Pot trotinetele electrice să reducă utilizarea autoturismelor?

08 11. 2022, 14:00

Interzicând trotinetele electrice, se poate reduce aglomerația pe trotuare, iar pietonii pot fi menținuți mai în siguranță, dar cu un cost, potrivit unei noi cercetări de la Școala de Politici Publice din cadrul Institutului de Tehnologie din Georgia, SUA.

Într-un studiu care examinează impactul interdicției din Atlanta din 2019 ce vizează bicicletele și trotinetele electrice din oraș, cercetătorii au descoperit că timpul mediu de navetă a crescut cu aproximativ 10%.

Călătoriile la evenimentele pe stadion, cum ar fi jocurile de fotbal, au crescut cu aproape 12 minute per călătorie, adică o creștere cu 37% a timpilor de călătorie în intervalul în care era în vigoare interdicția, notează Tech Xplore.

Cât timp câștigă cei care folosesc trotinetele electrice?

Pentru locuitorii din Atlanta, acest lucru înseamnă până la 784.000 de ore suplimentare petrecute în trafic în fiecare an, iar această estimare se bazează doar pe perioada cuprinsă între orele 9 seara și 4 dimineața, când interdicția era în vigoare.

Dacă interdicția s-ar aplica și în timpul orelor de vârf, ar provoca și mai multă congestie, a confirmat cercetătorul principal al studiului, Omar Asensio. Lărgind sfera studiului, Asensio și echipa sa de la Laboratorul de Științe și Politici ale Georgia Tech estimează că trotinetele electrice, bicicletele electrice și alte opțiuni de micro-mobilitate pot economisi în medie 17,4% din timpul de călătorie la nivel național.

„Acestea sunt efecte de congestie destul de semnificative pe care majoritatea călătorilor le vor simți ca o consecință neintenționată a regulamentului de siguranță”, a spus Asensio.

Studiul, realizat în Data Science and Policy Lab de la Georgia Tech și publicat în Nature Energy, este primul care arată în mod definitiv că investițiile în infrastructura de micro-mobilitate, cum ar fi trotinetele și bicicletele electrice, dar și pistele de biciclete pot reduce congestionarea traficului și emisiile de carbon în orașe.

Cercetarea a luat în considerare și creșterea popularității serviciilor de partajare a călătoriei și a altor surse de trafic.

Studiile anterioare nu au fost concludente

Studiile anterioare privind micro-mobilitatea au fost controversate și contradictorii, deoarece s-au bazat pe sondaje, care pot fi nesigure și sunt supuse unor părtiniri rezultate din datele auto-raportate, a spus Asensio. Acest lucru a motivat căutarea unei abordări mai riguroase, bazată pe date, pentru a afla noi răspunsuri.

Oportunitatea a apărut când Atlanta a interzis trotinetele în 2019. Interdicția a fost pusă în aplicare folosind un comutator de la distanță care oprea toate trotinetele dintr-un anumit perimetru, ceea a asigurat conformarea în întreg orașul. Interdicțiile anterioare din alte locuri se bazau pe oameni pe faptul că oamenii vor coopera și vor respecta regulile, așa că această rată de conformare de 100% din Atlanta a fost unică.

„M-am gândit că acest lucru este interesant pentru că acum avem o conformare comportamentală aproape perfectă ca răspuns la o intervenție politică, care se dovedește a fi extrem de rară”, a spus Asensio.

„Deodată, dacă nu poți folosi trotineta, ce faci? Acest lucru a creat un experiment natural grozav, pentru a putea măsura cu precizie timpii de trafic dinainte și de după această intervenție politică și, făcând acest lucru, se pot testa teoriile comportamentale ale substituției de mod”, a continuat cercetătorul.

Impactul dat de trotinetele electrice, studiat folosind big data

În plus, Asensio și echipa sa au primit acces timpuriu la noul set de date Uber Movement, care le-a oferit informații detaliate despre timpul de navetă în oraș, care anterior erau colectate și prin sondaje. Pe scurt, stelele s-au aliniat în 2019 pentru ca dezbaterea asupra adevăratului impact al micro-mobilității asupra traficului orașului să fie în sfârșit soluționată.

„Asensio și echipa sa folosesc surse de ‘big data’ noi disponibile pentru a aborda întrebări practice cu implicații reale de politică. Aducerea datelor și abordărilor analitice în aceste probleme îi ajută pe factorii de decizie să adopte politici bazate pe dovezi”, a declarat Mary Feeney, directoare de program în cadrul Science of Science Program de la Fundația Națională pentru Știință din Statele Unite, care a susținut cercetarea.

Reglementările din Atlanta au fost unele dintre multele reglementări pe care orașele din SUA le-au pus în aplicare ca răspuns la creșterea numărului de accidente și spitalizări cauzate de dispozitivele de micro-mobilitate.

Beneficii conexe ale micro-mobilității electrice

Reducerea aglomerației reduce și emisiile, a remarcat Camila Apablaza, care a lucrat în echipa lui Asensio împreună cu Savannah Horner, Cade Lawson și Edward Chen.

„Credem că aceasta este o întrebare importantă deoarece impactul anumitor moduri de transport, cum ar fi trotinetele electrice, este uneori trecut cu vederea. Știm că mobilitatea electrică va fi principalul contributor la decarbonizarea sectorului transportului de pasageri; prin urmare, trebuie să înțelegem interacțiunile dintre diferitele moduri de transport electric”, a spus ea.

Dar, „scopul acestei lucrări este de a prezenta ideea că schimbarea nu se poate face prin simpla interzicere a trotinetelor”, spune Chen.

„Am descoperit că există, de fapt, compromisuri între interzicerea acestora pentru siguranța publică și permiterea acestora pentru a reduce congestionarea traficului, iar decizia autorităților municipale are, în cele din urmă, un impact asupra vieții de zi cu zi a oamenilor”, a continuat el.

Cât valorează timpul economisit prin permiterea trotinetelor electrice?

Cercetătorii au descoperit că trotinetele și bicicletele electrice reduc într-adevăr aglomerația de pe drumuri prin înlocuirea anumitor vehicule personale sau utilizarea de ride-sharing, mai degrabă decât folosirea doar a transportului public sau mersul pe jos. Când timpul estimat economisit pentru șoferii din toată țara este tradus în valoare monetară, Asensio estimează că acesta însumează până la 536 de milioane de dolari pe an.

„Acesta este, de asemenea, și un lucru personal. Am trăit toată viața aici. Încep să văd aceste trotinete prin preajmă și acest tip de răspuns la întrebarea fundamentală: Oamenii chiar le folosesc și ele chiar înlocuiesc mijloacele de transport clasice, reducând în mod inerent emisiile de carbon?”, a adăugat Chen.

Oportunități

Data Science and Policy Lab colaborează cu sectorul privat și cu conducerile orașelor în ceea ce privește inovațiile în materie de date în analiza politicilor și evaluarea impactului. Cercetările ulterioare ar putea săpa mai adânc în substituțiile specifice de tranzit pe care oamenii le aleg și în motivul pentru care se întâmplă asta, a spus Asensio.

„Cred că modelarea impactului emisiilor va fi un studiu continuu. Când vine vorba de electrificare, micro-mobilitatea este doar una dintre multele strategii în care sunt investite în mod agresiv atât sectorul public, cât și sectorul privat. Este o oportunitate cu adevărat interesantă de a reduce semnificativ emisiile și de a beneficia și de impactul pozitiv pentru sănătatea publică dat de poluarea redusă a aerului”, a spus el.

Vă recomandăm să citiți și:

Record stabilit de o turbină eoliană offshore. Câtă energie a generat?

Propulsoare cu magneți supraconductori vor fi testate pe Stația Spațială Internațională

Test de cultură generală. Ce măsoară un anemometru?

Dispozitivul care produce energie din adierea vântului