După ce a fost lansat pe orbită în urmă cu aproximativ trei luni, avionul spațial secret al Chinei a lansat un obiect necunoscut, care acum înconjoară Pământul.
Știm foarte puține despre „nava spațială reutilizabilă experimentală” a Chinei, cu excepția faptului că a fost lansată de o rachetă Long March 2F în luna august. Nu știm care este scopul său, cum arată, sau ce fel de încărcătură transporta în timpul lansării, însă situația este interesantă.
Obiectul a fost lansat cândva între 24 și 31 octombrie, potrivit datelor de monitorizare analizate de Forțele Spațiale ale SUA, potrivit Futurism.
Deocamdată, putem doar să ne dăm cu părerea despre scopurile obiectului necunoscut. Potrivit lui Jonathan McDowell, astronom la Universitatea Harvard, obiectul ar putea fi „un modul de servicii, posibil indicând o viitoare ardere la reintrare în atmosferă”.
Având în vedere dimensiunea și greutatea încărcăturilor transportate de obicei de rachetele Long March, avionul spațial misterios al Chinei este cel mai probabil similar cu avionul spațial X-37B al Forțelor Aeriene ale SUA, care este, în mod asemănător, învăluit în mister și momentan desfășoară a șasea sa misiune.
Nu știm, de asemenea, când se va întoarce modulul chinez pe Pământ, însă având în vedere activitățile recente de la baza Lop Nur din Xinjiang, obiectul ar putea ateriza acolo în viitorul apropiat.
Situația navei spațiale chineze este interesantă, însă ridică unele semne de întrebare, dar și posibilitatea unui interes reînnoit pentru avioanele spațiale, un mod de lansare pe orbită reutilizabil și deloc costisitor.
Cea mai „pufoasă” exoplanetă descoperită până acum pe orbita unei stele pitice roșii
O stea în trecere care ar modifica orbita lui Neptun ar putea distruge întregul Sistem Solar