Home » Știință » Artemis I, misiunea care dă startul unei noi ere de explorare spațială, amânată

Artemis I, misiunea care dă startul unei noi ere de explorare spațială, amânată

Publicat: 29.08.2022

O nouă eră a explorării spațiale este pe cale să înceapă, odată cu programul Artemis al NASA care va trimite, din nou, oameni pe Lună, pentru prima oară în mai bine de jumătate de secol. Dacă totul va decurge conform planului, Artemis va contribui la trimiterea primului om pe suprafața lui Marte.

ACTUALIZARE ORA 20:40 „Diferența dintre Apollo și Artemis este că ei au luat-o pas cu pas. Toate etapele Apollo sunt incluse în Artemis I. Iar apoi, Apollo 10 a urmat, iar mai târziu Apollo 11; asta va fi Artemis II și Artemis III. Deci este vorba despre o compresie și un vehicul complet nou”, a explicat administratorul NASA Bill Nelson, în timpul unei conferințe cu presa.

„Vineri este cu siguranță o opțiune (n.red. pentru lansarea misiunii Artemis I)”, a declarat Mike Sarafin, managerul misiunii Artemis I, în cadrul aceleași conferințe.

ACTUALIZARE ORA 16:22 „Nu lansăm până nu suntem pregătiți”, a declarat Bill Nelson, făcând referire la decizia de a amâna lansarea misiunii Artemis I. Amânarea arată că „aceasta este o mașinărie foarte complicată și că totul trebuie să funcționeze”, a mai spus Nelson.

ACTUALIZARE ORA 15:36 Directorul misiunii a dispus o amânare pentru misiunea Artemis I. Lansarea era așteptată inițial pentru luni, 29 august, ora 15:33 (ora României). Noua data de lansare ar putea fi stabilită, cel mai devreme, pentru 2 septembrie. Totuși, rămâne de văzut ce va anunța NASA mai departe.

Directorul misiunii Artemis I a cerut un „scrub”

Directorul misiunii a cerut un „scrub” (adică o amânare a lansării) din cauza unei scurgeri de hidrogen la unul dintre motoarele rachetei SLS. Problema nu a putut fi remediată, până la momentul redactării. Între timp, inginerii de la NASA colectează date și discută posibile soluții pentru lansare.

ACTUALIZARE ORA 15:16 Lansarea misiunii Artemis I este momentan pusă în așteptare în timp ce oamenii de știință remediază o problemă apărută la unul dintre motoarele rachetei SLS. O scurgere de hidrogen a avut loc în urmă cu puțin timp, iar inginerii de la NASA discută posibilele soluții cu directorul misiunii.


În data de 29 august, Space Launch System (SLS), cea mai puternică rachetă construită vreodată de omenire, era așteptată să decoleze de la Launch Pad 39B, Centrul Spațial Kennedy al NASA din Florida, SUA, astfel dând startul misiunii Artemis I.

Credit foto: Hepta.ro

Lansarea rachetei lunare și a navei spațiale Orion a fost inițial programată pentru ora 15:33 (ora României), evenimentul fiind transmis în direct de NASA.

Principala încărcătură a rachetei va fi nava spațială Orion, care va fi trimisă mai departe în spațiu decât orice alt vehicul spațial conceput pentru oameni. Acesta va fi un test crucial pentru viitoarele misiuni Artemis care vor presupune trimiterea primei femei și primei persoane de culoare pe suprafața Lunii.

Luna este „teren de testare” pentru explorarea umană pe Marte

Totuși, trimiterea astronauților pe Lună pentru prima oară de la misiunea finală Apollo din 1972 are un obiectiv și mai important, anume stabilirea unei prezențe umane sustenabile pe Lună, dar și în jurul acesteia, și dezvoltarea unei infrastructuri care va permite oamenilor să călătorească chiar mai departe în Sistemul Solar.

Într-adevăr, NASA consideră că Luna este „teren de testare” pentru explorarea umană pe Marte, așa cum a precizat șeful agenției Jim Bridenstine în 2018.

La începutul acestui an, NASA a dat publicității obiectivele sale, care au identificat 50 de puncte cheie care se încadrează în categoriile explorare, transport și habitat, infrastructură lunară și marțiană, operațiuni și știință.

„Aceste obiective ne vor aduce mai aproape de prima misiune cu echipaj uman pe suprafața Planetei Roșii”, a declarat Jim Free, administrator adjunct al Exploration Systems Development Mission Directorate de la NASA, în luna mai, potrivit Space.

Misiunea Artemis I va fi un test important

Avantajul folosirii Lunii ca „teren de testare” pentru Marte este aproprierea sa față de Pământ. O misiune cu echipaj poate ajunge și se poate întoarce în doar trei zile, în timp ce o misiune directă de pe Terra spre Marte sau vice versa ar dura cel puțin șapte luni, iar o misiune dus-întors ar dura aproximativ 500 de zile.

Având în vedere conceptul de sustenabilitate, misiunea Artemis I va transporta, de asemenea, 10 sateliți mici în spațiu. Mulți dintre aceștia au sarcina explicită de a cartografia distribuția apei pe Lună. Asta include căutarea depozitelor de hidrogen ascunse în gheața din craterele întunecate de la regiunile polare lunare.

Viitoarele misiuni Artemis pe suprafața lunară vor permite, de asemenea, testarea de noi tehnologii departe de Terra, iar acestea ar putea fi implementate și pe Marte.

Deși Artemis I va fi un test important pentru mare parte din tehnologia necesară pentru călătoriile spațiale îndelungate, un aspect important al planurilor NASA rămâne destul de incert, anume stația spațială Gateway.

Prima stație spațială instalată pe orbita din jurul Lunii

Gateway va fi prima stație spațială instalată pe orbita din jurul Lunii. Echipată cu puncte de andocare pentru diverse nave spațiale, un modul numit Habitation and Logistics Outpost (HALO) și echipamente științifice, Gateway va oferi sustenabilitate pentru operațiunile lunare și pentru călătoriile cu echipaj în spațiul îndepărtat, au transmis oficialii NASA. Stația spațială va permite, de asemenea, realimentarea pentru călătoriile spațiale îndelungate.

Totodată, Gateway va juca un rol important în livrarea de materiale pe Lună care vor ajuta la dezvoltarea de infrastructură pe suprafața satelitului natural al Pământului.

Când vor ajunge oamenii pe Marte?

Această infrastructură va include, în cele din urmă, un sistem de transport care va putea livra încărcături semnificative de pe Terra pe Marte prin intermediul Lunii. Această capabilitate, la rândul său, va duce la dezvoltarea de sisteme de alimentare pe suprafața marțiană care ar putea permite șederile de lungă durată pe Planeta Roșie.

Aceasta nu sunt deloc obiective pe termen scurt. NASA estimează că oamenii vor ajunge pe Marte abia la sfârșitul anilor 2030 sau începutul anilor 2040. Este clar, însă, că Artemis I reprezintă un prim pas important în lungul drum al omenirii spre Marte.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Misiunea Artemis 1 va trimite forme de viață în spațiul îndepărtat. Ce va mai transporta racheta SLS?

Iată cum arată mașina NASA care va transporta astronauții din programul Artemis!

Energie nucleară pe Lună. NASA anunță planurile pentru sistemul de alimentare cu energie al misiunilor Artemis

Racheta Artemis I de la NASA a trecut un test important, în ciuda unei scurgeri de hidrogen

Ioana Scholler
Ioana Scholler
Ioana s-a alăturat echipei DESCOPERĂ.ro în 2020, fiind atrasă de subiecte ce țin de știință, istorie și natură. Ioana și-a finalizat studiile de licență în Manchester, Marea Britanie, acolo unde a studiat Jurnalism Multimedia, și studiile de masterat în Media, Comunicare Publică și ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare şi până la 50 de ani nu a părăsit niciodată localitatea natală
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare ...
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman
„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman
Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii
Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii
O singură genă ar putea fi „vinovată” pentru 30 de afecțiuni medicale misterioase
O singură genă ar putea fi „vinovată” pentru 30 de afecțiuni medicale misterioase