Dacă vei privi cerul în lunile ce vor urma, vei putea vedea o cometă care a fost observată ultima oară pe vremea când neanderthalienii încă mai trăiau pe Pământ.
Astronomii de la Zwicky Transient Facility au descoperit în martie 2022 o cometă folosind o cameră de observație cu câmp larg.
Cercetătorii cred că această cometă parcurge o orbită în jurul Soarelui o dată la 50.000 de ani, ceea ce înseamnă că ultima dată când a putut fi văzută a fost în Paleoliticul superior, pe vremea când strămoșii noștri au început să se extindă în Asia și Europa, potrivit IFLScience.
Cometa, numită C/2022 E3 (ZTF) este, în prezent, prea estompată ca să poată fi observată fără telescop. Totuși, observarea sa ar putea fi posibilă cu ochiul liber la sfârșitul lunii ianuarie și începutul lunii februarie din 2023.
Cometa se apropie în prezent de periheliu, adică de cea mai mică distanța a sa față de Soare, care va avea loc pe 12 ianuarie. Obiectul cosmic se va apropia cel mai mult de Pământ, fenomen cunoscut sub numele de perigeu, în data de 1 februarie.
În jurul acestui punct, ar putea fi vizibilă cu ochiul liber, deși Sky at Night subliniază că va arăta mai degrabă ca o pată de praf de cretă pe o tablă, decât spectacolul orbitor oferit de cometa NEOWISE.
Cometa, despre care s-a crezut inițial că este un asteroid înainte de a se observa coma, a fost descoperită cu ajutorul unui telescop de 1,2 metri.
Aceasta va trece în siguranță pe lângă Pământ la o distanță de aproximativ 44 de milioane de kilometri.
Cometele ar fi transportat ingredientele vieții pe Europa, luna lui Jupiter
Universul timpuriu, așa cum nu l-am mai văzut niciodată. Ce a descoperit Telescopul Webb?
NASA a confirmat cea mai mare cometă detectată vreodată. Ce dimensiuni are?
NASA a început construirea următoarei generații de „vânători” de asteroizi