Roverul Curiosity de pe Marte a părăsit rocile cu „spate de aligator”. Unde se îndreaptă acum?

Roverul Curiosity de pe Marte și-a petrecut cea mai mare parte a lunii martie escaladând pedimentul Greenheugh, o pantă lină acoperită de gresie. Aflat acum pe partea de sud a acestuia, Curiosity se întoarce spre Greenheugh pentru a-l explora în amănunt.

Pe 18 martie, echipa misiunii a văzut o schimbare neașteptată a terenului din față și și-a dat seama că va trebui să se întoarcă: calea pe care roverul Curiosity de pe Marte o avea în spate era acoperită cu mai multe pietre ascuțite de vânt, sau ventifacte, decât au văzut vreodată în cei aproape 10 ani ai roverului pe Planeta Roșie.

• Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
• Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ

Ventifactele au străpuns roțile lui Curiosity mai devreme în misiune. De atunci, inginerii au găsit modalități de a încetini uzura roților, inclusiv un algoritm de control al tracțiunii, pentru a reduce frecvența cu care trebuie să evalueze roțile, scrie Phys.org.

De asemenea, ei planifică traseele roverului astfel încât să evite deplasarea peste astfel de roci, inclusiv peste aceste ventifacte recente, care sunt făcute din gresie, cel mai dur tip de rocă întâlnit de Curiosity.

Roverul Curiosity de pe Marte vs rocile de gresie

Echipa a poreclit aspectul acestor formațiuni asemănătoare unor solzi teren „spate de aligator”. Deși misiunea a cercetat zona folosind imagini orbitale, a trebuit să vadă aceste roci de aproape pentru a afla că sunt ventifacte.

„Din fotografiile lui Curiosity era evident că acest lucru nu le-ar face bine roților noastre. Ar fi lent și nu am fi reușit să implementăm cele mai bune practici de conducere a roverului”, a spus managerul de proiect, Megan Lin, de la Jet Propulsion Laboratory al NASA.

Stâncile „spate de aligator” nu sunt impracticabile, ci pur și simplu nu ar fi meritat să fie traversate, având în vedere cât de dificil ar fi fost drumul și cât de mult ar uza roțile roverului.

Așa că misiunea elaborează un nou curs pentru rover, în timp ce acesta continuă să exploreze Muntele Sharp, un munte de 5,5 kilometri înălțime pe care Curiosity îl urcă din 2014. Pe măsură ce urcă, Curiosity este capabil să studieze diferite straturi sedimentare care au fost modelate de apă cu miliarde de ani în urmă. Aceste straturi îi ajută pe oamenii de știință să înțeleagă dacă viața microscopică ar fi putut supraviețui în mediul antic marțian.

De ce pedimentul Greenheugh?

Greenheugh este o câmpie largă, în pantă, aflată la baza Muntelui Sharp, care se întinde pe aproximativ 2 kilometri. Oamenii de știință de la Curiosity l-au observat pentru prima dată în imaginile orbitale înainte de aterizarea roverului, în 2012. Greenheugh iese în evidență ca o caracteristică de sine stătătoare pe această parte a Muntelui Sharp, iar oamenii de știință au vrut să înțeleagă cum s-a format.

De asemenea, se află în apropiere de creasta Gediz Vallis, care ar fi putut fi creată pe măsură ce dărâmăturile cădeau pe munte. Roverul Curiosity de pe Marte va rămâne întotdeauna la poalele inferioare ale Muntelui Sharp, unde există dovezi ale apei antice și ale unor medii care ar fi fost locuibile în trecut.

Traversarea a aproximativ 1,5 kilometri din Greenheugh pentru a aduna imagini cu creasta Gediz Vallis ar fi o modalitate de a studia materialele din partea superioară a muntelui.

„De la distanță, putem vedea bolovani de dimensiunea unei mașini care au fost transportați de la niveluri mai înalte ale Muntelui Sharp, poate de apă relativ târziu în era umedă a lui Marte. Nu știm cu adevărat ce sunt, așa că am vrut să-i vedem de aproape”, a spus Ashwin Vasavada, om de știință al proiectului Curiosity la JPL.

Calea mai puțin umblată

În următoarele săptămâni, Curiosity va coborî de pe Greenheugh într-un loc pe care l-a explorat anterior: o zonă de tranziție între o zonă bogată în argilă și una cu cantități mai mari de minerale sărate numite sulfați. Mineralele argiloase s-au format atunci când muntele era mai umed, brăzdat de pâraie și de iazuri; este posibil ca sărurile să se fi format pe măsură ce clima lui Marte a devenit mai uscată.

„A fost foarte grozav să văd roci care dovedeau o perioadă în care lacurile secau și erau înlocuite cu pâraie și dune uscate de nisip. Sunt foarte curioasă să văd ce găsim în timp ce continuăm să urcăm pe această rută alternativă”, a declarat Abigail Fraeman, cercetător adjunct al proiectului Curiosity la JPL.

Roțile lui Curiosity vor fi pe un teren mai sigur pe măsură ce lasă în urmă terenul „spate de aligator”, dar inginerii se concentrează asupra altor semne de uzură ale brațului robotic al roverului, pe care se află sonda sa. Mecanismele de frânare ale două dintre articulațiile brațului au încetat să funcționeze în ultimul an. Cu toate acestea, fiecare îmbinare are părți redundante pentru a se asigura că brațul poate continua să foreze mostre de rocă.

Echipa studiază cele mai bune modalități de utilizare a brațului pentru a se asigura că aceste părți redundante continuă să funcționeze cât mai mult posibil.

Vă recomandăm să citiți și:

O nouă supernovă a fost identificată în bizara galaxie Roată de Car

Datele de la roverul Zhurong prezintă dovezi ale eroziunii pe Marte

Elicopterul Ingenuity este în stare perfectă după aproape un an petrecut pe Marte

Meteoriții care au contribuit la apariția Pământului s-ar fi format în afara Sistemului Solar