Roverul Franklin, pregătit pentru misiunea pe Marte. Cum arată viitorul pentru ExoMars?

04 04. 2022, 14:30

This browser does not support the video element.

Roverul ExoMars al ESA este pregătit din punct de vedere tehnic pentru lansare, iar un studiu accelerat este în curs de desfășurare pentru a determina opțiunile pentru misiunea de pe Marte.

Roverul Rosalind Franklin, condus de ESA, are un potențial unic de a căuta dovezi ale vieții trecute pe Marte datorită burghiului și laboratorului său. Acesta va fi primul rover care va fora la 2 m sub suprafață și primul care va utiliza tehnici noi de conducere, inclusiv mersul pe roți, pentru a depăși obstacolele.

Deși fereastra de lansare din 2022 a misiunii nu mai este posibilă în urma suspendării cooperării cu Roscosmos, în luna martie a avut loc, așa cum era planificat, System Qualification and Flight Acceptance Review (evaluarea calificării sistemului și a acceptării zborului).

Comisia de revizuire a confirmat că nava spațială ar fi fost pregătită pentru expedierea în timp util la locul de lansare, iar programul a avut o marjă de timp suficientă pentru oportunitatea inițială de lansare, care se deschidea la 20 septembrie 2022, potrivit Phys.org.

Misiunea europeană pe Marte, amânată din cauza războiului din Ucraina

Din cauza suspendării lansării din 2022, elementele Exomars sunt acum pregătite pentru depozitare la un Thales Alenia Space din Italia, în așteptarea unor instrucțiuni suplimentare.

Membrii comisiei de examinare și-au exprimat în mod special aprecierea și mulțumirile față de echipă, pentru activitatea desfășurată în ultimele luni.

Pe baza deciziei luate de statele membre ale ESA în cadrul reuniunii Consiliului din martie, va începe acum un studiu industrial accelerat pentru a defini mai bine opțiunile disponibile pentru o cale de urmat în vederea implementării misiunii roverului ExoMars într-o viitoare lansare.

Echipele vor căuta o lansare cât mai rapidă, în funcție de rapiditatea cu care pot fi dezvoltate tehnologiile pentru a sprijini o misiune condusă de Europa sau în colaborare cu alți parteneri internaționali, precum și de disponibilitatea unor lansatoare și a unui loc de lansare compatibile.

„Acesta nu este sfârșitul ExoMars”

„Sper că statele noastre membre vor decide că acesta nu este sfârșitul ExoMars, ci mai degrabă o renaștere a misiunii, servind poate ca un declanșator pentru a dezvolta o mai mare autonomie europeană”, a declarat David Parker, director pentru explorare umană și robotică la ESA.

„Contăm pe echipe și expertiză strălucitoare din întreaga Europă, alături de parteneri internaționali pentru a remodela și reconstrui misiunea. Echipa este dedicată și concentrată pe stabilirea următoarelor etape pentru a ne asigura că vom aduce acest rover incredibil pe Marte pentru a finaliza misiunea pentru care a fost conceput.”

Între timp, ExoMars Trace Gas Orbiter (TGO) continuă să transmită majoritatea datelor de pe Marte, de la roverele Curiosity și Perseverance ale NASA, precum și de la modulul său de aterizare Insight. TGO are un combustibil considerabil la bord, ceea ce înseamnă că ar putea susține, de asemenea, retransmiterea datelor de la roverul ExoMars în viitor, precum și campania Mars Sample Return.

Vă recomandăm să mai citiți și:

Lumina solară ar putea transforma deșeurile astronauților în combustibil pe Marte

Roverul Curiosity al NASA a surprins în detaliu terenul ciudat de pe planeta Marte

Cercetătorii au aflat care este viteza sunetului pe Marte. Ascultă AICI sunetele de pe Planeta Roșie!

Misiunea europeană pe Marte, suspendată din cauza războiului din Ucraina