Cum arată noul prototip al mașinii electrice zburătoare produsă de chinezi? Aceasta ar fi adaptată și pentru carosabil

10 11. 2022, 12:00

Producătorul chinez de automobile electrice și rival al Tesla, Xpeng, a prezentat recent un prototip al mașinii electrice zburătoare cunoscută sub numele de X3, care, potrivit unei demonstrații, și funcționează.

Prototipul, cunoscut la nivel intern sub numele de X3, arată practic ca o mașină obișnuită, doar că are o versiune uriașă a rotoarelor pe care le-ai vedea pe o dronă comercială, dând impresia ciudată a unei jucării gigantice, potrivit Futurism.

Într-o înregistrare video a zborului inaugural al ciudatului vehicul, se poate vedea cum acesta se ridică treptat de la sol și plutește la o înălțime de peste 30 de metri. Odată stabilizat, X3 zboară încet înainte și reușește chiar să se întoarcă și să revină la punctul de plecare, unde aterizează fără probleme.

Acest prototip al mașinii electrice zburătoare, X3, este o mașină atât pentru zbor, cât și pentru carosabil

Conform videoclipului, X3 cântărește aproape 1.500 de kilograme, așa că reușita de a face ca această cărămidă să zboare este o realizare admirabilă.

Designul său este, nu mai e nevoie să spunem, excentric. Și, deși nu este unul care poate trece drept elegant, este, cu siguranță, apt de zbor, dacă privim demonstrația companiei.

Caroseria mașinii este neobișnuit de lungă, probabil pentru a acomoda rotoarele masive și hardware-ul aferent, dar face ca X3 să arate ca un elicopter Chinook bastardizat.

Deoarece rotoarele sunt menite să fie retractabile, potrivit Insider, X3 este – în teorie – și pentru carosabil, ceea ce nu este cazul majorității mașinilor zburătoare, care se preocupă de zbor și sunt numite mașini doar ca o analogie utilă.

X2, prototipul mai agil al Xpeng

Oricât de impresionant ar fi, prototipul lui Xpeng nu este încă la nivelul Jetsons. Având în vedere că ferestrele sunt acoperite sau înnegrite, nu pare să existe loc pentru un șofer și nu este clar cât de mult din interiorul său lung este umplut cu hardware.

Aceasta nu este singura mașină zburătoare a companiei. Luna trecută, Xpeng a prezentat prototipul său X2 în Dubai, care este mai puțin tradițional decât X3 și pare mai agil în aer datorită formei sale mai mici, asemănătoare unui avion.

Vă mai recomandăm și:

Cea mai ieftină mașină Tesla va costa de două ori mai puțin decât Model 3

Toyota recheamă aproape 3.000 de mașini electrice, la mai puțin de 2 luni de la lansare

Autobuzele electrice sunt bune pentru mediu, dar se poate și mai bine?

80% dintre mașinile Ferrari vor fi electrice și hibride până în 2030