Anomaliile magnetice de pe Lună au fost, în sfârșit, explicate de cercetători
Cercetătorii au explicat recent unele dintre anomaliile magnetice de pe Lună cu ajutorul eșantioanelor de sol lunar. Oamenii de știință au constatat că, deși este mică, înghețată și silențioasă, Luna are o distribuție surprinzătoare de amprente magnetice pe suprafața sa, iar acestea nu au fost ușor de explicat.
Un nou studiu coordonat de geologul Zhuang Guo de la Institutul de Geochimie al Academiei Chineze de Științe ne-ar putea ajuta să înțelegem mai bine măsurătorile neobișnuite, referitoare la câmpul magnetic, care nu se potrivesc cu alte caracteristici ale Lunii, conform Science Alert.
Echipa lui Guo a analizat solul lunar returnat pe Pământ în decembrie 2020 de către sonda Chang’5 și a descoperit particule ale unui mineral cunoscut sub numele de magnetit, care este rar întâlnit în eșantioanele de regolit.
Rolul magnetitului pe suprafața Lunii
„Anomaliile magnetice lunare sunt un mister din vremea misiunilor Apollo. De aceea, o înțelegere îmbunătățită a mecanismului de formare și a caracteristicilor de distribuție a magnetitului de pe Lună ar putea să aducă o nouă perspectivă care să explice geneza anomaliilor magnetice pe scoarța lunară”, au scris geologul Zhuang Guo și colegii săi.
Magnetitul, un minereu de fier magnetic, a fost găsit în granulele sferice microscopice de sulfură de fier, care seamănă cu picăturile topite. În plus, o modelare termodinamică sugerează că magnetitul din aceste granule este rezultatul unor mari impacturi pe suprafața Lunii.
Pentru cercetătorii planetari, prezența magnetitului este foarte importantă: acesta poate fi folosită pentru a urmări câmpurile magnetice de-a lungul istoriei, precum și pentru a descoperi indicatori ai vieții – două dintre cele mai importante teme de cercetare privind orice planetă sau Luna noastră.
Ce sugerează granulele de sulfură de fier și distribuția oxigenului?
Spre deosebire de solul de pe Pământ, regolitul este extrem de redus, ceea ce înseamnă că are un exces de electroni. Acesta se explică printr-un bombardament constant de protoni care vine de la Soare. Această stare face ca fierul să se combine mai greu cu oxigenul pentru a forma minereuri. Însă asta nu înseamnă că fenomenul nu se poate întâmpla.
Granule mici de magnetit au fost găsite anterior în praful de pe Lună, dar acele studii au arătat că magnetitul s-a format la temperaturi relativ joase, și nu sub condiții de presiuni și temperaturi ridicate ale unei lovituri.
Studiul arată că amploarea unor impacturi ar fi putut, de asemenea, să transforme materiile în magnetit submicroscopic, făcându-le „o sursă importantă de material feromagnetic de pe suprafața Lunii”.
Cu alte cuvinte, cercetarea sugerează că mineralul este mult mai prezent pe suprafața Lunii, iar acest aspect schimbă înțelegerea noastră despre evoluția Lunii de-a lungul timpului.
Cercetarea a fost publicată în revista Nature Communications.
Vă mai recomandăm și:
China a descoperit un nou mineral lunar și plănuieşte mai multe misiuni pe Lună