O parte din apa de pe Lună ar fi putut proveni din atmosfera Pământului
Nu toată apa de pe Lună provine de la satelitul natural însuși; o parte din ea este înmagazinată din atmosfera Pământului, potrivit unei noi cercetări efectuate de oamenii de știință de la Universitatea din Alaska Fairbanks Geophysical Institute.
Această cercetare a fost publicată în revista Scientific Reports.
Aceasta este o veste bună pentru proiectul Artemis al NASA, prezența umană planificată pe termen lung pe Lună, care se va baza în mare măsură pe apa de pe Lună.
„Pe măsură ce echipa Artemis a NASA intenționează să construiască o tabără la polul sudic al Lunii, ionii de apă care au apărut cu mulți eoni în urmă pe Pământ pot fi utilizați în sistemul de susținere a vieții astronauților”, a spus prof. Gunther Kleletschka, de la Institutului de Geofizică UAF, citat de Interesting Engineering.
Nu toată apa de pe Lună s-a format local
Cercetătorul și echipa sa au estimat că regiunile polare ale Lunii ar putea conține până la 3.500 de kilometri cubi sau mai mult de permafrost de suprafață sau de apă lichidă subterană. Aceste depozite, speculează oamenii de știință, nu au fost create local, ci mai degrabă au apărut din ionii care au scăpat din atmosfera Pământului.
Kleletschka și colegii săi sugerează că ionii de hidrogen și oxigen ajung pe Lună atunci când aceasta trece prin coada magnetosferei Pământului.
Aceste descoperiri sunt confirmate în continuare de măsurători recente de la mai multe agenții spațiale (NASA, Agenția Spațială Europeană – ESA, Agenția Japoneză de Explorare Aerospațială și Organizația Indiană de Cercetare Spațială), care au relevat o mare cantitate de ioni care formează apă prezenți în timpul tranzitului Lunii prin această parte a magnetosferei.
Multiple surse de apă
Totuși, acesta nu este singurul mod în care luna a acumulat apă. O altă sursă ar putea fi asteroizii și cometele care s-au ciocnit cu Luna într-o perioadă cunoscută sub numele de Marele bombardament târziu, cu aproximativ 3,5 miliarde de ani în urmă.
În plus, vântul solar este, de asemenea, o sursă de apă pe Lună, deoarece transportă ioni de oxigen și hidrogen, care s-ar putea să se fi combinat și acumulat ca molecule de apă. Indiferent de unde provine, faptul că există apă pe Lună este o veste bună pentru exploratorii spațiului.
Vă recomandăm să citiți și:
Suprafața planetei Mercur este acoperită cu diamante. Care este cauza acestui fenomen?
Gigantica lună a lui Saturn uimește din nou. Care este asemănarea dintre Titan și Pământ?
Cel mai mare „tezaur de exocomete” descoperit vreodată într-un alt sistem solar
Stelele dezvăluie secretul unui semnal misterios provenit din centrul galaxiei