Bacteria Rhodococcus ruber mănâncă și chiar digeră plasticul. Acest lucru a fost demonstrat în cadrul unor experimente de laborator de către doctorandul Maaike Goudriaan de la Institutul Regal Olandez pentru Cercetări Maritime (NIOZ).
Pe baza unui studiu care a avut în centrul său plasticul din apă de mare artificială în laborator, Goudriaan a calculat că bacteriile pot descompune aproximativ un procent din plasticul alimentat pe an în CO2 și alte substanțe inofensive. „Dar aceasta nu este cu siguranță o soluție la problema plasticului din oceanele noastre. Este, totuși, o altă parte a răspunsului la întrebarea unde a dispărut tot plasticul din oceane”, a spus doctorandul.
Goudriaan a comandat un plastic special fabricat pentru aceste experimente, cu o formă distinctă de carbon (13C) în el. Atunci când a hrănit bacteriile cu acel plastic, după ce a fost tratat în prealabil cu „lumina soarelui” – o lampă UV – într-o sticlă cu apă de mare simulată, a văzut că acea versiune specială de carbon apare sub formă de CO2 deasupra apei.
„Tratamentul cu lumină UV a fost necesar deoarece știm deja că lumina soarelui descompune parțial plasticul în bucăți de mărimea unei mușcături pentru bacterii”, explică Goudriaan.
„Este pentru prima dată când am dovedit în acest mod că bacteriile chiar digeră plasticul în CO2 și alte molecule”, afirmă Goudriaan. Se știa deja că bacteria Rhodococcus ruber poate forma în natură un așa-numit biofilm pe plastic. De asemenea, fusese măsurat faptul că plasticul dispare sub acest biofilm. „Dar acum am demonstrat cu adevărat că bacteria chiar digeră plasticul.”
Atunci când Goudriaan calculează descompunerea totală a plasticului în CO2, estimează că bacteriile pot descompune aproximativ un procent din plasticul disponibil pe an.
„Aceasta este probabil o subestimare. Am măsurat doar cantitatea de carbon-13 în CO2, deci nu și în celelalte produse de descompunere a plasticului. Cu siguranță va exista 13C în mai multe alte molecule, dar este greu de spus ce parte a fost descompusă de lumina UV și ce parte a fost digerată de bacterii.”
Chiar dacă microbiologul marin Goudriaan este foarte entuziasmat de bacteriile care mănâncă plasticul, subliniază că digestia microbiană nu este o soluție la uriașa problemă a întregului plastic care plutește pe și în oceanele noastre, scrie EurekAlert.
Pentru a descoperi dacă bacteriile ,,sălbatice” mănâncă și ele plasticul „în sălbăticie”, trebuie să se facă cercetări ulterioare. Goudriaan a făcut deja câteva experimente pilot cu apă de mare reală și cu niște sedimente pe care le-a colectat de pe fundul Mării Wadden.
„Primele rezultate ale acestor experimente indică faptul că plasticul este degradat, chiar și în natură”, spune Goudriaan.
Recent, colega lui Goudriaan, Annalisa Delre, a publicat o lucrare despre lumina soarelui care descompune plasticul de la suprafața oceanelor. Microplasticul care plutește este descompus în particule nanoplastice din ce în ce mai mici, invizibile, care se răspândesc în întreaga coloană de apă, dar și în compuși care pot fi apoi descompuși complet de bacterii. Acest lucru este demonstrat de experimentele efectuate în laboratorul NIOZ, pe Texel.
În cel mai recent număr al Marine Pollution Bulletin, doctoranda Annalisa Delre și colegii săi calculează că aproximativ două procente din plasticul care plutește vizibil ar putea dispărea în acest mod de la suprafața oceanului în fiecare an.
Vești îngrijorătoare! Numărul microplasticelor de pe fundul mării s-a triplat în ultimii 20 de ani
Un nou filtru de microplastice are o eficiență de 99%
Un studiu arată că plouă cu microplastice, iar oamenii au subestimat fenomenul
Balenele înghit microplastice într-un număr îngrozitor de mare