Home » Știință » INTERVIU EXCLUSIV – Cea mai frumoasă hartă a Universului. Cum a fost creată și cum ne ajută?

INTERVIU EXCLUSIV – Cea mai frumoasă hartă a Universului. Cum a fost creată și cum ne ajută?

Publicat: 08.12.2022

Doi cercetători de la Universitatea Johns Hopkins din Baltimore, Maryland, SUA au creat cea mai frumoasă hartă a Universului, iar DESCOPERĂ.ro a vorbit cu unul dintre ei! Nikita Shtarkman este programator, designer 3D și specializat în știința computerelor. Alături de profesorul Brice Ménard, a creat cea mai detaliată și frumoasă hartă a Universului cunoscut. În cadrul unui interviu exclusiv pentru site-ul DESCOPERĂ.ro, Shtarkman a vorbit despre cât de departe a ajuns omenirea și cum ne poate ajuta o astfel de hartă a Universului cunoscut.

DESCOPERĂ.ro: Mulțumesc că ți-ai rupt puțin timp din programul încărcat pentru a vorbi cu noi astăzi. Este o reală oportunitate și un privilegiu pentru noi. Numele meu este Ioana și sunt redactorul-șef al DESCOPERĂ.ro, cel mai mare site științific din România. Astăzi vom discuta cu Nikita Shtarkman, unul dintre cercetătorii care au ajutat la crearea celei mai frumoase hărți a Universului de până acum. Așadar, bine ai venit! În primul rând, vreau să te întreb: Cât timp a durat să creați această hartă frumoasă a Universului cunoscut pe care o putem vedea astăzi?

Nikita Shtarkman: Sigur, mulțumesc pentru introducerea frumoasă. Eu am început să lucrez cu Brice Ménard în urmă cu trei sau patru ani, iar de atunci am tot lucrat la hartă, dar cu întreruperi. El lucrează la hartă de aproape șase ani, sau poate chiar mai mult, de unul singur.

Cum a fost creată cea mai frumoasă hartă a Universului?

DESCOPERĂ.ro: Așadar, au trecut ani buni până când ați ajuns aici. Și câți oameni au fost implicați în proiect? Doar tu și profesorul Brice Ménard?

Nikita Shtarkman: Da, dar trebuie să menționăm faptul că toate datele au fost luate de la Sloan Digital Sky Survey (SDS). Așadar, noi nu am colectat date; noi doar am fost norocoși să găsim o modalitate de a le folosi.

DESCOPERĂ.ro: Așa cum am înțeles, fiecare punct reprezintă o galaxie reală pentru care oamenii de știință au colectat date, iar harta include, de asemenea, găuri negre regăsite în centrul galaxiilor. Poți să ne ghidezi puțin prin hartă și să ne spui cum s-a concretizat totul?

Nikita Shtarkman: Sigur, eu nu sunt astrofizician, astfel că nu am cele mai bune informații în acest caz. În esență, fiecare galaxie este studiată de un telescop, iar pozițiile sunt incluse într-un catalog, iar noi reunim toate aceste cataloage de la diferite telescoape folosite de oamenii de știință. Apoi putem să le includem într-o hartă. Găurile negre sunt, de fapt, în centrul galaxiilor. Nu le poți vedea, dar poți vedea galaxiile. Iar acum, folosind toate acele poziții, putem să creăm o hartă cu toate galaxiile cunoscute din Univers. Asta am făcut noi prin combinarea tuturor cataloagelor.

Harta ajunge tocmai până la marginea Universului observabil

DESCOPERĂ.ro: Oricine dorește să vadă cu ochii săi această hartă frumoasă, poate accesa site-ul vostru (The Map of the Universe) și poate vedea că harta ajunge tocmai până la marginea Universului observabil. Cu toate acestea, chiar înainte să ajungem la marginea Universului, putem observa un spațiu întunecat și gol. Ne poți explica ce reprezintă? Este asta o regiune a Universului pentru care noi încă nu avem date?

Nikita Shtarkman: Da, acel spațiu reprezintă „Evul Întunecat” (the Dark Ages). Eu nu sunt astrofizician, astfel că nu pot răspunde cel mai bine la această întrebare, însă din câte am înțeles eu acela este un spațiu pentru care nu avem prea multe date și este chiar în apropierea începutului, pentru că ne uităm înapoi în timp.

DESCOPERĂ.ro: Am avut și eu suspiciunea asta, dar am vrut doar să o confirmi și tu. Așadar, această nouă hartă a Universului poate fi o modalitate inedită pentru ca studenții să învețe totul despre spațiu, galaxii, găuri negre și Big Bang. A fost acesta unul dintre motivele pentru care tu și profesorul Menard ați decis să creați această hartă?

Nikita Shtarkman: Da, viziunea lui a fost să creeze ceva…  Cred că multe dintre cercetările astrofizicienilor sau astronomilor sunt dificile de înțeles pentru necunoscători. Cercetările sunt în mare parte pentru alți astrofizicieni sau astronomi. El a vrut să creeze ceva de care publicul să se bucure, ceva ușor de înțeles și ceva ce poți atârna pe perete și de care poți fi mândru. Cam acesta a fost scopul nostru. Cred că probabil din acest motiv a ales să lucreze cu mine, pentru că eu nu sunt astrofizician.

DESCOPERĂ.ro: E minunat, mulțumesc! În opinia ta, știu că ai spus că nu ești astrofizician, dar ai o anumită perspectivă în acest caz, având în vedere că ai participat la acest proiect. Crezi că hărțile de acest fel pot să ne ajute în căutarea vieții extraterestre?

Nikita Shtarkman: Cred că este interesant de văzut cum reacționează oamenii. Există o oarecare inevitabilitate; există atât de multe galaxii. Dar nu știu dacă poți folosi harta noastră pentru a arată unde locuiesc extratereștrii. Dar vom vedea.

Putem vedea pentru prima oară întregul spațiu cosmic cunoscut!

DESCOPERĂ.ro: Există multe cazuri în care astronomi amatori au găsit ceva cu ajutorul datelor de la NASA sau alte instituții spațiale. Așadar, posibilitățile sunt infinite. Pentru mine, cel mai notabil aspect al acestui proiect este faptul că putem vedea pentru prima oară întregul spațiu cosmic cunoscut. Având în vedere faptul că Universul continuă să se extindă, cum ne ajută această hartă în acest moment?

Nikita Shtarkman: Aș spune că această hartă nu va fi atât de mult folosită pentru cercetări, mai degrabă pentru sprijin vizual. Așadar nu cred că această hartă poate duce la noi cercetări în privința extinderii cosmosului. Harta este mai degrabă un infografic a ceea ce știm deja. Nu cred că orice potențiale noi descoperiri vor fi consecințe ale hărții. Eu sper că oamenii vor fi interesați după ce vor vedea harta. Asta aș spune eu.

DESCOPERĂ.ro: Acesta pare să fie rezultatul cel mai predictibil al proiectului. Am citit că există, de fapt, mai multe date astronomice disponibile, însă nu a fost posibilă includerea lor în această hartă 2D. Ne poți spune cum ați ales ce date să includeți?

Nikita Shtarkman: Aceasta a fost una dintre provocări. Sunt tone de date. Există milioane de galaxii pe care le-am fi putut include. Ceea ce a trebuit să facem a fost să devenim editori și să găsim „o felie” care putea să descrie Universul într-un mod simplu și frumos. Așadar, mare parte din munca noastră a fost crearea mai multor „felii” diferite și să vedem ce fel de analiză putem realiza asupra fiecărei „felii” astfel încât să o facem mai frumoasă. Am inclus aproximativ 200.000 [de galaxii], ceea ce reprezintă o cincime sau chiar mai puțin din setul complet de date. Tocmai de aceea a durat atât de mult. Am încercat să găsim „bucata” potrivită de date pe care să o prezentăm publicului.

„Eu vreau ca oamenii să fie curioși”

DESCOPERĂ.ro: Și, desigur, pentru că datele se actualizează în mod continuu. Cercetătorii continuă să găsească tot mai multe galaxii și informații despre exoplanete și așa mai departe. Așadar, pentru mulți oameni, Universul este un concept dificil de înțeles. Cum ne pot ajuta hărțile de genul acesta să înțelegem mai bine cosmosul?

Nikita Shtarkman: Eu mă uit la această hartă și nu cred că înțeleg ceva mai bine, mai degrabă sunt uimit de ceea ce pot face oamenii. Eu cred că demonstrează capabilitățile oamenilor. Am avut dintotdeauna hărți. Am avut hărți cu orașe, apoi cu țări, astfel că am avut acest proces continuu; hărți din ce în ce mai cuprinzătoare. Harta aceasta îmi arată distanța parcursă până acum, faptul că putem vedea până la începuturile timpului, cu ajutorul tuturor telescoapelor noastre. Asta mă impresionează pe mine.

DESCOPERĂ.ro: Mulțumesc! Cât despre experiența ta și procesul creării acestei noi hărți, care ar fi concluzia? Ce ți-ai dori ca oamenii să aibă în vedere atunci când explorează harta pe site-ul vostru?

Nikita Shtarkman: Eu vreau ca oamenii să fie curioși, cred că asta vreau cel mai mult cu această hartă. Și sper să se întâmple asta. Cam asta ne-am dorit noi. Nu am vrut să fie ceva prin care să bombardăm cu informații pe care nu prea poți să le înțelegi. Tocmai de aceea site-ul a fost conceput așa cum este. A fost gândit să arate foarte curat, iar dacă ești interesat de ceva poți face click și poți ajunge la mai multe informații.

DESCOPERĂ.ro: Într-adevăr, [site-ul] este foarte interactiv. Prima dată când am intrat, am fost foarte încântată. Ilustrațiile sunt uimitoare, iar explicațiile sunt îndeajuns încât să te facă și mai curios. Putem să ne așteptăm la o versiune actualizată a hărții? Sau trebuie să așteptăm mai multe date?

„Am spus cu încredere Da, pot să fac asta!

Nikita Shtarkman: Noi am actualizat site-ul săptămânal. Eu și Brice am lucrat la multe actualizări interesante; tocmai am adăugat și o vedere mai apropiată a galaxiilor. Cât despre o versiune cu adevărat actualizată, următoarea generație a hărții va fi creată probabil atunci când va exista o cantitate vastă de noi date, dar nu știu cât de mult va schimba ceea ce vedem deja, dacă asta are logică.

DESCOPERĂ.ro: Are logică. Ne poți spune cum ai ajuns să fii implicat într-un astfel de proiect? Așa cum ai spus, nu ești astrofizician, dar ai o experiență considerabilă în știința computerelor și programare. Așadar, cum ai ajuns să fii implicat?

Nikita Shtarkman: Am fost foarte norocos. Am primit un e-mail pentru un stagiu la departamentul de astrofizică de la Johns Hopkins. Asta s-a întâmplat în timpul verii; căutam să fac ceva. Anunțul de practică părea interesant, dar nu explica exact despre ce e vorba. Așadar, am aplicat și apoi, atunci când am ajuns la interviu, odată ce am realizat că este vorba despre cartografierea Universului, am spus cu încredere „Da, pot să fac asta!”, chiar dacă nici nu știam dacă pot încerca să fac așa ceva. Cam așa am ajuns să fiu implicat, probabil a fost vorba mai mult de noroc.

DESCOPERĂ.ro: Și probabil ai avut parte de un mentor bun, pentru că profesorul Brice Ménard are mai mult de-a face cu astrofizica și astronomia.

Nikita Shtarkman: Absolut! La fiecare întâlnire am aflat un nou secret al Universului despre care nu știam.

DESCOPERĂ.ro: Așadar, veți continua cartografierea Universului sau aveți alte planuri?

Nikita Shtarkman: Momentan, încă lucrăm la acest proiect, tocmai pentru că putem face atât de multe. L-am publicat, iar în loc să rămânem în pană de idei, ne-au venit tot mai multe. Dar avem și alte proiecte la care lucrăm și sper să le ducem până la capăt.

DESCOPERĂ.ro: Ai putea să ne dai câteva detalii? Are legătură cu cartografierea Universului sau este ceva complet diferit? Sau nu ai voie să ne spui?

Nikita Shtarkman: Este ceva total diferit. Cred că mare parte din munca pe care o facem are de-a face cu cartografierea, dar nu am niciun „teaser”. Mai degrabă explorăm idei.

DESCOPERĂ.ro: Sunt curioasă. Ați inclus date de la Telescopul Spațial James Webb în această hartă?

Nikita Shtarkman: Nu, nu am folosit date de la James Webb. Am folosit doar Sloan Digital Sky Survey (SDS) și cred că toate imaginile de pe site sunt de la Hubble.

„Nu pot promite nimic, dar cred că vom continua să lucrăm la hartă”

DESCOPERĂ.ro: Așadar, ne-ai spus că actualizați în mod constant harta. Crezi că va veni un moment în care veți spune „asta e tot ce putem face”?

Nikita Shtarkman: Eu cred că probabil vom trece mai departe la alte proiecte, asta depinde în mare parte de Brice și ce dorește el să facă. Dar cel puțin pentru moment, avem multe lucruri de îmbunătățit și multe lucruri de făcut la site. Nu pot promite nimic, dar cred că vom continua să lucrăm la hartă.

DESCOPERĂ.ro: Iar eu voi continua să verific site-ul în mod constant. Cred că putem încheia aici. Mulțumesc foarte mult pentru că ai vorbit cu noi. Și îmi pare rău pentru problemele tehnice de la început. Așadar, acest interviu va apărea mâine pe site, iar eu ți-l voi trimite. Chiar dacă este în limba română, îmi doresc să poți vedea produsul final. Și poate o să vorbești despre faptul că ai participat la un interviu în România, Europa de Est, destul de interesant. Mulțumim pentru că te-ai trezit devreme ca să vorbești cu noi. Mult succes!

Nikita Shtarkman: Mulțumesc foarte mult! A fost un interviu grozav!

Vă mai recomandăm să citiți și:

Astronomii au creat cea mai detaliată hartă a Universului de până acum

O strălucire misterioasă din Univers este îndreptată direct spre Pământ

Astronomii au descoperit o „structură extragalactică” în zona de evitare a Universului

Telescopul James Webb a descoperit cele mai vechi stele din Univers

Ioana Scholler
Ioana Scholler
Ioana s-a alăturat echipei DESCOPERĂ.ro în 2020, fiind atrasă de subiecte ce țin de știință, istorie și natură. Ioana și-a finalizat studiile de licență în Manchester, Marea Britanie, acolo unde a studiat Jurnalism Multimedia, și studiile de masterat în Media, Comunicare Publică și ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
5 sfaturi care te ajută să bei responsabil de Crăciun și Anul Nou
5 sfaturi care te ajută să bei responsabil de Crăciun și Anul Nou
Testul HPV, „strategia de screening preferată” pentru cancerul de col uterin
Testul HPV, „strategia de screening preferată” pentru cancerul de col uterin
Test de cultură generală. Când a avut loc primul Crăciun?
Test de cultură generală. Când a avut loc primul Crăciun?
Descoperă locuri inedite pentru călătoriile tale: Aventuri din lumea largă (P)
Descoperă locuri inedite pentru călătoriile tale: Aventuri din lumea largă (P)
Cum a reușit Pipera să devină cel mai atractiv cartier din zona București-Ilfov? (P)
Cum a reușit Pipera să devină cel mai atractiv cartier din zona București-Ilfov? (P)
Transformările digitale şi viitorul marketingului (P)
Transformările digitale şi viitorul marketingului (P)
Scolioza și hernia de disc, afecțiuni ale coloanei vertebrale care pot fi tratate (P)
Scolioza și hernia de disc, afecțiuni ale coloanei vertebrale care pot fi tratate (P)
NASA, pregătită să scrie istorie în Ajun de Crăciun! O sondă va ajunge mai aproape de Soare decât orice alt obiect construit de om
NASA, pregătită să scrie istorie în Ajun de Crăciun! O sondă va ajunge mai aproape de Soare decât orice alt obiect ...
RAVEN, robotul-pasăre care zboară, face salturi și merge pe sol
RAVEN, robotul-pasăre care zboară, face salturi și merge pe sol
Transport public gratuit într-o capitală europeană cu 1,4 milioane de locuitori
Transport public gratuit într-o capitală europeană cu 1,4 milioane de locuitori
Euforie în rândul investitorilor Tesla, după apropierea lui Elon Musk de Donald Trump
Euforie în rândul investitorilor Tesla, după apropierea lui Elon Musk de Donald Trump
Una dintre cele mai sângeroase organizaţii care provoacă teroare de peste 150 de ani: „Ei sunt, de fapt, urmaşii maimuţelor”
Una dintre cele mai sângeroase organizaţii care provoacă teroare de peste 150 de ani: „Ei sunt, de fapt, urmaşii maimuţelor”
Doi mari producători auto ar putea fuziona și ar deveni al treilea cel mai mare grup auto global
Doi mari producători auto ar putea fuziona și ar deveni al treilea cel mai mare grup auto global
A murit crocodilul Burt din filmul „Crocodile Dundee”
A murit crocodilul Burt din filmul „Crocodile Dundee”
Vremea se strică în aproape toată țara, anunță meteorologii
Vremea se strică în aproape toată țara, anunță meteorologii
Adepții Pământului plat au constatat cu surprindere că acesta este rotund după o vizită în Antarctica
Adepții Pământului plat au constatat cu surprindere că acesta este rotund după o vizită în Antarctica
Un general și carul său, parte din Armata de Teracotă, au fost descoperiți în China
Un general și carul său, parte din Armata de Teracotă, au fost descoperiți în China
Cât de periculos este să amânăm mersul la toaletă?
Cât de periculos este să amânăm mersul la toaletă?