Cercetătorii au descoperit modul în care ficatul controlează comportamentul și creierul

Un nou studiu de la Yale, SUA, a descoperit că ficatul controlează comportamentul de hrănire la șoareci, o descoperire care ar putea avea implicații pentru persoanele cu tulburări de alimentație și boli metabolice.

Studiul, care a fost realizat în colaborare cu colegi din Germania, se adaugă la un număr tot mai mare de dovezi care arată că cea mai avansată parte a creierului, cortexul cerebral, este și ea influențată de restul corpului, nu doar invers.

• Fizicienii au găsit dovezi pentru „timpul negativ”
• Astronomii din Galați au descoperit o nouă stea variabilă! Ce nume a primit?

„O concluzie a acestei lucrări este că modalitatea clasică de a încerca să înțelegem funcțiile creierului uitându-ne doar la creier nu oferă o imagine completă”, a spus Tamas Horvath, profesor de medicină comparată la Facultatea de Medicină din cadrul Yale și autor principal al studiului, publicat pe 27 iunie în Nature Metabolism.

Cum au descoperit cercetătorii faptul că ficatul controlează comportamentul?

Într-o serie de experimente, echipa de cercetare a descoperit un circuit prin care creierul și ficatul comunică și se controlează reciproc. Cei doi participanți cheie la această conversație sunt un grup de celule cunoscute sub denumirea de neuroni ai proteinei legate de agouti (AgRP), care se găsesc în regiunea hipotalamusului a creierului și un tip de lipide secretate de ficat numit lisofosfatidil colină (LPC).

Neuronii AgRP, care comunică cu cortexul cerebral, stratul exterior al creierului asociat cu comportamente și abilități complexe, sunt esențiali pentru apariția senzației de foame. Dar ele comunică și cu alte părți ale corpului, cum ar fi ficatul și pancreasul; atunci când oamenilor le este foame, acești neuroni au un rol critic în eliberarea lipidelor din depozitele de grăsime din organism, scrie Medical Xpress.

Odată ce LPC sunt secretate de ficat, o enzimă din sânge le transformă rapid în acid lizofosfatidic (LPA). Alți cercetători au arătat că LPA poate modifica activitatea neuronală din creier. În acest fel, ficatul controlează comportamentul și creierul.

În acest studiu, cercetătorii au observat că, după o perioadă în care nu au mâncat, șoarecii aveau niveluri mai mari de LPA atât în sânge, cât și în lichidul cefalorahidian, lichidul special găsit în sistemul nervos central. Această creștere a nivelurilor de LPA a provocat o creștere a activității neuronale în cortex, ceea ce a declanșat o creștere a apetitului după „post”. Și toate aceste efecte au fost dependente de funcția neuronului AgRP.

Circuitul ficat-creier

Aceste descoperiri sugerează existența unui circuit în care neuronii AgRP reglează eliberarea lipidelor și în care lipidele circulă înapoi la creier, unde influențează cortexul și funcțiile acestuia.

Horvath spune că este nevoie de mai multe cercetări pentru a determina dacă un circuit similar există și la oameni, dar el și colegii săi au găsit unele dovezi că acest lucru este posibil.

Șoarecii care experimentează o mutație care duce la o activitate neuronală mai mare indusă de LPA mănâncă mai mult și cântăresc mai mult decât șoarecii normali. Oamenii cu aceeași mutație genetică tind să aibă indici de masă corporală mai mari și o prevalență mai mare a diabetului de tip 2 față de persoanele fără această mutație.

Pentru a înțelege creierul trebuie să privim dincolo de el

„Încă trebuie să explorăm mai riguros dacă aceste mecanisme sunt relevante pentru oameni, dar dacă sunt, atunci putem începe să investigăm dacă putem exploata mecanismele pentru a trata tulburările de alimentație și alte afecțiuni”, a spus Horvath.

„Dar acest lucru arată că ficatul controlează comportamentul. Și susține argumentul că nu putem înțelege creierul studiindu-l exclusiv pe acesta”, a spus profesorul.

Vă recomandăm să citiți și:

Ochii ar putea fi cheia pentru diagnosticarea precoce a ADHD și TSA

Cum este afectat creierul uman de izolarea socială? Iată ce arată un studiu

Dansul latino protejează și îmbunătățește memoria persoanelor în vârstă

Vaccinarea împotriva malariei își pierde rapid efectul protector. De ce?