Misiunea Artemis 1 va trimite forme de viață în spațiul îndepărtat. Ce va mai transporta racheta SLS?
Misiunea lunară Artemis 1 de la NASA, care va fi lansată la sfârșitul acestei luni, va conține mostre vii care vor fi lansate în spațiul îndepărtat.
Pe cât de înfricoșător ar părea, mostrele vor fi doar drojdie. Totuși, speranța este că experimentul va oferi date fără precedent despre efectele spațiului îndepărtat asupra formelor de viață terestre.
„BioSentinel este o premieră”, a spus Matthew Napoli, coordonatorul proiectului BioSentinel din cadrul Centrului de Cercetare Ames al NASA din California, SUA.
De ce trimite NASA drojdie în spațiul îndepărtat?
Sute de tulpini de drojdie vor fi transportate la bordul unui satelit de mărimea unei serviete ca parte din experimentul BioSentinel. Dacă totul decurge conform planului, misiunea Artemis 1 va fi lansată la bordul rachetei extrem de costisitoare și așteptată Space Launch Systems (SLS), care ulterior va trimite experimentul BioSentinel pe orbită în jurul Soarelui, similară cu cea a Pământului, pentru a studia efectele radiației solare asupra organismelor care au părăsit câmpul magnetic al planetei noastre.
De fapt, știm deja despre experimentul BioSentinel de ceva timp, care studiază, de asemenea, celulele de drojdie de la bordul Stației Spațiale Inernaționale și de pe Terra, încă din 2019, atunci când NASA a anunțat că misiunea sa lunară va transporta celule de drojdie în spațiul îndepărtat.
Celulele de drojdie din misiunea Artemis 1 se vor alătura altor călători
Celulele de drojdie din misiunea Artemis 1 se vor alătura altor călători, cum ar fi trei manechini de test, o jucărie Snoopy și un dispozitiv Alexa de la Amazon care, din motive necunoscute, va fi inclus pe capsula Orion al SLS, potrivit Futurism.
Faptul că drojdia BioSentinel va porni în cea mai lungă călătorie cunoscută în care a fost inclus ceva viu în spațiu este un moment deosebit de important, iar experimentul ar putea fi extrem de semnificativ pentru înțelegerea modului în care spațiul îndepărtat afectează organismele vii înainte ca omenirea să înceapă să efectueze călătorii tot mai lungi printre stele.
Să sperăm doar că mostrele de drojdie nu vor suferi mutații și nu se vor transforma în ceva înspăimântător!
Vă mai recomandăm să citiți și:
Începe numărătoarea inversă pentru Artemis 1! NASA a anunțat data lansării
Iată cum arată mașina NASA care va transporta astronauții din programul Artemis!
Racheta Artemis I de la NASA a trecut un test important, în ciuda unei scurgeri de hidrogen