De ce ar trebui să folosim coaja de banană ca ingredient?
Un lucru interesant despre banană este faptul că vine în propriul „ambalaj” bio-degradabil: coaja de banană. Însă deși aceasta constituie o treime din fruct, adesea o aruncăm.
„Coaja de banană reprezintă aproximativ 35% din fructul copt și este adesea aruncată mai degrabă decât consumată”, notează Healthline. Cu toate acestea, „cojile de banană nu sunt doar comestibile, ci și bogate în câțiva nutrienți cheie, cum ar fi potasiu, fibre alimentare, grăsimi polinesaturate și aminoacizi esențiali”.
Totuși, în forma sa brută, coaja bananei este fibroasă, dură și pur și simplu nu atât de plăcut de mâncat.
Coaja de banană ar putea duce la realizarea de prăjituri mai hrănitoare
O lucrare, publicată la începutul anului 2022 în American Chemical Society’s Food Science & Technology, a găsit o soluție: punerea cojilor de banane în făină. Și pentru ca experimentul să fie unul delicios, au investigat folosind fursecuri.
Într-o inversare a procedurii obișnuite, echipa din spatele acestui studiu a luat banane coapte, nedeteriorate, le-a curățat de coajă și a aruncat fructele, păstrând cojile. Acestea au fost apoi albite, uscate și măcinate într-o pulbere fină, care a fost amestecată în diferite proporții cu făină obișnuită de grâu, lapte praf degresat, zahăr pudră și ulei vegetal, ingrediente suficiente pentru cinci loturi de prăjituri delicioase.
Rezultatele nu au fost perfecte. La un raport prea mare de făină de banane, prăjiturile au fost considerate a fi vizibil mai tari și mai maronii decât de obicei, probabil ca rezultat al cantității mari de fibre din coajă.
Care este raportul ideal dintre făina din coajă de banană și cea de grâu?
Cu toate acestea, un raport mai mic (7,5% făină de coajă de banană la 92,5% făină de grâu) a fost considerat de către un panel de degustare de prăjituri ca având cea mai bună textură și cea mai mare acceptabilitate generală în comparație cu celelalte loturi. În plus, longevitatea bunătăților nu a fost afectată, ținând la fel de mult ca versiunile tradiționale ale rețetei, la temperatura camerei.
Per total, schimbarea nu este una mare, dar într-un moment în care atât de mulți oameni încearcă să reducă risipa și să sporească sănătatea, noua rețetă ar putea avea un impact substanțial. Dacă prăjiturile pot fi îmbogățite astfel, fără a afecta acceptarea de către consumatori sau perioada de valabilitate, cercetătorii cred că adăugarea unui pic de făină de coajă de banană ar putea face fursecurile și mai hrănitoare, scrie IFL Science.
Vă recomandăm să citiți și:
Un colorant alimentar comun poate declanșa boli inflamatorii intestinale
Ce medicamente nu trebuie să combini cu alcool? Iată care sunt riscurile!
Alcoolul afectează „aproape fiecare organ”. Cum trecem mai ușor peste mahmureală?
Mărci populare de ciocolată neagră conțin metale grele periculoase