Telescopul Spațial Webb a realizat prima sa fotografie cu o exoplanetă îndepărtată
Pentru prima dată, astronomii au folosit Telescopul Spațial James Webb de la NASA pentru a realiza o imagine directă a unei planete din afara Sistemului Solar.
Exoplaneta este un gigant gazos, adică nu are o suprafață solidă și nu ar putea fi locuibilă.
Imaginea, obținută prin intermediul a patru filtre diferite de lumină infraroșie, arată cum Telescopul Webb poate obține cu ușurință imagini ale lumilor de dincolo de Sistemul Solar, astfel deschizând calea către observații viitoare care vor dezvălui mai multe informații ca niciodată despre exoplanete.
Un moment important pentru astronomie
„Acesta este un moment important, nu numai pentru Webb, ci și pentru astronomie în general”, a spus Sasha Hinkley, profesor de fizică și astronomie la Universitatea din Exeter din Marea Britanie, care a coordonat aceste observații în cadrul unei colaborări internațională. Webb este o misiune internațională condusă de NASA în colaborare cu partenerii săi, Agenția Spațială Europeană (ESA) și Agenția Spațială Canadiană (CSA).
Exoplaneta din cea mai recentă imagine a lui Webb, numită HIP65426b, are aproximativ de la 6 până la 12 ori masa lui Jupiter. Este o planetă tânără prin comparație cu altele – cu o vârstă aproximativă de 15 până la 20 de milioane de ani. Prin comparație, Pământul nostru are 4,5 miliarde de ani.
Astronomii au descoperit planeta încă din 2017, folosind instrumentul SPHERE de la Observatorul European de Sud din Chile. Cu toate acestea, Webb dezvăluie noi detalii pe care telescoapele de la sol nu le-ar putea detecta din cauza interferențelor cauzate de atmosfera Pământului în spectrul infraroșu.
Cum obține Telescopul James Webb imagini cu exoplanete?
Deoarece HIP65426b este de aproximativ 100 de ori mai departe de steaua sa gazdă decât este Pământul de Soare, aceasta este suficient de departe de stea încât Webb să poată separa cu ușurință planeta de stea în obținerea imaginii.
Instrumentele NIRCam și MIRI de pe Telescopul James Webb sunt echipate cu coronografe, fapt ce ajută observatorul spațial să blocheze lumina stelelor și să obțină imagini cu exoplanete.
„A fost cu adevărat impresionant cât de bine au funcționat coronagrafele lui Webb pentru a suprima lumina stelei gazdă”, a spus Hinkley, în cadrul unui comunicat al NASA.
Realizarea de imagini directe cu exoplanete este o provocare, deoarece stelele sunt mult mai strălucitoare decât planetele.
Vă recomandăm să mai citiți și:
Lucrurile văzute de Telescopul Webb nu ar trebui să existe. Ce i-a nedumerit pe cercetători?
Telescopul Webb a surprins spațiul cosmic așa cum nu l-am văzut niciodată
Telescopul Webb a detectat dioxid de carbon în atmosfera unei exoplanete
Telescopul Spațial James Webb dezvăluie aurorele spectaculoase de pe Jupiter