Lunar Reconnaissance Orbiter (LRO), „ochiul din cer” al NASA care orbitează satelitul natural al Pământului, a găsit craterul rachetei prăbușite pe Lună pe 4 martie 2022.
Imaginile LRO, capturate pe 25 mai, au dezvăluit nu doar un singur crater, ci un crater dublu format din cauza impactului rachetei, ridicând noi întrebări la care astronomii trebuie să răspundă.
De ce un crater dublu? Deși este oarecum neobișnuit (niciuna dintre rachetele Apollo S-IVB care a lovit Luna nu a creat cratere duble), nu este imposibil de creat, mai ales dacă un obiect lovește la un unghi mic. Dar nu pare să fie cazul aici, scrie Science Alert.
Astronomul Bill Gray, primul care a descoperit obiectul și a prezis prăbușirea acestuia pe Lună, în ianuarie, explică că boosterul „a venit la aproximativ 15 grade față de verticală. Deci nu aceasta este explicația pentru craterul rachetei prăbușite pe Lună”.
Locul de impact constă dintr-un crater estic de 18 metri lățime suprapus unui crater vestic de 16 metri lățime. Mark Robinson, cercetătorul principal al echipei LRO Camera, propune că această formațiune de crater dublu ar putea rezulta dintr-un obiect cu mase distincte și mari la fiecare capăt.
„De obicei, o rachetă epuizată are masa concentrată la capătul motorului; restul etapei rachetei constă în principal dintr-un rezervor de combustibil gol. Deoarece originea corpului rachetei rămâne incertă, natura dublă a craterului poate ajuta la indicarea identității rachetei”, a spus el.
E o poveste lunga. Racheta neidentificată a intrat pentru prima dată în atenția astronomilor la începutul anului 2022, când a fost identificată drept o etapă superioară a SpaceX, care a lansat Deep Space Climate Observatory (DSCOVR) al NASA în punctul Lagrange L1 Soare-Pământ în 2015.
Gray, care proiectează software care urmărește resturile spațiale, a fost avertizat despre obiect când software-ul său a generat o eroare. El a declarat pentru The Washington Post pe 26 ianuarie că „software-ul meu ‘s-a plâns’ că nu a putut face o proiecție a orbitei după data de 4 martie; programul nu a putut face asta pentru că racheta va fi lovit Luna”.
Gray a răspândit vestea, iar povestea a făcut înconjurul lumii la sfârșitul lunii ianuarie; dar câteva săptămâni mai târziu, el a primit un e-mail de la Jon Giorgini, de la Jet Propulsion Lab (JPL).
Giorgini a subliniat că traiectoria DSCOVR nu ar fi trebuit să ducă boosterul rachetei în apropierea Lunii. În efortul de a rezolva problema traiectoriilor, Gray a început să sape înapoi în datele sale, unde a descoperit că identificase greșit amplificatorul DSCOVR încă din 2015.
La urma urmei, nu SpaceX a fost vinovatul. Dar cu siguranță încă exista un obiect care se îndrepta spre Lună. Cui îi aparținea?
Un pic de muncă de detectiv l-a făcut pe Gray să determine că era vorba, de fapt, de etapa superioară a misiunii Chang’e 5-T1 a Chinei, o misiune demonstrativă a tehnologiei din 2014 care a pus bazele pentru Chang’e 5, care a returnat cu succes o probă lunară pe Pământ în 2020. (De altfel, China a anunțat recent că va continua această misiune de returnare a eșantioanelor cu un proiect și mai ambițios de returnare a eșantioanelor de pe Marte mai târziu în acest deceniu).
Jonathan McDowell a oferit câteva dovezi care păreau să susțină această nouă teorie pentru identitatea obiectului. Misterul părea rezolvat.
Doar că, la câteva zile mai târziu, ministrul de externe al Chinei a susținut că acela nu era boosterul lor: racheta lor a ieșit de pe orbită și s-a prăbușit în ocean la scurt timp după lansare, a declarat ministrul.
În prezent, Gray rămâne convins că amplificatorul Change 5-T1 este cel care a lovit Luna, sugerând că ministrul de externe a făcut o greșeală sinceră, confundând Chang’e 5-T1 cu Chang’e 5 din cauza numelui similar (boosterul rachetei din urmă s-a scufundat într-adevăr în ocean).
Iar în ceea ce privește craterul rachetei prăbușite pe Lună, faptul că echipa LRO a reușit să găsească locul de impact atât de repede este o performanță impresionantă în sine. A fost descoperit la doar câteva luni după impact, cu puțin ajutor din partea Gray și JPL, care au restrâns fiecare în mod independent zona de căutare la câteva zeci de kilometri.
În comparație, locul de impact al Apollo 16 S-IVB a fost găsit după mai mult de 6 ani de căutare atentă.
Vă recomandăm să citiți și:
Telescopul Hubble a surprins un roi globular strălucitor. Iată imaginea spectaculoasă
Deslușirea originii misterioaselor explozii radio, un proces bizar care are loc în întregul Univers