Misiunea Juno de la NASA dezvăluie culorile uimitoare ale norilor lui Jupiter

03 09. 2022, 18:00

This browser does not support the video element.

Nava spațială Juno de la NASA a observat culorile și structura complexă a norilor de pe Jupiter, în timp ce și-a finalizat survolarea cu numărul 43 în jurul planetei gigantice în data de 5 iulie 2022.

Cercetătorul amator Björn Jónsson a creat aceste două imagini date publicității de agenția spațială americană, folosind date de la instrumentul JunoCam aflat la bordul navei spațiale.

La momentul fotografierii, Juno se afla la aproximativ 5.300 de kilometri deasupra norilor lui Jupiter, la o latitudine de 50 de grade. La acel moment, nava spațială se deplasa cu o viteză de aproximativ 209.000 kilometri la oră față de planeta Jupiter.

Unele dintre cele mai interesante aspecte ale atmosferei lui Jupiter

Prima imagine, cea din stânga, a fost procesată astfel încât să prezinte culorile approximative pe care ochiul uman le-ar observa din perspectiva lui Juno.

A doua imagine, cea din dreapta, provine de aceleași date brute, însă în cazul de față au fost procesate digital pentru a crește saturația culorii și contrastul, pentru a accentua trăsăturile planetei și pentru a reduce „zgomotul” din imaginile neprelucrate, potrivit NASA.

Procesul a dezvăluit unele dintre cele mai interesante aspecte ale atmosferei planetei Jupiter, inclusiv variațiile de culoare care rezultă de pe urma compoziției chimice, natura tridimensională a vârtejurilor, dar și norii care se formează în regiunile mai înalte din atmosfera joviană.

Imaginile neprelucrate făcute de JunoCam sunt disponibile publicului, putând fi accesate și descărcate chiar de aici: https://missionjuno.swri.edu/junocam/processing

Ce presupune misiunea navei spațiale Juno?

În data de 5 august 2011, nava spațială Juno a pornit într-o călătorie spre cea mai mare planetă din Sistemul Solar, gigantul gazos Jupiter. Misiunea sa este de a studia norii groși ai planetei și de a răspunde la întrebări despre originea și evoluția lui Jupiter, a Sistemului Solar, dar și a planetelor gigante din spațiul cosmic. Juno a ajuns la Jupiter în data de 4 iulie 2016, după o călătorie de cinci ani.

Descoperirile lui Juno au revoluționat înțelegerea omenirii față de Jupiter și formarea Sistemului Solar. Aflată acum într-o misiunea extinsă, cea mai îndepărtată sondă orbitală de la NASA își va continua investigațiile până în septembrie 2025 sau până la sfârșitul vieții sale.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Peisaj cosmic inedit cu Jupiter și satelitul său Ganymede. Imaginile surprinse de sonda Juno de la NASA

Sunetele ciudate înregistrate de sonda Juno atunci când a ajuns la Ganymede, satelitul lui Jupiter

Imagini absolut uimitoare cu planeta Pământ, surprinse de nava spațială Juno

Nava spațială Juno a surprins primele imagini apropiate cu Ganymede din ultimele două decenii