrat că elefanții mai tineri au reacții slabe la sunetele înregistrate de lei masculi care rag, în timp ce elefanții mai în vârstă (care își amintesc atacurile anterioare ale leilor) trec pe poziții defensive ca răspuns.

Într-un alt studiu, publicat în jurnalul Proceedings of the National Academy of Sciences în 2014, Shannon și colegii săi au demonstrat că elefanții pot identifica și vocile oamenilor care reprezintă o amenințare. Ei au descoperit că elefanții sunt mai predispuși să ia măsuri de precauție atunci când aud vocile înregistrate ale oamenilor semi-nomazi Maasai, care ucid periodic elefanți, decât vocile altor etnii kenyene.

De asemenea, era mai probabil ca elefanții să se apere atunci când auzeau vocile înregistrate ale bărbaților masai, decât atunci când auzeau înregistrările femeilor și copiilor masai. „Amintirile incredibile și abilitățile cognitive ale elefanților le-au permis chiar să folosească limbajul uman pentru a determina amenințarea reprezentată de diferite grupuri de oameni”, a spus Shannon.

Creierul elefantului

Structurile unice ale creierului elefanților ar putea fi ceea ce le permite acestor animale să realizeze aceste fapte impresionante de memorie și cogniție. O serie de studii realizată de Bob Jacobs, profesor de psihologie specializat în neuroștiințe la Colorado College, a demonstrat că neuronii corticali ai elefanților sunt radical diferiți de cei ai altor specii inteligente.

Jacobs crede că caracteristicile unice ale acestor neuroni sugerează că elefanții se gândesc cu atenție la amintirile lor. „În ceea ce privește cogniția”, a scris el pentru The Conversation, „eu și colegii mei credem că circuitele corticale integrative ale elefanților susțin ideea că ei sunt în esență animale contemplative”.

Elefanții au, de asemenea, cea mai mare dimensiune absolută a creierului dintre mamiferele terestre și cel mai mare lob temporal în raport cu dimensiunea corpului; lobul temporal este partea creierului responsabilă cu procesarea sunetelor și codificarea memoriei.

Elefanții trebuie protejați

Faptul că elefanții se bazează atât de mult pe memoria lor face eforturile de conservare cu atât mai necesare. Atunci când braconierii vizează cei mai mari elefanți cu cei mai mari colți, de obicei îi plasează în vizor pe cei mai bătrâni elefanți, depozitele memoriei colective a turmei, și acele pierderi înseamnă că elefanții mai tineri sunt lăsați la conducerea unei turme pe care nu au experiența să o conducă în siguranță în timpul sezonului secetos.

De asemenea, dacă supraviețuirea elefanților depinde de bătrânii care își amintesc rutele de migrație, dezvoltarea care schimbă peisajul și întrerupe căi cruciale ar putea avea consecințe devastatoare pentru efective întregi.

„Habitatul lor este amenințat de dezvoltarea umană care blochează rute importante de migrație, lăsându-i limitați pe terenuri marginale care adesea nu au resurse importante necesare pentru a supraviețui sezoanelor secetoase lungi. De o implicație evidentă este importanța păstrării rutelor de migrație critice”, a spus O’Connell.

Vă recomandăm să citiți și:

Termenul de „mascul alfa” este o mare minciună, spun cercetătorii

Chiar și păsările au personalitate. Cum le ajută în lupta cu schimbările climatice?

O inteligență uimitoare. Ce are în comun creierul uman cu cel al caracatițelor?

Unele specii de păianjen au evoluat să fie ființe sociale, deși nu au creier