Cefalee în ciorchine, o tulburare mai des întâlnită la bărbați, dar cu efecte mai severe la femei
Cefaleea în ciorchine, o durere de cap scurtă, dar intensă, este mai des întâlnită la bărbați decât la femei, însă un nou studiu sugerează că, în cazul femeilor, afecțiunea poate să aibă efecte mai severe.
Studiul a fost publicat recent în Neurology, jurnalul medical al Academiei Americane de Neurologie.
Cefaleea în ciorchine este o durere de cap de scurtă durată, dar extrem de dureroasă, care poate apărea în mai multe zile sau chiar săptămâni la rând. Durerile pot persista uneori de la 15 minute până la trei ore, conform EurekAlert.
Cefaleea în ciorchine, mai severă în cazul femeilor decât al bărbaților
„Cefaleea în ciorchine este, adesea, diagnosticată greșit la femei, poate pentru că unele aspecte pot fi similare migrenelor. Este important ca medicii să fie conștienți de cât de diferit se manifestă tulburarea la bărbați și la femei, astfel încât tratamentul cel mai eficient să poată fi administrat cât mai curând posibil”, a declarat autorul studiului Andrea C. Belin, de la Institutul Karolinska din Stockholm, Suedia.
Studiul a implicat peste 700 de persoane diagnosticate cu cefalee în ciorchine, cu un total de 66% de bărbați și 34% de femei.
Participanții au răspuns unui chestionar detaliat cu privire la simptomele, medicamentele, declanșatorii durerii și obiceiurile din stilul de viață.
Femeile au avut o probabilitate mult mai ridicată de a fi diagnosticate cu cefalee cronică în ciorchine decât bărbații. Cefaleea cronică în ciorchine constă în atacuri periodice timp de un an sau mai mult, fără întreruperi sau cu scurte intermitențe fără simptome, care durează mai puțin de trei luni. 18% dintre femei au fost diagnosticate cu cefalee cronică în ciorchine, în comparație cu 9% dintre bărbați.
Femeile, mai predispuse să aibă un membru al familiei cu antecedente de cefalee
Atacurile dureză, de asemenea, mai mult pentru femei decât pentru bărbați. De exemplu, 8% din femei au spus că episoadele de dureri de cap au durat, în medie, între patru și șapte luni, față de 5% dintre bărbați, în timp ce 26% dintre femei au declarat că episoadele au durat, în medie, mai puțin de o lună, față de 30% dintre bărbați.
De asemenea, femeile au fost mai predispuse decât bărbații să raporteze că atacurile lor au avut loc în diferite momente pe parcursul zilei, 74% față de 63%. Femeile au fost mai predispuse să aibă un membru al familiei cu antecedente de cefalee în lanț, 15% față de 7%.
„În timp ce raportul dintre bărbați și femei cu cefalee în lanț s-a schimbat de-a lungul anilor, aceasta este considerată încă o afecțiune a bărbaților, ceea ce face ca femeile cu simptome mai ușoare să fie diagnosticate mai greu decât bărbații. Este posibil ca asta să contribuie la o rată mai ridicată a cefaleei cronice la femei”, a spus Belin.
Vă mai recomandăm și:
Riscul de migrene ar putea fi crescut atât la persoanele supraponderale, cât și la cele subponderale
Acupunctura ar putea reduce migrenele? Iată ce spune știința!
Un studiu fără precedent dezvăluie cum arată migrenele în creier
Jumătate din populația lumii suferă de dureri de cap, arată un studiu