Nu ratați cea mai mare și mai luminoasă Superlună din acest an!
Miercuri, 13 iulie 2022, Luna va ajunge la cel mai apropiat punct de Pământ din acest an, adică la o distanță de perigeu de 357.264 de kilometri.
Totodată, la ora 21:38 (ora României), satelitul nostru natural va intra în faza de Lună Plină. Deși această fază durează doar câteva clipe, acel moment este imperceptibil cu ochiul liber, potrivit Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.
Așadar, atunci când veți privi spre cerul nopții miercuri seară, țineți minte că ceea ce vedeți nu este o Lună Plină, ci o Lună trecută deja de stadiul de iluminare completă.
Cea mai mare și mai luminoasă Lună Plină din acest an
Chiar și așa, ziarele, posturile de radio și TV au îndemnat publicul să iasă din locuințe și să privească spre cer în această noapte pentru a urmări spectacolul „rar” al celei mai mari și mai luminoase Luni Pline din acest an, cunoscută mai degrabă ca Superlună, un termen aproape inexistent în urmă cu doar un deceniu.
Putem să îi mulțumim astrologului Richard Nolle pentru denumirea de Superlună. Nolle a folosit termenul pentru prima dată în 1979, într-o revistă despre astrologia modernă, cândva considerată chiar de echipa sa editorială „cea mai importantă revistă de astrologie din lume”. Cât despre definiția sa pentru Superlună, Nolle a scris că „orice Lună Plină care are loc atunci când Luna este la cel mai apropiat punct de Terra va primi denumirea de super”.
Motivul pentru care Luna Plină de miercuri este numită Superlună
Ei bine acesta este motivul pentru care Luna Plină de miercuri este numită Superlună, denumirea fiind bazată în totalitate pe definiția lui Nolle.
Interesant este faptul că termenul a avut foarte puțin impact în 1979, dar a început să primească foarte multă atenție în 11 martie 2011, atunci când un cutremur cu magnitudinea de 9,1 a lovit Tohoku, Japonia. Opt zile mai târziu, o Lună Plină a coincis cu perigeul și imediat a fost sugerat faptul că evenimentul ar fi declanșat seismul masiv din Japonia. Nolle însuși a fost unul dintre primii care au susținut așa ceva, afirmând că Superlunile pot cauza „stres geofizic”.
Bineînțeles, ideea că apropierea de Lună ar fi cauzat cutremurul din Japonia este o absurditate. De fapt, în ziua cutremurului, Luna se afla în apogeu, adică la cel mai îndepărtat punct de Pământ, informează Space.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Rocile lunare dezvăluie istoria bombardamentelor prin care a trecut satelitul Pământului
Contact restabilit între NASA și CAPSTONE, satelitul lansat recent spre Lună
China se pregătește să cucerească Luna, bănuiește NASA
Craterul rachetei prăbușite pe Lună a fost găsit de astronomi