Home » Știință » Psihedelicele pot schimba credințele celor care experimentează cu astfel de droguri

Psihedelicele pot schimba credințele celor care experimentează cu astfel de droguri

Publicat: 20.12.2022

Cercetătorii de la Universitatea John Hopkins, din SUA, continuă explorarea psihedelicelor și a modului în care aceste droguri ar putea produce schimbări profunde asupra percepției, cogniției și a stării de spirit.

Într-un studiu recent, cercetătorii au constatat că o singură experiență psihedelică a sporit o serie de convingeri care nu aparțin fizicalismului (n.red. concepție neopozitivistă potrivit căreia limbajul fizicii trebuie să fie limbajul tuturor științelor), precum și convingeri despre conștiență, sens și scop.

În plus, amploarea schimbărilor de convingeri a fost asociată cu caractersticile calitative ale experienței, potrivit Medical Xpress.

Sensul amplu al experienței psihedelice

În cadrul studiului, cercetătorii au analizat datele colectate între august 2020 și iulie 2021 de la mai bine de 2.000 de persoane care au avut o experiență psihedelică ce le-a schimbat convingerile. Aproape jumătate dintre participanți (43%) au indicat că experiența psihedelică care le-a schimbat convingerile a fost prima lor experiență.

Rezultatele analizei au fost împărțite în cinci factori:

  • Dualismul – o poziție filosofică, potrivit căreia mintea și corpul sunt separabile, acesta este un punct de vedere pe care mulți oameni îl au intuitiv;
  • Paranormal/spiritualitate – acest factor a acoperit o serie de credințe naturale, incluzând existența telepatiei, a spiritelor neînsuflețite și existența sinelui după moarte, comunicarea cu morții, reîncarnarea și dacă unii oameni pot prezice viitorul sau să miște obiecte cu puterea minții;
  • Conștiența non-mamiferelor – dacă insectele, copacii și pietrele sunt capabile de experiență conștientă, cunoscătoare de sine;
  • Conștiența mamiferelor – se referă la conștiința non-mamiferelor și a mamiferelor și dacă acestea sunt „capabile să aibă o experiență conștientă” (de exemplu, pisicile și oile sunt capabile să aibă o experiență conștientă);
  • Superstiția – se referă la credința că oglinzile care se sparg, numărul 13 sau pisicile negre pot aduce ghinion.

Oamenii își pot consolida credințele, în urma unei experiențe psihedelice

Rezultatele au dezvăluit consolidarea credințelor legate de primii patru factori. Prin contrast, credințele privind superstiția nu au fost la fel de însemnate.

Exemple au inclus consolidarea credinței în faptul că:

  • Mintea este un mod diferit de existență, un mod spiritual de a fi;
  • Universul este conștient;
  • Mintea este imaterială și lucrează cu creierul ca să genereze comportamentul nostru;
  • Obiectele naturale inanimate, precum pietrele, sunt capabile de o experiență conștientă;
  • Există un scop ascuns sau mai profund al vieții și al întregii existențe despre care mulți oameni nu sunt conștienți;
  • Există înțelesuri ascunse sau mai profunde ale evenimentelor zilnice, dincolo de explicațiile factuale simple pentru înțelegerea lumii.

„Până în acest moment am subestimat schimbările de credință induse de psihedelice. Măsurile de precauție împotriva anumitor schimbări de credință în utilizarea clinică sunt importante, dar măsura în care astfel de credințe nenaturale pot fi terapeutice nu este clară. Mai sunt multe de învățat aici”, spune Sandeep Nayak, doctor în medicină, cercetător principal și profesor asistent de psihiatrie și științe comportamentale la Facultatea de Medicină a Universității Johns Hopkins, SUA.

Sentimente puternice

Cercetătorii spun că principalele caracteristici „ale unor astfel de experiențe includ un sentiment de conectivitate, prețiozitate și validitate. Aceste trăsături pot explica schimbările în convingeri, cum ar fi intensificarea sentimentului de scop și sens al vieții și faptul că Universul este conștient”.

Oamenii de știință spun, de asemenea, că viitoarele studii se vor concentra pe cercetarea psihedelică empirică asupra spiritualității și bunăstării seculare.

Vă mai recomandăm și: 

Complex de pasaje antice, folosit pentru ritualuri psihedelice. Care este povestea acestui loc?

Un studiu recent a ajuns la concluzia că visele lucide se aseamănă cu experienţele psihedelice date de halucinogene

Ce impact pot avea conştiinţa de sine şi obiceiul de a scrie pentru sănătatea mintală

Dincolo de lumea fizică. Experiențele aproape de moarte nu sunt halucinații, indică un studiu

Claudia Cociug
Claudia Cociug
Claudia Cociug, absolventă a Facultății de Litere, specializarea Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, a făcut parte din echipa DESCOPERĂ.ro din noiembrie 2022 și până în iunie 2023. citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Lumea este deja în mijlocul celui de-Al Treilea Război Mondial, spune președintele Parlamentului Finlandei
Lumea este deja în mijlocul celui de-Al Treilea Război Mondial, spune președintele Parlamentului Finlandei
Un nou cod de conduită la nivelul UE obligă companiile de tehnologie să ia măsuri împotriva incitării la ură
Un nou cod de conduită la nivelul UE obligă companiile de tehnologie să ia măsuri împotriva incitării la ură
Odată cu întoarcerea la Casa Albă, Donald Trump retrage pentru a doua oară Statele Unite din Acordul de la Paris
Odată cu întoarcerea la Casa Albă, Donald Trump retrage pentru a doua oară Statele Unite din Acordul de la Paris
Joe Biden a grațiat cinci membri din familia sa în ultimele minute de mandat
Joe Biden a grațiat cinci membri din familia sa în ultimele minute de mandat
„Nababul”, cel mai bogat român de la începutul secolului XX. Cum era manevrat de copiii lui?
„Nababul”, cel mai bogat român de la începutul secolului XX. Cum era manevrat de copiii lui?
Andrei Novac: „Cărțile de poezie sunt ascunse în librării”
Andrei Novac: „Cărțile de poezie sunt ascunse în librării”
Căutăm un Content Writer entuziast. Alătură-te echipei Go4it!
Căutăm un Content Writer entuziast. Alătură-te echipei Go4it!
Ospețele cu care Alexandru Marghiloman își răsfăța musafirii
Ospețele cu care Alexandru Marghiloman își răsfăța musafirii
David Lynch și universul muzical: „Îmi place să îl numesc experimentare”. „Muzica e magie”
David Lynch și universul muzical: „Îmi place să îl numesc experimentare”. „Muzica e magie”
David Lynch a iubit femeile poate la fel de mult ca filmele. A fost căsătorit de patru ori
David Lynch a iubit femeile poate la fel de mult ca filmele. A fost căsătorit de patru ori
Cel mai mare telescop din lume, amenințat de un proiect de energie regenerabilă
Cel mai mare telescop din lume, amenințat de un proiect de energie regenerabilă
Test de cultură generală. Ce este inflația?
Test de cultură generală. Ce este inflația?
Să fie o cască de stimulare a creierului răspunsul la depresie?
Să fie o cască de stimulare a creierului răspunsul la depresie?
Ce îndemn are fostul cancelar german Angela Merkel pentru Europa?
Ce îndemn are fostul cancelar german Angela Merkel pentru Europa?
Elon Musk, acuzat de comunitatea de gameri că trișează la jocurile video
Elon Musk, acuzat de comunitatea de gameri că trișează la jocurile video
Donald Trump are „o fixație” pentru Premiul Nobel pentru Pace
Donald Trump are „o fixație” pentru Premiul Nobel pentru Pace
Chimistul care a scris ISTORIE şi a ajuns să fie victima propriului succes
Chimistul care a scris ISTORIE şi a ajuns să fie victima propriului succes
Industria cu potențial uriaș care ar putea crește nivelul de trai în România
Industria cu potențial uriaș care ar putea crește nivelul de trai în România