Jupiter ajunge în opoziție și va fi la cea mai mică distanță de Pământ din ultimii 59 de ani

23 09. 2022, 10:00

Pasionații de astronomie vor avea parte de o priveliște uimitoare în noaptea de luni, 26 septembrie, atunci când Jupiter ajunge în opoziție.

Observată de pe suprafața Pământului, opoziția are loc atunci când un obiect astronomic răsare în Est în timp ce Soarele apune în Vest, astfel că obiectul și Soarele vor fi în poziții opuse față de Terra.

Opoziția lui Jupiter are loc o dată la fiecare 13 luni, astfel că planeta pare mai mare și mai strălucitoare decât în orice alt moment din an. Însă, asta nu e tot. Jupiter va ajunge la cel mai apropiat punct de Pământ din ultimii 59 de ani. Asta se întâmplă pentru că Terra și Jupiter nu orbitează Soarele în cercuri perfecte, ceea ce înseamnă că planetele vor trece una pe lângă cealaltă la distanțe diferite de-a lungul anului.

Jupiter ajunge în opoziție!

Cea mai apropiată distanță a lui Jupiter de Pământ coincide foarte rar cu opoziția, ceea ce înseamnă că priveliștea de anul acesta va fi de neratat!

La cea mai apropiată distanță, Jupiter se va situa la 590.629.248 de kilometri depărtare de Pământ, aproape aceeași distanță din anul 1963. La cel mai îndepărtat punct, Jupiter se află la 965.606.400 de kilometri de planeta noastră, potrivit NASA.

„Trebuie să ținem minte faptul că Galileo a observat sateliții naturali ai lui Jupiter cu instrumentele disponibile în secolul XVII. Indiferent de sistemul folosit, vom avea nevoie de o montură stabilă”, a explicat Adam Kobelski, astrofizician la Centrul de Zbor Spațial Marshall al NASA din Huntsville, Alabama, SUA.

Cum putem vedea Marea Pată Roșie?

Kobelski a recomandat un telescop mai mare pentru a vedea Marea Pată Roșie de pe Jupiter și benzile planetei în detaliu. De asemenea, un loc ideal pentru observații ar trebui să fie la mare înălțime într-o zonă întunecată și uscată.

„Priveliștea ar trebui să fie minunată timp de câteva zile înainte și după data de 26 septembrie. Așadar, profitați cât puteți de vremea bună. Cu excepția Lunii, Jupiter ar trebui să fie cel mai strălucitor obiect de pe cer”, a adăugat Kobelski.

Jupiter are 53 de sateliți naturali cunoscuți, însă oamenii de știință cred că au fost detectați în total 79 de luni. Cei mai mari sateliți naturali ai planetei sunt Io, Europa, Ganymede și Callisto, cunoscuți și drept sateliții galileeni. Aceștia sunt numiți după cel care i-a observat pentru prima oară în 1610, Galileo Galilei. Cu ajutorul unui binoclu sau al unui telescop, sateliții galileeni ar trebui să pară niște pete strălucitoare de fiecare parte a lui Jupiter în timpul opoziției.

Nava spațială Juno de la NASA orbitează Jupiter de șase ani

Nava spațială Juno de la NASA, care orbitează Jupiter de șase ani deja, a fost concepută pentru a explora planeta și lunile sale. Juno și-a început călătoria în 2011 și a ajuns la Jupiter cinci ani mai târziu. De atunci, nava spațială a trimis înapoi imagini și date incredibile despre atmosfera animată a lui Jupiter,  structurile interioare, câmpul magnetic intern și magnetosfera.

Cercetătorii cred că, prin studierea lui Jupiter, pot ajunge la descoperiri monumentale despre formarea Sistemului Solar. Misiunea lui Juno a fost extinsă recent până în 2025 sau până la sfârșitul vieții navei.

Vă mai recomandăm să citiți și:

O planetă similară lui Jupiter, care orbitează o stea dintr-o pereche binară, descoperită de astronomi

Misiunea Juno de la NASA dezvăluie culorile uimitoare ale norilor lui Jupiter

Telescopul Spațial James Webb dezvăluie aurorele spectaculoase de pe Jupiter

Există cu adevărat extratereștri? Europa, luna lui Jupiter, ar putea deține răspunsul