„O nouă lume a dunelor”. Cum se formează acestea pe Io, luna înghețată a lui Jupiter?
Oamenii de știință se întreabă de mult timp cum de luna interioară a lui Jupiter, Io, prezintă creste mărețe. Acum, un studiu realizat de Rutgers a oferit o nouă explicație a modului în care se pot forma dunele chiar și pe o suprafață atât de înghețată precum cea a lui Io.
Studiul, publicat în revista Nature Communications, se bazează pe o cercetare a proceselor fizice care controlează mișcarea granulelor, împreună cu o analiză a imaginilor din timpul misiunii de 14 ani a navei spațiale Galileo a NASA, care a permis crearea primelor hărți detaliate ale sateliților lui Jupiter.
Se așteaptă ca noul studiu să extindă înțelegerea noastră științifică a caracteristicilor geologice de pe aceste lumi asemănătoare planetelor.
„Studiile noastre indică posibilitatea ca Io să fie o nouă lume a dunelor„, a declarat primul autor, George McDonald, cercetător în cadrul Departamentului de Științe Planetare și ale Pământului de la Rutgers. „Am propus, și am testat, un mecanism prin care granulele de nisip se pot mișca și, în schimb, s-ar putea forma dune”.
Cum s-ar putea forma dunele pe Io?
Înțelegerea științifică actuală dictează că dunele, prin natura lor, sunt dealuri sau creste de nisip îngrămădite de vânt.
Iar oamenii de știință care au studiat anterior Io, deși au descris suprafața sa ca având unele caracteristici asemănătoare dunelor, au concluzionat că aceste creste nu ar putea fi dune, deoarece forțele vânturilor de pe Io sunt slabe din cauza atmosferei cu densitate scăzută a lunii.
„Această lucrare ne spune că mediile în care se găsesc dunele sunt considerabil mai variate decât peisajele deșertice clasice și nesfârșite de pe unele părți ale Pământului”, a declarat McDonald, potrivit Phys.org.
Misiunea Galileo, care a durat între 1989-2003, a înregistrat atât de multe premiere științifice încât cercetătorii continuă și în prezent să studieze datele colectate.
Una dintre cele mai importante informații culese din aceste date a fost amploarea mare a activității vulcanice de pe Io.
Noi indicii despre cum funcționează cosmosul
Suprafața lui Io este un amestec de curgeri de lavă solidificată, nisip, și „zăpadă” formată din dioxid de sulf. Oamenii de știință au folosit ecuații matematice pentru a simula forțele asupra unui singur grăunte de bazalt sau de gheață și pentru a-i calcula traiectoria.
Atunci când lava curge în dioxid de sulf sub suprafața lunii, erupția sa este „suficient de densă și rapidă pentru a mișca granulele pe Io și, eventual, pentru a permite formarea unor caracteristici la scară largă, cum ar fi dunele”, a declarat McDonald.
Odată ce cercetătorii au conceput un mecanism prin care s-ar putea forma dunele, au apelat la fotografiile de pe suprafața lui Io realizate de nava spațială Galileo pentru a obține mai multe dovezi. Spațierea crestelor și raportul dintre înălțime și lățime pe care l-au observat au fost în concordanță cu tendințele dunelor observate pe Pământ și pe alte planete.
„Cercetările de acest gen ne permit cu adevărat să înțelegem cum funcționează cosmosul”, a declarat Lujendra Ojha, co-autor și profesor în cadrul Departamentului de Științe ale Pământului și Planetare.
Vă recomandăm să mai citiți și:
Astronomii au observat „nașterea” unei planete de nouă ori mai mare decât Jupiter
Regiunile de „haos” de pe Europa, luna înghețată a lui Jupiter, pot adăposti viață extraterestră
Astronomii au descoperit o nouă exoplanetă de mărimea lui Jupiter