Renunțarea la alcool poate îmbunătăți cogniția în 18 zile, arată un studiu
Un nou studiu a oferit speranță pentru cei care suferă de alcoolism, arătând că majoritatea celor care reușesc să nu mai bea prezintă îmbunătățiri cognitive după doar câteva săptămâni. Deficitele în cogniție, precum pierderea memoriei sau a atenției, au fost îmbunătățite la 63% din cei care au făcut parte din experiment, după doar 18 zile de la renunțarea la alcool, arătând că este posibilă o schimbare într-un timp scurt.
Tulburarea severă a consumului de alcool (AUD) este dificultatea de a controla consumul de alcool la oamenii care dezvoltă adesea o toleranță și care au nevoie de cantități mai mari ca să obțină același efect.
Consumul ridicat de alcool este legat de un număr mare de deficiențe cognitive, inclusiv reținerea și recuperarea informațiilor, în timp ce consumul frecvent poate duce la distrugerea creierului, potrivit IFL Science.
Îmbunătățiri la nivelul creierului, constatate la 18 zile după renunțarea la alcool
Cu toate acestea, dovezile anterioare au arătat că abstinența poate inversa unele dintre deficiențele asociate cu AUD; dar, ca în cazul multor cercetări asupra creierului, oamenii de știință nu au înțeles exact ce se întâmplă. Pentru a înțelege mai bine, cercetătorii au adoptat o abordare longitudinală, în care să studieze aceleași persoane de-a lungul unei perioade de timp pentru a căuta orice schimbări. Studiul a fost publicat în jurnalul Alcohol and Alcoholism.
Studiul a fost efectuat cu ajutorul a 32 de persoane cu o formă severă de AUD, dintre care 24 de bărbați. Cercetătorii i-au examinat pe măsură ce au încetat să mai consume alcool la opt zile și apoi la 18 zile; au fost incluse și 32 de persoane sănătoase.
Participanții la AUD au fost ajutați pe parcursul renunțării la alcool printr-un program de dezintoxicare și un tratament cu tiamină pe cale orală. Fiecare participant a fost supus testului BEARNI (Brief Evaluation of Alcohol-Related Neuropsychological Impairment), care determină starea cognitivă a unui alcoolic și este considerat printre standardele de aur ale testelor.
Rezultatele au arătat că 60% dintre participanții la AUD prezentau deficiențe cognitive la opt zile, iar 63% dintre aceștia au prezentat îmbunătățiri până la niveluri normale în 18 zile.
Cea mai rapidă schimbare observată
Studiul sugerează că, în doar un interval scurt de 18 zile după ce oamenii nu mai consumă alcool., pot fi observate îmbunătățiri ale cogniției.
Aceasta este cea mai rapidă îmbunătățire la persoanele cu AUD pe care un studiu a constatat-o până acum. Este posibil ca deficitele cognitive să înceapă să scadă într-un timp și mai scurt, deși vor fi necesare studii suplimentare pentru a ști asta cu siguranță, potrivit cercetării.
Vă mai recomandăm și:
Cercetătorii au descoperit secretul care îi face pe oameni să renunțe la alcool
Rănile provocate de consumul de alcool, asociate cu risc crescut de moarte în anul următor
Câte pahare sunt prea multe atunci când vine vorba de alcool? Cercetătorii au răspunsul!
Un român consumă anual 11 litri de alcool pur; România, pe locul 10 în Europa