Revenirea la „setările din fabrică”, posibil tratament pentru anxietate și alcoolism
Editarea genetică poate fi un potențial tratament pentru anxietate și alcoolism la adulții care au experimentat abuzul de alcool în tinerețe, potrivit unui studiu pe animale publicat în jurnalul Science Advances.
Studiul a fost efectuat de specialiștii de la Universitatea din Illinois, Chicago, atunci când cercetau efectele pe care le are consumul de alcool de la vârste fragede asupra sănătății, mai târziu în viață, arată Medical Xpress.
Un studiu anterior, efectuat de aceeași universitate arăta că băutul excesiv de alcool din adolescență poate altera chimia creierului în zona de amplificare a genei Arc, pentru regularea activității citoscheletului. Această reprogramare epigenetică a genei Arc din centrul de memorie și emoții al creierului contribuie la predispoziția spre anxietate și alcoolism la vârste adulte.
Modificarea genetică drept răspuns pentru alcoolism și anxietate
În acest nou studiu, cercetătorii au arătat că reprogramarea epigenetică, care persistă de-a lungul vieții, poate fi reprogramată și inversată cu ajutorul editării genetice.
„Alcoolismul excesiv și timpuriu poate avea efecte semnificative și permanente asupra creierului, iar rezultatele acestui studiu oferă dovezile faptului că editarea genetică poate fi un potențial antidot al acestor efecte, generând un fel de resetare la setările din fabrică”, spune autorul principal al studiului, Subhash Pandey, profesor de psihiatrie și director al Centrului pentru Cercetarea Alcoolismului în Epigenetică de la UIC.
Pandey și echipa acestuia s-au folosit de instrumentul de editare genetică numit CRISPR-dCas9 în experimentele lor pentru a manipula procesele de acetilare și metilare a histonelor la gena Arc, la șobolani. Aceste procese fac genele mai mult sau mai puțin susceptibile la activare.
Anxietatea a fost testată prin testarea comportamentală
Anxietatea a fost testată prin testarea comportamentală, precum documentarea activităților exploratorii la șobolanii supuși la teste labirint, iar testarea alcoolismului a fost testată prin monitorizarea cantității de lichid consumată atunci când șobolanii erau puși în situația de a alege între două sticle cu opțiuni ca apă, apă îndulcită sau diferite concentrații de alcool – 3%, 7% sau 9%.
În cel de-al doilea model, cercetătorii au studiat șobolanii adulți care nu fuseseră supuși la alcool în prealabil. Atunci când inhibitorul dCas9 a fost folosit pentru a induce metilarea, care strânge cromatina și previne anumiți factori din a exacerba ADN-ul, exprimarea genei Arc a scăzut, iar indicatorii de anxietate sau cei ai consumului de alcool au crescut.
Problemă de sănătate publică
„Rezultatele demonstrează că editarea epigenetică de la nivelul amigdalei poate ameliora psihopatologia la adulți, în urma consumului excesiv de alcool în tinerețe”, mai arată raportul.
„Consumul excesiv de alcool încă din tinerețe reprezintă o problemă serioasă de sănătate publică, iar studiul acesta nu doar că ne ajută să înțelegem mai bine ceea ce se petrece în dezvoltarea creierului pe fondul expunerii la alcool, dar oferă speranța că într-o zi vom putea dezvolta tratamente eficiente împotriva tulburărilor legate de anxietate sau alcoolism”, comentează Pandey.
Vă mai recomandăm și:
Copiii ar trebui să fie testați pentru anxietate chiar dacă nu prezintă simptome
Diabeticii au un risc de 10 ori mai crescut de deces din cauza alimentaţiei sau alcoolismului
Vaccinul Pfizer împotriva COVID-19 reduce cu 68% spitalizarea la copiii cu vârste între 5 și 11 ani