Stâlpii Creației, așa cum nu au mai fost văzuți. O nouă imagine de la Telescopul Webb ne lasă fără cuvinte
Una dintre cele mai anticipate imagini de la Telescopul Spațial James Webb a fost dată publicității.
Telescopul Webb a privit până în inima Nebuloasei Acvila, aflată la 6.500 de ani-lumină depărtare, astfel reușind să surprindă una dintre cele mai faimoase structuri cosmice, cunoscută drept Stâlpii Creației.
Străbătând un nor cosmic precum niște degete uriașe, Stâlpii Creației au ajuns în centrul atenției pentru prima oară atunci când Telescopul Spațial Hubble, la doar cinci ani de la începutul misiunii sale, a fotografiat regiunea în 1995. Structurile nu s-au comparat cu nimic văzut până atunci. Norii maiestuoși de praf și gaz strălucind și întinzându-se pe mai mulți ani-lumină în spațiu.
Stâlpii Creației, așa cum nu i-am mai văzut până acum
Acum, Webb, cel mai sensibil telescop din istoria omenirii, ne-a oferit cea mai detaliată imagine cu aceste structuri cosmice spectaculoase, relatează Science Alert.
Astronomii așteaptă de ceva timp să obțină imagini de la Webb cu Stâlpii Creației, nu doar pentru frumusețea lor nemărginită, ci și pentru activitatea pe care o ascund. Structurile sunt ceea ce oamenii de știință numesc creșe stelare, aglomerări de praf din nebuloase în care se nasc stelele. Astfel de evenimente au loc atunci când praful se prăbușește și începe să acumuleze mai mult material din norul din jurul său.
Odată ce o stea crește suficient de mult, vânturile și radiația sa spulberă praful din jur. Cel puțin așa spune teoria, acele etape timpurii de formare stelară fiind ascunse la propriu de ochii noștri.
Ce sunt regiunile roșiatice de la vârfurile Stâlpilor?
Cea mai bună șansă a noastră de a afla mai multe este să analizăm lumina infraroșie care scapă din structura cosmică. Omenirea a mai văzut Stâlpii Creației în infraroșu. Telescopul Spațial Spitzer de la NASA i-a surprins în 2007, iar Observatorul Spațial Herschel de la Agenția Spațială Europeană (ESA) ne-a oferit o priveliște în infraroșu cu Nebuloasa Acvila în 2012. Chiar și Telescopul Spațial Hubble i-a fotografiat, în 2014.
Totuși, Telescopul Webb este mult mai puternic decât oricare dintre aceste instrumente, iar imaginea sa cu Stâlpii Creației dezvăluie noi detalii. Spre exemplu, regiunile roșiatice de la vârfurile Stâlpilor sunt dovezi ale stelelor tinere care sunt în procesul de a spulbera praful din jur.
Un spectacol cosmic care ne lasă fără cuvinte
Așadar, oamenii de știință vor putea să folosească această nouă imagine pentru a desfășura cercetări mai precise cu formarea stelară în norii groși, studierea acestui proces fiind dintotdeauna extrem de dificilă.
Cât despre restul privitorilor, noua imagine de la Telescopul Webb dezvăluie un spectacol cosmic care ne lasă fără cuvinte și ne amintește cât de frumos este Universul.
Imaginile de rezoluție înaltă cu Stâlpii Creații pot fi descărcate de AICI.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Telescopul Spațial James Webb dezvăluie indicii despre moleculele din galaxii
Telescopul Webb și-a unit forțele cu Observatorul Chandra. Care au fost rezultatele?
Secretele unei perechi de galaxii, dezvăluite de Telescoapele Webb și Hubble
Cele mai clare imagini cu inelele lui Neptun din ultimii 30 de ani, surprinse de Telescopul Webb