Cum ne împiedică poluarea luminoasă să vedem stelele?
Luminile artificiale s-au dezvoltat exponențial de-a lungul creșterii populației și luminează puternic cerul chiar și în cel mai întunecat ceas al nopții. Însă specialiștii atrag atentă că iluminatul nocturn excesiv nu doar că ne împiedică să observăm mai bine stelele de pe cer, ci ar putea să pună în pericol și culturile, fauna și tot ce presupune sănătatea oamenilor.
Într-una din nopțile senine din 1997 din Queensland, Australia, Brendan Downs, un astronom amator, admira cosmosul alături de alți prieteni. El și-a setat telescopul pentru a ajunge la o galaxie numită NGC 6769, care se afla la mai mult de 169 de milioane de ani-lumină depărtare, și a efectuat o fotografie.
„Aveam drept referință o imagine pe care o aveam într-o carte și am comparat-o cu fotografia pe care am efectuat-o eu. Ulterior, am numărat stelele pe care le priveam. Unu, doi, trei, patru, cinci… Unu, doi, trei, patru, cinci, șase… Ar fi trebuit să pot număra cu mai multă ușurință. Inima mi-a tresărit. Am mers la ceilalți prieteni și, foarte rapid, toți au observat că este o stea în plus în imaginea pe care am efectuat-o”, a spus Brendan Downs.
99% dintre europeni nu mai pot vedea stelele
El a surprins o supernovă (explozie stelară). Descoperirea, împărtășită unui astronom din Noua Zeelandă care a fotografiat aceeași explozie și în același timp, a fost înregistrată la Uniunea Astronomilor Internaționali sub numele de 1997de. Mai târziu, Brendan Donws a descoperit o a doua supernovă, numită ulterior 2010dc.
Este ceva obișnuit ca astronomii amatori, care admiră obiectele cerului din curtea casei, să le ofere oamenilor de știință consacrați descoperirile acestora pentru a fi folosite ulterior în lucrări.
Totuși, există un aspect care ar putea amenință această practică: poluarea luminoasă. Aceasta „s-a așezat” în fața stelelor aproape precum o draperie și împiedică astronomii să observe obiectele stelare. Poluarea luminoasă afectează, în aceeași măsură, și culturile, habitatul natural al animalelor, dar și alte progrese științifice. Unii oameni de știință nu se feresc să numească acest tip de poluare drept „genocid cultural”, notează The Guardian.
La nivel mondial, una din trei persoane nu poate observa Calea Lactee din cauza iluminatului excesiv în zona în care se află.
Poluarea luminoasă ne fură un drept primordial
Iar orașele și capitalele mari produc atât de multă lumină în timpul nopții, încât nici stelele nu pot fi admirate (4 din 5 oameni nu văd stelele pe cer). Dacă ne raportăm doar la Europa, asta înseamnă că 99% dintre locuitorii de pe continent nu pot admira stele.
„Poluarea luminoasă ne fură unul dintre drepturile oferite de Dumnezeu, acela de a observa un cer întunecat și înstelat”, a spus James Barclay, un antreprenor din Australia, care a pus bazele unui business bazat pe „astro-turism”. Din cauza iluminatului excesiv din statul australian Queensland, el și-a mutat afacerea lângă aeroport, deoarece turiștii nu puteau observa stelele.
Soluțiile nu sunt simple și nu pot rezolva situația peste noapte. Activiștii de mediu spun că o mișcare la nivel global pentru a folosi surse de lumină mai sustenabile (cum ar fi LED) ar putea ajuta la reducerea poluării luminoase.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Stele nou-născute, neobservate până acum, au fost descoperite cu ajutorul Telescopului Webb
Algoritmul de supernove a clasificat 1.000 de stele muribunde fără eroare
Telescopul James Webb a observat „moartea dezordonată” a unei stele
ESO a surprins „fantoma” unei stele gigantice în constelația Velele