Home » Știință » Ce au descoperit cercetătorii după ce au administrat medicamente placebo într-un studiu pe oameni?

Ce au descoperit cercetătorii după ce au administrat medicamente placebo într-un studiu pe oameni?

Publicat: 18.01.2023

Vina este un sentiment incomod și poate fi împovărătoare. Cercetătorii de la Universitatea din Basel, Elveția, au arătat că medicamentele de tip placebo pot ajuta la reducerea sentimentelor de vină, chiar și atunci când sunt administrate în mod deschis, ceea ce înseamnă că oamenii știu că primesc un placebo, și nu un medicament propriu-zis.

Oamenii nu se comportă întotdeauna impecabil în relațiile cu ceilalți. Atunci când observăm că asta a provocat în mod involuntar un prejudiciu, ne simțim adesea vinovați. Iar vina este un sentiment destul de incomod și ne motivează să remediem situația prin a prezenta scuze sau a ne recunoaște greșeala.

Tocmai de aceea, vina este considerată o emoție morală importantă, atât timp cât este adaptabilă, altfel spus, adecvată și proporțională cu situația.

Sentimentul de vinovăție, redus prin administrarea deschisă a unui placebo

Cercetătorii de la Facultatea de Psihologie a Universității din Basel au analizat dacă sentimentul de vinovăție poate fi redus prin administrarea de placebo. Descoperirile lor au fost publicate recent în revista Scientific Reports.

„Poate îmbunătăți relațiile interpersonale și, prin urmare, este valoroasă pentru coeziunea socială”, spune Dilan Sezer, cercetător la Divizia de Psihologie Clinică și Psihoterapie de la Universitatea din Basel, conform Medical Xpress.

Pentru a le trezi sentimentele de vinovăție, subiecții din studiu au fost rugați să scrie despre un moment în care nu au respectat reguli importante de conduită sau au tratat pe cineva apropiat în mod nedrept, l-au rănit sau chiar i-au făcut rău. Ideea era ca participanții la studiu să se simtă în continuare vinovați în legătură cu situația aleasă.

Participanții au fost apoi repartizați aleatoriu în trei condiții: participanților dintr-un grup li s-au administrat pastile placebo în timp ce li s-a spus în mod înșelător că este vorba de un medicament real; participanților din alt grup li s-a spus că li s-a administrat un placebo. Amândurora li s-a spus că ceea ce li s-a dat ar fi eficient împotriva sentimentelor de vinovăție. Grupului de control nu i s-a administrat niciun tratament.

Explicația tratamentului este esențială pentru eficacitatea acestuia

Rezultatele studiului au arătat că sentimentele de vinovăție au fost reduse semnificativ în ambele grupuri placebo în comparație cu cel care nu au primit medicamente.

„Studiul nostru susține astfel descoperirea intrigantă că medicamentele de tip placebo funcționează chiar și atunci când sunt administrate în mod deschis și că explicația tratamentului este esențială pentru eficacitatea acestuia”, afirmă autorul principal al studiului, Dilan Sezer.

În cazul în care sentimentele de vinovăție sunt iraționale și continuă pentru perioade mai lungi, acestea sunt considerate inadaptate. Aceste emoții pot afecta sănătatea oamenilor și sunt, totodată, printre alte lucruri, un simptom comun al depresiei.

Un tip de tratament care păstrează autonomia pacienților

Studiile oamenilor de știință au arătat că efectele placebo pot fi foarte puternice în tratarea depresiei. Dar constatarea că administrarea unui placebo în mod deschis poate fi utilă și în cazul unor emoții puternice, cum ar fi vinovăția, este nouă.

„Administrarea de placebo deschis, în special, este o abordare promițătoare, deoarece păstrează autonomia pacienților, permițându-le acestora să fie pe deplin conștienți de modul în care funcționează intervenția”, a spus Sezer.

Rezultatele studiului reprezintă un prim pas promițător în direcția unor tratamente specifice simptomelor și mai etice pentru afecțiunile psihologice, folosind placebo în mod deschis, a concluzionat Sezer.

Vă mai recomandăm și: 

Efectul placebo este o iluzie uimitoare. Iată de ce nu ar trebui să înlocuiască medicina reală

Ce este efectul placebo şi cum funcţionează acesta?

Test de cultură generală. Care este diferența dintre sociopat și psihopat?

Vremea spațială amenință omenirea tot mai mult, iar asta e doar vina noastră

Claudia Cociug
Claudia Cociug
Claudia Cociug, absolventă a Facultății de Litere, specializarea Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, a făcut parte din echipa DESCOPERĂ.ro din noiembrie 2022 și până în iunie 2023. citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cum a fost detectat un virus mortal în respirația balenelor din Arctica?
Cum a fost detectat un virus mortal în respirația balenelor din Arctica?
Bucureștiul, sub bombele zeppelinelor germane
Bucureștiul, sub bombele zeppelinelor germane
Kurt Cobain, viața unui om prins între sensibilitate, faimă și autodistrugere. „Vreau să cred în Dumnezeu. Vreau să mă iubesc. Dar sunt blocat în acest paradox nenorocit”
Kurt Cobain, viața unui om prins între sensibilitate, faimă și autodistrugere. „Vreau să cred în Dumnezeu. Vreau ...
Confirmat științific: care este efectul îmbrățișărilor asupra corpului uman?
Confirmat științific: care este efectul îmbrățișărilor asupra corpului uman?
De ce unii oamenii își lasă pilotele afară, în frig, iarna și ce spune știința despre asta?
De ce unii oamenii își lasă pilotele afară, în frig, iarna și ce spune știința despre asta?
Test de cultură generală. Câte pisici există în lume?
Test de cultură generală. Câte pisici există în lume?
(P) Un derivat al vitaminei descoperite în 1913 este astăzi cel mai studiat ingredient antirid
(P) Un derivat al vitaminei descoperite în 1913 este astăzi cel mai studiat ingredient antirid
(P) Ce indică popularitatea Bitcoin despre direcția economiei românești
(P) Ce indică popularitatea Bitcoin despre direcția economiei românești
(P) Călătorie de Neuitat prin România: București – Râmnicu Vâlcea
(P) Călătorie de Neuitat prin România: București – Râmnicu Vâlcea
Prima fotografie a Telescopului Hubble cu Nebuloasa Crabului din ultimii 24 de ani a dezvăluit mai multe structuri misterioase
Prima fotografie a Telescopului Hubble cu Nebuloasa Crabului din ultimii 24 de ani a dezvăluit mai multe structuri misterioase
Un nou record istoric pentru prețul aurului. A fost depășit pragul de 4.400 de dolari pe uncie
Un nou record istoric pentru prețul aurului. A fost depășit pragul de 4.400 de dolari pe uncie
Cum facem față sărbătorilor fără excese alimentare?
Cum facem față sărbătorilor fără excese alimentare?
Care sunt cele trei culori prin care devenim instant mai atractivi în ochii celorlalți?
Care sunt cele trei culori prin care devenim instant mai atractivi în ochii celorlalți?
Viaţa zbuciumată a celei mai frumoase Prinţese a României. A fost prima femeie căpitan de cursă lungă, s-a căsătorit de două ori şi a sfârşit la mănăstire
Viaţa zbuciumată a celei mai frumoase Prinţese a României. A fost prima femeie căpitan de cursă lungă, s-a căsătorit ...
Poșta daneză oprește distribuirea scrisorilor după 400 de ani
Poșta daneză oprește distribuirea scrisorilor după 400 de ani
„Cel mai sângeros an”: Record de execuții în Arabia Saudită
„Cel mai sângeros an”: Record de execuții în Arabia Saudită
Averea lui Elon Musk a trecut de 700 de miliarde de dolari
Averea lui Elon Musk a trecut de 700 de miliarde de dolari
Zonele din România unde va ninge de Crăciun
Zonele din România unde va ninge de Crăciun