Printre dunele muntoase și valurile mici și ondulate de pe suprafața deșertică a planetei Marte se află structuri de nisip, de dimensiuni intermediare, care nu seamănă cu nimic de pe Pământ.
Oamenii de știință de la Universitatea Stanford au folosit acum un model de inteligență artificială pentru a analiza un milion de dune marțiene și au descoperit cum se formează aceste valuri de nisip pe Planeta Roșie.
Rezultatele, publicate în Nature Communications, sugerează că cercetătorii pot folosi versiuni fosilizate ale acestor structuri pentru a reconstrui istoria atmosferică a planetei Marte. Acest lucru se datorează faptului că există o relație matematică precisă și consecventă între densitatea atmosferică și dimensiunea ondulațiilor și a dunelor purtate de vânt la toate scările, cu excepția celor mai mici.
„Acest lucru este deosebit de important, deoarece se crede că Marte a avut o atmosferă mai densă în trecut, susținând poate condiții de suprafață asemănătoare cu cele de pe Pământ”, a declarat autorul principal al studiului, Mathieu Lapôtre, profesor asistent de științe geologice la Stanford Doerr School of Sustainability, potrivit Phys.org,
„Cu toate acestea, a pierdut cea mai mare parte din ea și nu știm cu adevărat când, cât de repede și de ce.”
Atât pe Pământ, cât și pe Marte, grăunțele de nisip aduse de vânt se adună în movile de diferite forme și dimensiuni. Pe Pământ, crestele acestor valuri mai mici sunt de obicei distanțate de câțiva centimetri. Ele sunt comune în deșerturi, pe plaje și în gresie, păstrate ca niște amprente ale vânturilor străvechi. Oamenii de știință le numesc „ondulații de impact”, deoarece sunt rezultatul unor grăunțe purtate de vânt care se izbesc de grăunțe de nisip ca niște torpile minuscule.
În 2015, roverul Curiosity al NASA a returnat imagini cu modele similare pe suprafața lui Marte. Pe lângă dunele gigantice, imaginile au arătat valuri mai mici la două scări distincte. Unele erau apropiate de dimensiunea ondulațiilor de impact cunoscute în granule de dimensiuni similare pe Pământ; altele erau de aproximativ 10 ori mai mari – dar totuși mai mici decât dunele, care sunt modelate mai mult de fluxul de aer decât de impactul cu nisipul.
Modul în care aceste două scări distincte de ondulații au ajuns să coexiste și să evolueze pe Marte îi nedumerește pe oamenii de știință încă de atunci.
Conform uneia dintre explicațiile propuse, structurile de mărime medie sunt rezultatul creșterii continue a ondulațiilor de impact, care a fost permisă de presiunea foarte scăzută a aerului pe Marte. Contrar ideii de continuitate, însă, oamenii de știință au observat o absență inexplicabilă a ondulațiilor cu crestele distanțate între 8 și 30 de centimetri.
Lapôtre și alți oameni de știință au sugerat că formele ar putea fi rezultatul unei instabilități hidrodinamice despre care se știe deja că produce dune purtate de vânt în deșerturi și movile ondulate, similare în albia râurilor nisipoase de pe Pământ.
Cercetătorii au speculat, de asemenea, că dimensiunea undelor și dunelor marțiene mai mari, precum și a undelor care se formează sub apă pe planeta noastră, ar putea fi controlate de aceeași schimbare sau anomalie în fluxul de aer sau de apă.
Această schimbare, care apare numai după ce movilele depășesc o anumită dimensiune, ar rezulta din interacțiunea dintre proprietățile atmosferice globale, cum ar fi densitatea, și factorii locali, cum ar fi topografia și viteza de forfecare a vântului.
Dar până acum, oamenii de știință au emis doar ipoteze privind existența anomaliei, în urma unor experimente strict controlate. Ea nu fusese observată în mediul complex al dunelor naturale.
Cum sună o furtună de praf pe Marte? Ascultă AICI!
Test de cultură generală. Ce culoare are apusul de Soare pe Marte?
Elicopterul Ingenuity de pe Marte a zburat la cea mai mare altitudine de până acum
Marte este mai activă decât se credea. Ce dezvăluie interiorul planetei?