Un „șarpe cosmic” într-o creșă stelară, surprins în noi imagini de la Observatorul European de Sud
Noi imagini în infraroșu cu o creșă stelară îndepărtată au dezvăluit stele ascunse de obicei de nori groși de gaz și praf care acționează drept „cărămizile fundamentale” ale stelelor tinere.
Creșa stelară, sau nebuloasă, Sharpless 54 (Sh2–54) apare ca o sferă ce strălucește în nuanțe de oranj. Sh2-54 este situată la aproximativ 6.000 de ani-lumină depărtare de Pământ, în Constelația Șarpele, care și-a primit denumirea în urma aspectului său distinct.
Multe dintre aceste stele ar fi fost ascunse în lumină vizibilă de nori vaști de gaz și praf din care se nasc stelele, având în vedere că materia ce formează stele absoarbe lungimile de undă ale luminii în spectrul electromagnetic pe care ochii noștri îl pot vedea.
O cameră foto cu 67 de milioane de pixeli!
Pentru a putea observa în detaliu aceste stele și detalii ascunse din nebuloasa spectaculoasă, astronomii s-au folosit de capabilitățile în infraroșu ale Visible and Infrared Survey Telescope for Astronomy (VISTA), situat la Observatorul Paranal al Observatorului European de Sud (ESO), din Chile. Lumina infraroșie este utilă în studiul nebuloaselor pentru că radiațiile electromagnetice din aceste lungimi de undă „scapă” din norii groși de gaz și praf aproape fără impedimente.
Echipa de la ESO a folosit camera foto cu 67 de milioane de pixeli a instrumentului VISTA pentru a crea imaginea cu această creșă stelară, totul făcând parte din studiul VISTA Variables in the Via Láctea (VVVX). Acest proiect durează de ani buni și observă în mod repetat o porțiune considerabilă din Calea Lactee în lungimi de undă infraroșii, astfel dezvăluind detalii despre evoluția stelară și nebuloase.
Cum apar nebuloasele?
Rezervoare vaste de praf și gaz, în mare parte hidrogen și heliu, nebuloasele prind contur atunci când gravitația cauzează acest material să se acumuleze. Pe măsură ce se acumulează, influența sa gravitațională sporește, potrivit Space.com.
Asta duce la apariția regiunilor cu densitate înaltă sau „nori moleculari” care, în cele din urmă, devin atât de masivi încât se prăbușesc sub propria gravitație și formează începuturile unei stele, adică o protostea.
Acestea pot părea ca stele obișnuite, însă protostelele nu sunt suficient de fierbinți pentru a efectua fuziune nucleară în miezul lor, procesul care transformă hidrogenul în heliu și generează marea majoritate a energiei unei stele. În schimb, luminozitatea protostelelor este pur și simplu derivată din încălzirea materialului protostelar pe măsură ce continuă să se prăbușească sub influența propriei sale gravitații.
Nebuloasa Sh2–54 conține o bogăție de protostele și stele tinere
La acest moment, protosteaua încă adună material din norul molecular care i-a dat naștere, iar atunci când miezul său atinge o temperatură de aproximativ 10 milioane grade Celsius fuziunea hidrogen – heliu poate începe.
Asta înseamnă că protosteaua devine o tânără stea de secvență principală (stelele tipice și majoritare din Univers), fiind înconjurată de rămășițele norului molecular care sunt capabile să formeze planete.
Nebuloasa Sh2–54 conține o bogăție de protostele și stele tinere care fac ca această creșă stelară să strălucească mai puternic decât zona din jur și roiul deschis din apropiere numit NGC 6604. Aflat la aproximativ 5.500 de ani-lumină depărtare de noi, roiul NGC 6604 găzduiește multe stele albe, fierbinți și tinere.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Telescopul Hubble a găsit o „gaură de cheie cosmică” în constelația Orion
Astronomii au găsit o gaură neagră monstruoasă chiar în vecinătatea noastră cosmică
Un semnal radio bizar din spațiul cosmic, care bate ca o inimă, a fost detectat de astronomi
Canibalism cosmic. O stea moartă, surprinsă în timp ce sfâșie violent un întreg sistem planetar