Home » Știință » Cum ajută o tehnologie finanțată de NASA femeile aflate la menopauză?

Cum ajută o tehnologie finanțată de NASA femeile aflate la menopauză?

Publicat: 10.09.2022

Potrivit Institutelor Naționale de Sănătate (NIH) din SUA, 1,3 milioane de femei din Statele Unite încep să experimenteze simptome ale menopauzei în fiecare an, acestea fiind de obicei caracterizate prin senzații puternice de căldură cunoscute drept bufeuri.

Menopauza poate dura ani de zile, iar senzațiile de căldură extremă asociate cu aceasta pot fi neplăcute și chiar debilitante.

Având în vedere că nu există un leac pentru aceste reacții biologice, Louise Nicholson, un comerciant de textile, a vrut să ajute femeile să fie mai confortabile în această perioadă din viața lor. Cu toate acestea, Nicholson a descoperit că nu prea există opțiuni, asta până când a observat un material rezultat din finanțarea NASA.

Nicholson a ajuns la o tehnologie numită Outlast

„Am efectuat câteva cercetări inițiale pentru a afla ce se află deja pe piață și am descoperit că nu există nimic, cu excepția lenjeriei de noapte”, a spus Nicholson, potrivit unui comunicat al NASA.

În timp ce explora textilele de înaltă tehnologie pentru reglarea temperaturilor, Nicholson a descoperit că aceste produse tind să fie textile cu efect de răcire, fapt ce ignoră „bufeurile reci” care uneori pot urma bufeurilor de căldură. În cele din urmă, Nicholson a ajuns la o tehnologie numită Outlast.

Tehnologia nu a ajuns niciodată în spațiul cosmic

În anii 1980, Centrul Spațial Johnson din Houston al NASA cerceta moduri pentru îmbunătățirea izolării în cazul mănușilor de la costumele spațiale. Centrul a semnat un contract de cercetare cu Triangle Research and Development Corporation pentru a explora utilizarea materialelor care mențin o temperatură constantă pe măsură ce își schimbă fazele, de la sol la lichid sau viceversa.

Mănușile de la costumele spațiale trebuie să fie izolate de temperaturile extreme ale spațiului cosmic. Credit foto: NASA

Bazându-se pe cercetările anterioare efectuate cu Forțele Aeriene ale SUA, prin incorporarea acestor materiale în microcapsule, Triangle a reușit să demonstreze eficiența unor textile stabilizatoare din punct de vedere termic în cadrul mănușilor de la costumele spațiale. Deși tehnologia nu a ajuns niciodată în spațiul cosmic, Gateway Technologies (cunoscută mai târziu drept Outlast Technologies) a achiziționat drepturile de brevet de la Triangle și a început la scurt timp să comercializeze tehnologia sub denumirea de Outlast.

Tehnologia finanțată de NASA ajunge, din nou, în sectorul privat

Outlast a fost folosită în numeroase produse, de la scaune de birou și până la lenjerie intimă, însă Nicholson a observat că nu există companii care folosesc această tehnologie pentru ameliorarea simptomelor de menopauză.

Fondată de Nicholson în 2017, compania Fifty One Apparel cu sediul la Londra a fost numită după vârsta medie la care femeile încep să experimenteze simptomele menopauzei. Așadar, prin incorporarea tehnologiei Outlast cu fibră celulozică, articolele de îmbrăcăminte ale companiei mențin proprietățile de reglare a temperaturii, iar în același timp arată și se simt precum textilele de calitate.

Produsele inițiale, o colecție de cămăși în patru stiluri, au fost vândute la consumatorii din Londra prin intermediul petrecerilor, însă compania s-a extins în comerțul online. Astfel, articolele de îmbrăcăminte pot fi cumpărate de oamenii din întreaga lume.

NASA are o istorie lungă în ceea ce privește transferarea tehnologiei în sectorul privat.

Vă mai recomandăm să citiți și:

De ce nu reușește NASA să lanseze misiunea Artemis 1?

Misiunea Juno de la NASA dezvăluie culorile uimitoare ale norilor lui Jupiter

Creierul femeilor suferă mai multe modificări după menopauză, arată un studiu

Depresie, anxietate și Alzheimer, observate la șoarecii hrăniți cu diete grase timp de 30 de săptămâni

Ioana Scholler
Ioana Scholler
Ioana s-a alăturat echipei DESCOPERĂ.ro în 2020, fiind atrasă de subiecte ce țin de știință, istorie și natură. Ioana și-a finalizat studiile de licență în Manchester, Marea Britanie, acolo unde a studiat Jurnalism Multimedia, și studiile de masterat în Media, Comunicare Publică și ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Gândul Media Network, grupul de presă numărul unu din România!
Gândul Media Network, grupul de presă numărul unu din România!
Nu doar uleiul, ci și frunzele de măslin sunt bune pentru sănătate
Nu doar uleiul, ci și frunzele de măslin sunt bune pentru sănătate
Test de cultură generală. Ce este Schengen?
Test de cultură generală. Ce este Schengen?
Astronomii au găsit o megastructură cosmică de 23 de ori mai mare decât Calea Lactee
Astronomii au găsit o megastructură cosmică de 23 de ori mai mare decât Calea Lactee
„Update Go4it” #10 aduce invitați de top din industria de gaming și educație
„Update Go4it” #10 aduce invitați de top din industria de gaming și educație
Tinerii din China își schimbă stilul de viață și economisesc mai mulți bani ca niciodată
Tinerii din China își schimbă stilul de viață și economisesc mai mulți bani ca niciodată
Bogații lumii au devenit și mai bogați în 2024
Bogații lumii au devenit și mai bogați în 2024
A început Forumul Economic Mondial. Cei mai influenţi oameni ai planetei, prezenți la Davos
A început Forumul Economic Mondial. Cei mai influenţi oameni ai planetei, prezenți la Davos
Lenin, revoluţionarul comunist care a MURIT infectat de sifilis de o prostituată franceză. Cum a DISPĂRUT boala din dosarul lui medical
Lenin, revoluţionarul comunist care a MURIT infectat de sifilis de o prostituată franceză. Cum a DISPĂRUT boala din dosarul ...
Lumea este deja în mijlocul celui de-Al Treilea Război Mondial, spune președintele Parlamentului Finlandei
Lumea este deja în mijlocul celui de-Al Treilea Război Mondial, spune președintele Parlamentului Finlandei
Un nou cod de conduită la nivelul UE obligă companiile de tehnologie să ia măsuri împotriva incitării la ură
Un nou cod de conduită la nivelul UE obligă companiile de tehnologie să ia măsuri împotriva incitării la ură
Odată cu întoarcerea la Casa Albă, Donald Trump retrage pentru a doua oară Statele Unite din Acordul de la Paris
Odată cu întoarcerea la Casa Albă, Donald Trump retrage pentru a doua oară Statele Unite din Acordul de la Paris
Joe Biden a grațiat cinci membri din familia sa în ultimele minute de mandat
Joe Biden a grațiat cinci membri din familia sa în ultimele minute de mandat
„Nababul”, cel mai bogat român de la începutul secolului XX. Cum era manevrat de copiii lui?
„Nababul”, cel mai bogat român de la începutul secolului XX. Cum era manevrat de copiii lui?
Este posibil ca viața de pe Venus să ajungă acolo de pe Pământ?
Este posibil ca viața de pe Venus să ajungă acolo de pe Pământ?
Andrei Novac: „Cărțile de poezie sunt ascunse în librării”
Andrei Novac: „Cărțile de poezie sunt ascunse în librării”
Căutăm un Content Writer entuziast. Alătură-te echipei Go4it!
Căutăm un Content Writer entuziast. Alătură-te echipei Go4it!
Ospețele cu care Alexandru Marghiloman își răsfăța musafirii
Ospețele cu care Alexandru Marghiloman își răsfăța musafirii