Cercetătorii încearcă să afle originea regolitului de pe Miranda, una dintre lunile lui Uranus

O echipă de cercetători a investigat originea potențială a depozitelor de regolit de pe satelitul Miranda al lui Uranus. Aceștia au urmărit să determine structura internă a satelitului, mai ales căldura sa interioară. Scopul studiului a fost acela de a descoperi dacă Miranda adăpostește sau a adăpostit vreodată un ocean intern.

Studiul a fost recent publicat în The Planetary Science Journal și este realizat de către o echipă de cercetători conduși de Centrul Carl Sagan din cadrul Institutului SETI din California, SUA.

• O nouă teorie a dezvăluit forma fotonilor
• S-a descoperit că astronauții procesează sarcinile mai lent în spațiu

„Este puțin probabil ca Miranda să poată să păstreze un ocean subteran până în prezent, din cauza dimensiunilor sale mici. Totuși, un strat gros de regolit ar putea să acționeze ca o pătură izolatoare, reținând căldura la interior și sporind longevitatea unui ocean subteran pentru o anumită perioadă. Această căldură captivă ar fi promovat, de asemenea, activitatea endogenă pentru perioade mai lungi de timp, cum ar fi activitatea geologică care a format una sau mai multe coroane ale satelitului sau sistemul global de rifturi”, a spus dr. Chloe Beddingfield, care este cercetător la Centrul de Cercetare Ames al NASA, conform Phys.org.

Cum este definit regolitul?

Regolitul este definit ca „o regiune de roci libere neconsolidate și de praf, care se află deasupra unui strat la baza unei roci”, iar materialul de suprafață, atât al Lunii, cât și al planetei Marte, este denumit frecvent regolit, spre deosebire de sol, cum este denumit stratul de pe Pământ.

Diferența este că solul aduce nutrienții și mineralele necesare pentru ca multe organisme să prospere, în timp ce regolitul poate fi considerat un sol mort.

Ce a presupus cercetarea regolitului de pe satelitul Miranda?

În cadrul studiului, cercetătorii au analizat craterele, în special pe cele „mute”, ca să determine grosimea regolitului de la suprafața satelitului Miranda. Aceste analize au inclus măsurarea raportului adâncime-diametru al craterului, distribuția frecvenței dimensiunilor craterului, cunoscută și sub numele de „numărarea craterelor” și a movilei centrale din cadrul unui anumit crater numit Alonso.

Rezultatele studiului au determinat trei surse potențiale pentru regolitul gros de pe Miranda. Acestea includ materiale ejectate, depozite de gaze și de inele de pe Uranus.

Formarea regolitului satelitului Miranda, datorată inelelor lui Uranus

Cercetătorii afirmă că favorizează ipoteza depozitelor inelare datorită culorii albastre a satelitului Miranda, precum și a întinderii spațiale mari și a grosimii mari a regolitului său.

„Dacă materialele de pe inelele lui Uranus au fost sursa principală a regolitului satelitului Miranda, atunci asta ar putea indica ideea că Miranda s-a format din materialul inelelor și/sau că acesta a migrat prin inele în istoria sa timpurie. În aceste scenarii, inelele lui Uranus s-ar putea să fi fost mai grele în trecut. Totuși, sunt necesare cercetări suplimentare pentru a investiga aceste posibilități”, a spus dr. Beddingfield.

Satelitul Miranda, vizitat o singură dată de nava spațială Voyager 2

Satelitul lui Uranus, Miranda, a fost descoperit pe 16 februarie 1948 de către Gerard P. Kuiper, la Observatorul McDonald din vestul statului Texas și a fost vizitat doar de nava spațială Voyager 2 a NASA, în 1986.

Această întâlnire a dezvăluit o lume haotică și interesantă, cu cratere, văi și abisuri pe suprafața sa, iar oamenii de știință continuă să dezbată până în prezent procesele care stau la baza acestor caracteristici interesante ale lunii lui Uranus.

Un astfel de tip de trăsătură este cunoscut sub numele de „coronae”, acestea fiind deformări mari despre care oamenii de știință presupun că s-au format în urma activității tectonice.

Regolitul de pe suprafața satelitului ar putea fi explicat și prin alte procese

Studiul cercetătorilor de la SETI subliniază că sunt necesare cercetări ulterioare pentru a înțelege mai bine posibilitățile potențiale, altele decât depozitele din inelele lui Uranus, pentru regolitul gros al satelitului Miranda.

„Regolitul de pe Miranda ar putea fi explicat prin alte procese decât acumularea de material din inele, inclusiv prin depunerea de material datorată activității gazelor în trecut sau prin depunerea de materiale ejectate”, a explicat dr. Beddingfield.

În prezent, Voyager 2 rămâne singura navă spațială care a vizitat Uranus și numeroasele sale luni și nu există nicio misiune programată să revadă această zonă îndepărtată din Sistemul Solar.

Vă mai recoamndăm și: 

Cercetătorii au creat cărămizi de regolit care ar putea fi folosite pentru a construi baza lunară Artemis

Asteroidul Ryugu continuă să ofere informații valoroase despre Sistemul Solar

Sonda Voyager 2 a NASA a transmis primele date de dincolo de Sistemul nostru Solar

Test de cultură generală. De ce nu vom putea păși niciodată pe Jupiter, Saturn, Uranus sau Neptun?