Dacă te-ai întrebat vreodată „Care este cea mai dură substanță naturală de pe Pământ?”, află că răspunsul este diamantul. Denumirea provine din limba greacă, iar termenul adamas înseamnă „invincibil” sau „indestructibil”.
În ciuda aspectului fermecător, diamantele sunt pur și simplu o formă specială de carbon (cunoscută drept alotropie). Există diferite forme alotrope în familia carbonului, inclusiv nanotuburile de carbon, carbonul amorf, diamantele și grafitul. Toate sunt alcătuite din atomi de carbon, însă tipurile de legături atomice dintre acestea diferă, iar asta duce la diferite structuri și proprietăți ale materialelor, potrivit Universității Cambridge.
Diamantele sunt cele mai căutate și admirate pietre prețioase. Potrivit istoricului roman Plinius, „diamantul este unul dintre cele mai valoroase lucruri din această lume”. Așadar, de unde provin diamantele și de ce sunt atât de speciale?
Diamantele au fost descoperite pentru prima oară în 2500 î.e.n. în India. Aceste diamante nu au fost minerite în sensul actual al cuvântului, ci au fost pur și simplu colectate din sedimentele din râuri și pâraie, potrivit Live Science.
Aspectul lor uimitor le-a făcut extrem de căutate, iar până în secolul IV î.Hr. diamantele făceau parte din comerțul cu alte regiuni ale lumii. Raritatea lor extremă a însemnat că doar cei mai bogați oameni puteau să și le permită, iar diamantele au devenit simbolul absolut de statut în rândul elitei medievale.
Abia în secolul XIX, atunci când depozite mai extinse de diamante au fost descoperite în Africa de Sud, diamantele au devenit accesibile publicului larg.
Așadar, diamantele sunt cele mai dure substanțe care se formează în mod natural pe Pământ, atât de dure încât pot fi zgâriate doar de un alt diamant. Diferență constă în compoziția de atomi de carbon.
Din punct de vedere istoric, epicentrul mineritului de diamante a fost în Africa, însă mai recent aceste nestemate au fost găsite și în alte regiuni ale lumii.
Africa continuă să joacă un rol dominant, cu țări precum Botswana, Angola, Namibia, Africa de Sud și Republica Democratică Congo producând peste un milion de carate de diamante în fiecare an. Cu toate acestea, producția combinată a celor cinci țări (în jur de 30 de milioane de carate) este depășită de două țări non-africane, Rusia și Canada, care produc împreună 41 de milioane de carate. Alte țări produc cantități mai mici de diamante, cum ar fi Australia, Brazilia și Guyana.
Cercetătorii au descoperit diamante misterioase, provenite din spațiul cosmic
Cercetătorii au reușit să obțină nanodiamante din sticle de plastic
„Ploaia de diamante” de pe planetele înghețate, mai întâlnită decât se credea
Meteoritul Canyon Diablo a dezvăluit o structură misterioasă de diamant la interior