Oamenii de știință din cadrul echipei Telescopului Spațial James Webb al NASA au oferit o primă privire asupra puterii uluitoare a imaginilor pe care le va produce – și ceea ce vedem sunt doar rezultatele unui test.
După cum a precizat NASA, imaginea de test de calibrare a fost alcătuită 72 de expuneri efectuate în 32 de ore.
„Aceasta este printre cele mai profunde imagini ale Universului realizate vreodată”, iar telescopul abia se „trezește la viață”, indică Futurism.
Aproape la fel de fabulos ca imaginea în sine este faptul că această fotografie a fost făcută ca parte a unui test timpuriu al senzorului de ghidare fină – FGS al Telescopului James Webb. Sarcina instrumentului este aceea de a se asigura că oglinzile și camerele sunt toate aliniate corect.
„Chiar și atunci când captează imagini neplanificate în timpul unui test”, a scris NASA pe blogul său, „FGS este capabil să producă priveliști uluitoare ale Cosmosului”.
Realizată inițial în mai, dar ascunsă publicului până acum, această imagine uimitoare este doar un precursor pentru ceva mai amplu. În doar câteva ore, NASA va lansa primele imagini color ale spațiului îndepărtat realizate de Telescopul James Webb.
Până atunci, așteptăm cu sufletul la gură să vedem cum telescopul, care a necesitat două decenii de pregătire, se poate autodepăși.
Contact restabilit între NASA și CAPSTONE, satelitul lansat recent spre Lună
China se pregătește să cucerească Luna, bănuiește NASA
Roverul Curiosity al NASA a surprins imagini uluitoare cu peisajul schimbător de pe Marte