Consumul de alimente ultraprocesate duce la deteriorarea creierului
Chipsuri, pizza, prăjituri; toate acestea sunt delicioase, dar o dietă plină de alimente ultraprocesate poate duce la deteriorarea creierului, arată un studiu.
Alimentele ultraprocesate au o mulțime de ingrediente nesănătoase, precum zahăr, sare, grăsimi, coloranți artificiali și conservanți. Exemplele includ alimentele congelate, băuturile răcoritoare, mezelurile, alimentele de tip fast-food, biscuiții, prăjiturile și chipsurile.
Aceste alimente au fost asociate cu un risc crescut de boli de inimă, sindrom metabolic și obezitate. În prezent, oamenii de știință din Brazilia le-au asociat cu un risc mai mare de declin al capabilităților cerebrale, potrivit Medical Xpress.
Schimbarea stilului de viață poate fi benefică la orice vârstă
Studiul nu a putut să demonstreze o legătură cauzală. Totuși, „declinul cognitiv ar putea fi rezultatul leziunilor microvasculare din creier, volumului redus al creierului sau chiar inflamației sistemice, cauzate de consumul alimentelor ultraprocesate. Alegerile alimentare reprezintă un mod important prin care putem menține o funcție sănătoasă a creierului”, a explicat cercetătorul principal al studiului, Natalia Gomes Goncalves.
„Vârsta de mijloc este o perioadă importantă din viață în care putem să adoptăm măsuri preventive prin schimbarea stilului de viață, din moment ce alegerile pe care le facem la această vârstă ne vor influența anii bătrâneții. Asta nu înseamnă că adulții deja mai în vârstă nu vor observa rezultate dacă adoptă un stil de viață mai sănătos”, a adăugat Goncalves.
Goncalves a mai spus că „cercetarea a arătat din nou că putem beneficia de alegerile sănătoase la orice vârstă”.
Mesele gătite acasă, recomandate în detrimentul mâncărurilor gata preparate
Consumul de alimente ultraprocesate poate duce la obezitate. Dar chiar și după ce a fost luată în considerare obezitatea, alimentele, nu creșterea în greutate, au fost cele legate de declin.
Pe baza rezultatelor studiului, medicii ar putea recomanda pacienților să gătească acasă folosind ingrediente proaspete, în loc să cumpere mâncare și gustări gata preparate, a spus Goncalves.
Sunt necesare mai multe studii pentru a confirma dacă un aport ridicat de alimente ultraprocesate dăunează într-adevăr în mod direct creierului.
„În acest moment nu dispunem de neuroimagistică pentru a confirma aceste ipoteze”, a spus Goncalves, dar „plănuim studii viitoare pentru a înțelege mecanismele prin care alimentele ultraprocesate sunt asociate cu declinul cognitiv”.
„Depinde de noi să recunoaștem manipularea din partea companiilor alimentare”
Dr. Samantha Heller, nutriționist clinic senior la New York, SUA, care nu a fost implicat în studiu, a explicat de ce mâncarea ultraprocesată afectează creierul uman.
„Atunci când oamenii mănâncă în mod regulat alimente ultraprocesate, este puțin probabil ca ei să primească fibrele, vitaminele, mineralele și fitonutrienții de care corpurile lor au nevoie ca să fie sănătoase, să lupte împotriva bolilor și să reducă inflamațiile”, a spus dr. Heller.
„În final, asta poate să afecteze modul în care funcționează creierul, pentru că acesta are nevoie de o aprovizionare constantă cu micro și macronutrienți pentru a funcționa corespunzător”, a adăugat dr. Heller.
Efectele consumului de alimente ultraprocesate, cum ar fi riscul crescut de tensiune arterială, diabetul de tip 2, bolile de inimă și obezitatea, pot afecta și sănătatea creierului.
„Alimentele ultraprocesate sunt concepute pentru a stârni pofta și dorința pentru aceste alimente, iar publicitatea – care este peste tot – întărește aceste impulsuri. Nu este vina consumatorului că tânjește după alimente ultraprocesate. Dar depinde de noi să recunoaștem manipularea din partea companiilor alimentare și să preluăm controlul asupra a ceea ce alegem să mâncăm”, a subliniat nutriționistul.
Vă mai recomandăm și:
Specialişti nutriţie: Fructele nu îngraşă, chiar dacă au fructoză
Controlul glicemiei crește sănătatea creierului pentru persoanele cu diabet de tipul 2
O legătură mai puțin cunoscută. Ce poate dezvălui retina despre sănătatea creierului tău?