Care este cea mai „mortală” lună a anului?
Oamenii mor în fiecare zi din diferite cauze, de la boli sau afecțiuni comune precum cele cardiovasculare, până la întâmplări rare și bizare, cum ar fi lovitura de trăsnet. Însă care ar fi luna în care se înregistrează cele mai multe decese?
Specialiștii din Statele Unite ale Americii au fost cei care au încercat să afle răspunsul. Iar statisticile subliniază că cea mai „mortală lună” este cea cu care începe noul an: ianuarie.
În America, o medie de peste 250.000 (media exactă: 252.699) de oameni au murit în ianuarie, în fiecare an din 2010 și până în 2020, arată LiveScience, care citează un raport al Centrului pentru Controlul și Prevenția Bolilor. Cifra este mare, în comparație cu celelalte luni ale anului. De exemplu, în aceeași perioadă, în august au murit aproape 220.000 de oameni, iar în decembrie, puțin peste 242.000 de cetățeni americani au decedat.
Un alt studiu arată că din anul 1999 și până în 2014, în ianuarie au fost înregistrate între 40.000 și 60.000 de accidente soldate cu moartea oamenilor.
Una dintre explicații? Inima este mai solicitată iarna
Și totuși, de ce este luna ianuarie atât de periculoasă? Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), vinovatul pentru această situație ar putea fi cel mai răspândit și prolific ucigaș: afecțiunea cardiovasculară. Iar un studiu publicat în anul 1999 în revista Circulation, arată că bolile cardiovasculare devin mai periculoase și fatale în timpul lunilor de iarnă, în special în ianuarie și februarie. Explicația ar fi aceea că în sezonul rece, organismul pierde mai multă căldură, drept urmare, inima trebuie să depună și mai mult efort pentru a îndeplini toate funcțiile necesare. Asta presupune o presiune suplimentară pe pacienții care deja suferă de boli ale inimii.
Pe de altă parte, teoria nu explică fenomenul prezent și în zonele unde clima este caldă și în ianuarie, precum California sau Florida. Și aici, în prima lună a anului sunt înregistrate mai multe decese.
Potrivit dr. Robert Glatter, specialist în medicină de urgență la Spitalul Lenox Hill din New York, în continuare există o dezbatere cu privire la care sezon e cel mai dăunător: vara sau iarna.
Copiii, bătrânii și persoanele cu imunitate scăzută sunt categoriile cele mai vulnerabile la temperaturile ridicate și la umiditatea din atmosferă.
Virusul gripal, principalul vinovat
Totuși, în ciuda riscului ridicat de infarct în timpul verii, lunile de iarnă sunt cele mai mortale. Iată de ce: gripa și alți viruși care atacă sistemul respirator tind să provoace daune mai mari în timpul sezonului rece.
„În timpul iernii, gripa, alături de pneumonie și alte infecții respiratorii comune sunt cele îngrijorătoare”, a spus dr. Glatter.
Iar patogenii care cauzează aceste afecțiuni ale aparatului respirator se află aproape peste tot în timpul iernii. Mai mult decât atât, virusul gripal devine mai puternic, deoarece își dezvoltă un înveliș cu lipide și mai rezistent în această perioadă. Astfel, nu este de mirare că mulți oameni cu imunitatea scăzută se îmbolnăvesc foarte ușor atunci când vremea se răcește.
Cifrele confirmă aceste teorii: gripa ucide, anual, între 12.000 și 52.000 de oameni în Statele Unite ale Americii. Infecțiile respiratorii, precum bronșita sau pneumonia, sunt pe locul 4 în privința cauzelor deceselor la nivel mondial.
Important de menționat este că și virusul SARS-Cov2 a cauzat mai multe decese în anotimpul rece, iar începând cu luna martie, curba a înregistrat o scădere.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Oamenii simt atunci când moartea este aproape. Cum începe totul?
Un virus al iepurilor a evoluat și a devenit mai mortal
Astronomii au observat războiul mortal dintre galaxiile care fuzionează
Cum apare imortalitatea? Genetica unei specii nemuritoare, descifrată de cercetători