Fizicienii au sincronizat două ceasuri atomice prin inseparabilitate cuantică

18 09. 2022, 17:00

Puține lucruri din Univers mențin ritmul la fel de fiabil ca pulsul unui atom, iar ceasurile atomice pot deveni și mai precise.

Cu toate acestea, chiar și cele mai avansate ceasuri atomice nu sunt perfect sincronizate atunci când sunt împinse până la limitele lor.

Fizicienii știu de ceva timp că inseparabilitatea cuantică a atomilor poate ajuta, dar majoritatea experimentelor au reușit să demonstreze acest lucru doar la distanțe foarte mici.

Ceasurile atomice optice folosesc lumina pentru a sonda mișcările atomilor

O echipă de cercetători de la Universitatea Oxford din Marea Britanie a forțat această limită la o distanță de doi metri, demonstrând că matematica continuă să fie valabilă în spații mai mari.

Acest lucru nu numai că ar putea îmbunătăți precizia generală a ceasurilor atomice optice, dar permite un nivel de comparație la nivel de fracțiune de secundă a mai multor ceasuri, care ar putea dezvălui semnale nedetectabile anterior într-o serie de fenomene fizice.

După cum indică și numele, ceasurile atomice optice folosesc lumina pentru a sonda mișcările atomilor pentru a măsura timpul.

Inseparabilitatea cuantică „sincronizează” particulele

Însă, prin inseparabilitatea cuantică, particulele pot deveni „sincronizate” astfel încât măsurarea sau schimbarea uneia va afecta instantaneu partenerul său, indiferent cât de departe ar fi ele.

În teorie, cele două particule ar putea fi în părți opuse ale universului și încă se pot afecta reciproc instantaneu . Ideea l-a deranjat chiar și pe Einstein, dar a fost confirmată experimental de zeci de ani.

Fiecare dintre ceasurile atomice conținea un singur ion de stronțiu. Un fascicul laser este împărțit în două, apoi fiecare fascicul este modulat exact în același mod înainte de a fi trimis în fiecare dintre ceasurile atomice pentru a lovi ionii de stronțiu. Acest lucru generează o legătură cuantică între ioni, chiar dacă sunt la 2 metri unul de celălalt, conform Science Alert.

Cercetarea a fost publicată în revista Nature.

Vă recomandăm să mai citiți și:

Cubul lui Rubik a fost rezolvat în doar 19 secunde în timpul unui zbor de gravitație zero

Spaţiul ar putea da ora exactă pe Pământ. Chinezii au realizat, în premieră, primul ceas atomic funcţional în spaţiu

Ceasul atomic care pierde doar o secundă la fiecare 300 de miliarde de ani. Cum funcționează?

Un nou tip de ceas atomic cuantic ar putea dezvălui originea materiei întunecate