Roca de mărimea unui pumn a fost descoperită în 2011 și a fost raportată pentru prima dată în 2017. Aceasta s-a format la temperaturi care au ajuns la 2.370 de grade Celsius, mai fierbinte decât o mare parte din mantaua Pământului. Acum, o nouă analiză a mineralelor din același sit dezvăluie că această temperatură record a fost reală.
Rocile s-au topit și s-au reformat în urma impactului cu un meteorit, în urmă cu aproximativ 36 de milioane de ani, în ceea ce este astăzi Labrador, Canada.
Impactul a format craterul Mistastin, cu o lățime de 28 de kilometri, de unde Michael Zanetti, pe atunci student la Universitatea Washington St. Louis, a adunat rocile sticloase în timpul unui studiu finanțat de Agenția Spațială Canadiană privind modul de coordonare a astronauților și a roverelor care lucrează împreună pentru a explora o altă planetă sau lună.
Cu toate acestea, pentru a confirma descoperirile inițiale, cercetătorii trebuiau să dateze mai mult de un zircon.
În noul studiu, autorul principal Gavin Tolometti, cercetător la Western University din Canada, și colegii săi au analizat încă patru fragmente de zircon din eșantioane din crater.
Aceste probe proveneau din diferite tipuri de roci din locații diferite, oferind o imagine cuprinzătoare a modului în care impactul a încălzit solul.
Unul a provenit dintr-o rocă sticloasă formată în urma impactului, alte două din roci care s-au topit și s-au solidificat și unul dintr-o rocă sedimentară care conținea fragmente de sticlă formate în urma impactului.
Rezultatele, publicate în revista Earth and Planetary Science Letters, au arătat că zirconul din sticlă de impact s-au format la o căldură care a atins 2.370 de grade Celsius, exact așa cum indicau cercetările din 2017.
În plus, roca sedimentară care conținea sticlă fusese încălzită la 1.673 C. Această gamă largă îi va ajuta pe cercetători să restrângă locurile în care să caute cele mai fierbinți roci în alte cratere, a declarat Tolometti într-un comunicat.
Cercetătorii au găsit, de asemenea, un mineral numit reidit în interiorul granulelor de zircon din crater.
Acesta se formează atunci când zirconul este suspus la temperaturi și presiuni ridicate, iar prezența sa le permite cercetătorilor să calculeze presiunile la care au fost supuse rocile în timpul impactului.
Descoperirile pot fi folosite pentru a fi utilizate și în cazul altor cratere de pe Pământ. Cercetătorii speră să folosească metode similare pentru a studia rocile aduse din craterele de impact de pe Lună în timpul misiunilor Apollo.
„Poate fi un pas înainte pentru a încerca să înțelegem modul în care rocile au fost modificate de craterele de impact din întregul Sistem Solar”, a concluzionat Tolometti, potrivit LiveScience.
Misterele asteroidului Bennu. Cum au dispărut craterele de impact de pe suprafața sa?
O rocă a rămas blocată în una dintre roțile roverului Perseverance, trimis de NASA pe Marte