Home » Știință » Creierul tău este mai „fierbinte“ decât crezi. Ce temperaturi uimitoare poate atinge?

Creierul tău este mai „fierbinte“ decât crezi. Ce temperaturi uimitoare poate atinge?

Publicat: 15.06.2022

În timp ce corpul uman se află în mod normal în jurul valorii de 37°C, se pare că nu se poate spune același lucru despre creier. Creierul uman sănătos este mai cald decât se credea până acum și poate fi cu peste 2°C mai cald decât restul corpului nostru, potrivit unei noi cercetări.

Participanții sănătoși la un studiu, publicat în revista Brain, au avut o temperatură medie a creierului de 38,5°C, cu 2,5°C mai caldă decât temperatura medie a gurii. În regiunile mai profunde ale creierului, s-a constatat că temperatura depășea adesea 40°C, 40,9°C fiind cea mai ridicată temperatură înregistrată.

Studiul a constatat că temperatura creierului nu este fixă – aceasta variază mai mult decât credeau oamenii de știință, fiind afectată de vârstă, sex, ciclu menstrual, regiunea creierului și momentul zilei.

„Pentru mine, cea mai surprinzătoare descoperire a studiului nostru este că, de fapt, creierul uman poate atinge temperaturi care ar fi diagnosticate ca fiind febră în orice altă parte a corpului. Astfel de temperaturi ridicate au fost măsurate în trecut la persoanele cu leziuni cerebrale, dar se presupunea că acestea sunt rezultatul leziunilor”, a declarat Dr. John O’Neill, lider de grup la Laboratorul de Biologie Moleculară al Consiliului de Cercetare Medicală, într-un comunicat.

Temperaturi care ar fi diagnosticate drept febră în orice altă parte a corpului

Temperatura „normală” a creierului nu a fost niciodată definită în mod real la om. În schimb, se presupune, în general, că aceasta este aceeași cu cea a restului corpului.

Studiile anterioare au folosit date de la pacienți cu leziuni cerebrale, ale căror creiere sunt monitorizate direct. Acum, temperatura creierului poate fi măsurată la persoanele sănătoase cu ajutorul spectroscopiei prin rezonanță magnetică (MRS) – o tehnică de scanare neinvazivă a creierului.

Folosind MRS, echipa care a realizat noul studiu a examinat creierele a 40 de persoane sănătoase – 20 de bărbați și 20 de femei – cu vârste cuprinse între 20 și 40 de ani.

Măsurătorile au fost efectuate de trei ori pe parcursul unei zile, ceea ce face ca aceasta să fie prima dată când MRS a fost folosită pentru a urmări modificările temperaturii creierului pe parcursul zilei.

Sexul unei persoane are un impact asupra temperaturii creierului său

Temperaturile creierului au variat între 36,1°C și 40,9°C. Suprafața creierului a avut tendința de a fi mai rece, în timp ce regiunile mai profunde s-au dovedit a fi în mare măsură mai calde. Talamusul, de exemplu, care este una dintre cele mai profunde părți ale creierului, este locul unde s-a înregistrat cea mai ridicată temperatură.

S-a constatat, de asemenea, că sexul unei persoane are un impact asupra temperaturii creierului său. Creierul femeilor a fost cu 0,36°C mai cald în timpul celei de-a doua jumătăți a ciclului menstrual, după ovulație, decât în prima jumătate sau în comparație cu cel al bărbaților.

La toate participantele, s-a constatat că temperatura creierului variază cu până la 1°C pe parcursul zilei. Creierele au fost cele mai calde în timpul după-amiezii și cele mai reci pe timp de noapte.

„Am constatat că temperatura creierului scade noaptea, înainte de a adormi, și crește în timpul zilei. Există motive întemeiate să credem că această variație zilnică este asociată cu sănătatea creierului pe termen lung – un lucru pe care sperăm să îl investigăm în continuare”, a adăugat O’Neill.

Creierul, mai cald în timpul după-amiezii și mai rece noaptea

Cercetătorii au creat apoi prima hartă 4D de până acum a temperaturii sănătoase a creierului uman. Aplicând această hartă la pacienții cu leziuni cerebrale traumatice moderate sau grave, ei au descoperit că cei care nu aveau ritmuri zilnice ale temperaturii creierului aveau de 21 de ori mai multe șanse de a muri la terapie intensivă.

„Temperatura creierului uman este mai ridicată și variază mai mult decât se presupunea anterior”, concluzionează studiul, potrivit IFL Science.

Deși autorii avertizează că rezultatele lor sunt pur corelative în acest moment și trebuie validate în cadrul unor studii mai mari, ei rămân optimiști că acestea ar putea avea o valoare clinică în tratarea leziunilor cerebrale traumatice.

Vă recomandăm să mai citiți și:

Cum procesează creierul căldura drept durere? Noi indicii despre tulburările cerebrale

Aveți vise ciudate? S-ar putea ca acestea să vă ajute creierul să învețe mai bine

Cum ne face creierul mai inteligenți decât alte animale? O nouă cercetare oferă un răspuns neașteptat

Cercetătorii au descoperit modul în care creierul conectează amintirile

Mihaela Horchidan
Mihaela Horchidan
Mihaela și-a finalizat studiile la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, având experiență în presa online și radio. Curiozitatea, dorința de a afla cât mai multe și pasiunea pentru istorie, ştiinţă şi natură au condus-o către Descopera.ro citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Bogații lumii au devenit și mai bogați în 2024
Bogații lumii au devenit și mai bogați în 2024
A început Forumul Economic Mondial. Cei mai influenţi oameni ai planetei, prezenți la Davos
A început Forumul Economic Mondial. Cei mai influenţi oameni ai planetei, prezenți la Davos
Lenin, revoluţionarul comunist care a MURIT infectat de sifilis de o prostituată franceză. Cum a DISPĂRUT boala din dosarul lui medical
Lenin, revoluţionarul comunist care a MURIT infectat de sifilis de o prostituată franceză. Cum a DISPĂRUT boala din dosarul ...
Lumea este deja în mijlocul celui de-Al Treilea Război Mondial, spune președintele Parlamentului Finlandei
Lumea este deja în mijlocul celui de-Al Treilea Război Mondial, spune președintele Parlamentului Finlandei
Un nou cod de conduită la nivelul UE obligă companiile de tehnologie să ia măsuri împotriva incitării la ură
Un nou cod de conduită la nivelul UE obligă companiile de tehnologie să ia măsuri împotriva incitării la ură
Odată cu întoarcerea la Casa Albă, Donald Trump retrage pentru a doua oară Statele Unite din Acordul de la Paris
Odată cu întoarcerea la Casa Albă, Donald Trump retrage pentru a doua oară Statele Unite din Acordul de la Paris
Joe Biden a grațiat cinci membri din familia sa în ultimele minute de mandat
Joe Biden a grațiat cinci membri din familia sa în ultimele minute de mandat
„Nababul”, cel mai bogat român de la începutul secolului XX. Cum era manevrat de copiii lui?
„Nababul”, cel mai bogat român de la începutul secolului XX. Cum era manevrat de copiii lui?
Andrei Novac: „Cărțile de poezie sunt ascunse în librării”
Andrei Novac: „Cărțile de poezie sunt ascunse în librării”
Căutăm un Content Writer entuziast. Alătură-te echipei Go4it!
Căutăm un Content Writer entuziast. Alătură-te echipei Go4it!
Ospețele cu care Alexandru Marghiloman își răsfăța musafirii
Ospețele cu care Alexandru Marghiloman își răsfăța musafirii
David Lynch și universul muzical: „Îmi place să îl numesc experimentare”. „Muzica e magie”
David Lynch și universul muzical: „Îmi place să îl numesc experimentare”. „Muzica e magie”
David Lynch a iubit femeile poate la fel de mult ca filmele. A fost căsătorit de patru ori
David Lynch a iubit femeile poate la fel de mult ca filmele. A fost căsătorit de patru ori
Cel mai mare telescop din lume, amenințat de un proiect de energie regenerabilă
Cel mai mare telescop din lume, amenințat de un proiect de energie regenerabilă
Test de cultură generală. Ce este inflația?
Test de cultură generală. Ce este inflația?
Să fie o cască de stimulare a creierului răspunsul la depresie?
Să fie o cască de stimulare a creierului răspunsul la depresie?
Ce îndemn are fostul cancelar german Angela Merkel pentru Europa?
Ce îndemn are fostul cancelar german Angela Merkel pentru Europa?
Elon Musk, acuzat de comunitatea de gameri că trișează la jocurile video
Elon Musk, acuzat de comunitatea de gameri că trișează la jocurile video