Unde va depozita NASA mostrele de pe Marte care ar putea conține viață extraterestră?
NASA a anunțat că va construi o stație special concepută să găzduiască mostrele de rocă de pe Marte, colectate de roverul Perseverance, care ar putea conține semne ale vieții marțiene antice.
Potrivit agenției, noua stație va fi situată la Centrul Spațial Johnson din Houston, Texas, SUA și va avea ca scop „primirea și conservarea” rocilor extrem de rare, în condiții cât mai sigure.
Cunoscut drept proiectul Mars Sample Receiving (MSR), potrivit NASA, acest efort „este așteptat a fi cea mai complexă campanie de zboruri spațiale robotizate încercate vreodată” și este programat să înceapă în aproximativ un deceniu, odată ce mostrele vor fi aduse pe Pământ.
Mostrele marțiene vor fi preluate de Agenția Spațială Europeană
Cu siguranță, sarcina de a aduce eșantioane de rocă de pe Marte pe Pământ nu va fi una ușoară. Eșantioanele, care sunt pregătite de roverul Percy de la NASA de pe suprafața marțiană, vor fi preluate de roverul Agenției Spațiale Europene (ESA), care este încă în curs de dezvoltare, înainte să facă lunga călătorie înapoi spre casă, potrivit Futurism.
Nu toată lumea este încântată de perspectiva aducerii unor roci marțiene pe Pământ.
Misiunea a provocat scepticism printre cercetători
Oamenii de știință și-au exprimat îngrijorarea cu privire la planurile anterioare ale NASA de a încredința Forțelor Aeriene eșantioanele, de teamă că Armata SUA ar putea ajunge să manipuleze greșit contaminanți extratereștri potențial periculoși.
„Cred că este o probabilitate foarte scăzută să existe ceva care să trăiască la suprafața lui Marte. Dar există o posibilitate”, a spus geologul Peter Doran, de la Universitatea de Stat din Louisiana, SUA.
Într-un efort de a calma spiritele, NASA a atras atenție asupra faptului că există deja mostre marțiene care s-au prăbușit pe Pământ sub formă de meteoriți.
Vă mai recomandăm și:
Roverul Perseverance a descoperit roci misterioase, ascunse într-un lac marțian antic
Marte are atât de multă radiație, încât orice semn de viață ar fi îngropat adânc sub suprafață
Cine decide ce facem dacă extratereștrii contactează omenirea?
Observatorul LIGO ar putea detecta unde gravitaționale de la extratereștri