Microplastice găsite pentru prima dată în plămânii unor oameni vii. Bărbații, mai afectați decât femeile?
Planeta noastră este acoperită de un strat subțire de plastic. Fragmente minuscule de material abundă în apa pe care o bem, în condimentele cu care ne aromăm mâncarea și în aerul pe care îl respirăm. Recent, au fost găsite chiar și în sângele nostru.
Astfel, un nou studiu, publicat în revista Science of the Total Environment, a descoperit pentru prima dată o poluare cu microplastice în adâncul țesutului pulmonar al oamenilor vii.
„Microplasticele au fost găsite anterior în probele de autopsie ale cadavrelor umane”, a declarat într-un comunicat autorul principal Laura Sadofsky, conferențiar principal în domeniul medicinei respiratorii la Hull York Medical School. „Cu toate acestea, este primul studiu care arată prezența microplasticelor în plămânii unor oameni vii”.
Cercetarea a folosit mostre de țesut pulmonar de la pacienți vii care au fost supuși unor proceduri chirurgicale ca parte a îngrijirii lor de rutină. Astfel, echipa a analizat mostre sănătoase, mai degrabă decât țesut afectat.
Oamenii, bombardați cu microplastice aproape în fiecare zi
Din cele 13 mostre de plămâni, 11 conțineau microplastice, cele mai frecvente fiind bucăți de PET, folosit la fabricarea sticlelor de băuturi, polipropilenă, folosită pentru ambalaje din plastic și țevi, și rășină, folosită adesea ca adeziv sau material de etanșare.
„Nu ne așteptam să găsim cel mai mare număr de particule în regiunile inferioare ale plămânilor sau particule de dimensiunile pe care le-am găsit”, a declarat Sadofsky, potrivit IFL Science.
„Este surprinzător, deoarece căile respiratorii sunt mai mici în părțile inferioare ale plămânilor și ne-am fi așteptat ca particulele de aceste dimensiuni să fie filtrate sau prinse înainte de a ajunge atât de adânc”.
Interesant este că singurele probe care au scăpat de infiltrarea microplasticelor proveneau de la donatori de sex feminin. Echipa crede că acest lucru s-ar putea datora faptului că bărbații au plămâni mai mari și, prin urmare, căi respiratorii mai mari, dar, având în vedere dimensiunea redusă a studiului, ei spun că este nevoie de mai multe investigații înainte de a putea trage concluzii ferme.
Bărbații au plămâni mai mari decât femeile
Oamenii sunt bombardați cu microplastice aproape în fiecare zi, posibil chiar dinainte de a se naște, dar efectele acestei expuneri constante sunt încă necunoscute în detaliu.
Cu toate acestea, prin noua lor lucrare, Sadofsky și colegii săi au produs mai mult decât o simplă constatare îngrijorătoare cu privire la cât de prezentă a devenit poluarea cu microplastice. Echipa a făcut un prim pas important pentru a afla ce efecte are această poluare cu plastic asupra lumii.
„Aceste date oferă un avans important în domeniul poluării aerului, al microplasticelor și al sănătății umane”, a concluzionat Sadofsky.
Vă recomandăm să mai citiți și:
Cercetătorii au găsit microplastice în bebeluși. Copiii, mai expuși la microplastice decât adulții
Bebelușii hrăniți cu biberonul înghit milioane de microplastice în fiecare zi