Sistemul Solar s-a format ca un „aluat de tort prost amestecat”, arată un studiu despre izotopi
Potasiul de pe Pământ a ajuns aici prin intermediul unui meteorit, au descoperit cercetătorii Nicole Nie și Da Wang de la Muzeul de Știință Carnegie din SUA. Savanții au arătat printr-un studiu că unii dintre primii meteoriți conțineau un amestec diferit de izotopi de potasiu decât cei găsiți în alți meteoriți. Aceste rezultate pot ajuta cercetătorii să elucideze procesele care au format Sistemul Solar și au determinat compoziția planetelor sale.
„Condițiile extreme întâlnite la interior permit stelelor să producă elemente folosind fuziunea nucleară. Fiecare generație stelară însămânțează materia primă din care se nasc generațiile următoare, iar noi putem urmări istoria acelui material de-a lungul timpului”, a explicat Nie.
Unele dintre materialele produse în interiorul stelelor pot fi eliberate în spațiu, acolo unde se acumulează sub forma unui nor de gaz și praf. Un astfel de nor s-a prăbușit în urmă cu 4,5 miliarde de ani, iar în urma acelui eveniment s-a format Soarele, potrivit EurekAlert.
O evoluție a Sistemului Solar
Rămășițele acestui proces au alcătuit un disc rotativ în jurul stelei nou-născute. În cele din urmă, planetele și alte obiecte din Sistemul Solar, inclusiv asteroizi și meteoriți, s-au format din aceste rămășițe.
„Prin studierea variațiilor din registrul izotopic păstrat în meteoriți, putem urmări sursa materialelor din care s-au format și putem construi o cronologie geochimică a evoluției Sistemului nostru Solar”, a adăugat Wang.
Potasiul este interesant în mod deosebit pentru că este un element volatil moderat, numit astfel pentru că are puncte de fierbere relativ scăzute, ceea ce îl face să se evapore destul de ușor. Prin urmare, este dificil să căutăm modele anterioare apariției Soarelui în raporturile izotopice ale substanțelor volatile. Acestea nu rămân suficient de mult timp în condiții fierbinți de formare a stelelor pentru a menține o înregistrare ușor de citit.
„Totuși, folosind instrumente foarte sensibile și adecvate, am găsit modele în distribuția izotopilor de potasiu, care au fost moșteniți din materiale pre-solare și care diferă între tipuri de meteoriți”, a declarat Nie.
Tipuri de meteoriți: condritele carbonice și non-carbonice
Unii dintre cei mai vechi meteoriți numiți condrite carbonice, care s-au format în afara Sistemului Solar, conțineau mai mulți izotopi de potasiu care au fost produși de explozii stelare uriașe, numite supernove. În timp ce alți meteoriți, cei care se prăbușesc cel mai frecvent pe Pământ, numiți condrite non-carbonice, conțin aceleași raporturi izotopice de potasiu observate pe planeta noastră și în alte locuri din interiorul Sistemului Solar.
„Asta ne spune că, la fel ca un aluat de tort prost amestecat, nu a existat o distribuție uniformă a materialelor între zonele exterioare al Sistemului Solar, acolo unde s-au format condritele carbonice și interiorul Sistemului Solar, unde trăim noi”, a concluzionat Anat Shahar, membru al echipei de cercetare.
Cercetătorii de la Muzeul de Știință Carnegie au lucrat timp mai mulți ani pentru a descoperi originile elementelor volatile de pe Pământ.
Lucrarea a fost publicată în jurnalul Science.
Vă mai recomandăm și:
Din ce sunt făcuți asteroizii și „cărămizile” fundamentale ale Sistemului Solar?
Izotopi detectați pentru prima oară în atmosfera unei exoplanete
Condițiile propice pentru formarea planetelor, posibile datorită stelelor
O lună misterioasă din Sistemul Solar ar putea fi cheia pentru găsirea vieții extraterestre