Home » Știință » Test de cultură generală. Cine deține Luna?

Test de cultură generală. Cine deține Luna?

Test de cultură generală. Cine deține Luna?
Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 23.08.2022

Astronauții americani au instalat șase steaguri pe Lună, însă cine deține, de fapt, satelitul natural al Pământului?

Luna a fost primul loc dincolo de Pământ pe care oamenii au încercat să îl viziteze odată cu începutul erei spațiale, la sfârșitul anilor 1950. Mai bine de 100 de exploratori robotici, de la diverse națiuni, au trimis de atunci nave spațiale pe Lună. Nouă misiuni cu echipaj uman au zburat către Lună și înapoi pe Terra.

Uniunea Sovietică a înregistrat primele succese în cadrul programului Luna, începând cu Luna 1 în 1959. Apoi, NASA a trimis o serie de nave spațiale robotice Ranger și Surveyor care au efectuat sarcini complexe și care au permis primilor oameni să pășească pe Lună în 1969.

Cine deține Luna?

Deși astronauții americani au instalat șase steaguri pe Lună, în timpul misiunilor Apollo, asta nu înseamnă că Statele Unite ale Americii dețin Luna. De fapt, o lege internațională elaborată în 1967 împiedică orice națiune să dețină planete, stele sau orice alte obiecte naturale din spațiu.

Până acum, 24 de oameni au călătorit de pe Pământ înspre Lună, iar 12 au pășit pe suprafața sa. Ultimul om a pășit pe suprafața lunară în 1972.

În cadrul misiunilor Apollo, astronauții americani au adus înapoi pe Terra 382 de kilograme de roci și sol lunar, iar oamenii de știință încă le mai studiază și astăzi, potrivit NASA.

NASA se pregătește să stabilească o prezență lunară permanentă

Acum, NASA se pregătește să stabilească o prezență lunară permanentă. Programul Artemis va trimite prima femeie și prima persoană de culoare pe Lună, iar astronauții vor dezvolta o prezență umană sustenabilă pe satelitul nostru natural și vor pune bazele pentru următoarea etapă a explorării umane spațiale, adică planeta Marte.

Programul a primit numele zeiței Artemis, sora geamănă a lui Apollo și zeița Lunii în mitologia greacă. Artemis 1, anterior cunoscută ca Exploration Mission-1, este prima dintr-o serie de misiuni complexe care vor permite omenirii să exploreze Luna și Planeta Roșie.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Test de cultură generală. Ce au lăsat oamenii pe Lună în urma lor?

Test de cultură generală. Câți oameni au pășit pe Lună?

Misiunea Artemis 1 va trimite forme de viață în spațiul îndepărtat. Ce va mai transporta racheta SLS?

Racheta Artemis I de la NASA a trecut un test important, în ciuda unei scurgeri de hidrogen

Ioana Scholler
Ioana Scholler
Ioana s-a alăturat echipei DESCOPERĂ.ro în 2020, fiind atrasă de subiecte ce țin de știință, istorie și natură. Ioana și-a finalizat studiile de licență în Manchester, Marea Britanie, acolo unde a studiat Jurnalism Multimedia, și studiile de masterat în Media, Comunicare Publică și ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare şi până la 50 de ani nu a părăsit niciodată localitatea natală
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare ...
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman
„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman
Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii
Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii
O singură genă ar putea fi „vinovată” pentru 30 de afecțiuni medicale misterioase
O singură genă ar putea fi „vinovată” pentru 30 de afecțiuni medicale misterioase
Test de cultură generală. De ce pare totul plat dacă Pământul e rotund?
Test de cultură generală. De ce pare totul plat dacă Pământul e rotund?
O companie a realizat primul zbor civil supersonic de la Concorde încoace
O companie a realizat primul zbor civil supersonic de la Concorde încoace