Home » Știință » Cum comunică intestinul cu creierul?

Cum comunică intestinul cu creierul?

Publicat: 04.04.2022

O nouă cercetare a descoperit modul în care sistemul nervos enteric – sau „al doilea creier” – poate comunica atât cu creierul, cât și cu măduva spinării, ceea ce până acum era un mister.

Studiul a descoperit că celulele specializate din peretele intestinal eliberează serotonină atunci când sunt stimulate de alimente, care acționează apoi asupra nervilor pentru a comunica cu creierul.

Autorii spun că, întrucât există o legătură directă între nivelurile de serotonină din corpul nostru, depresie și modul în care ne simțim, înțelegerea modului în care intestinul comunică cu creierul este de o importanță majoră.

Astfel, o nouă cercetare de la Universitatea Flinders a elucidat acest mister.

Intestinul, singurul organ care are propriul sistem nervos

„Axa intestin-creier constă în comunicarea bidirecțională între creier și intestin, care leagă centrele emoționale și cognitive ale creierului de funcțiile intestinale periferice”, spune autorul studiului, profesorul Nick Spencer de la Colegiul de Medicină și Sănătate Publică, potrivit ScienceDaily.

„Progresele recente în cercetare au descris importanța microbiotei intestinale în influențarea acestor căi, dar noi încă nu descoperisem modul în care funcționează comunicarea”.

Studiul, publicat în American Journal of Physiology, relevă o descoperire revoluționară în ceea ce privește modul în care celulele enterocromafine comunică cu terminațiile nervoase senzoriale.

„În interiorul peretelui intestinal se află celule specializate numite celule enterocromafine (EC), care produc și eliberează hormoni și neurotransmițători ca răspuns la stimuli particulari care sunt ingerați atunci când mâncăm”, spune profesorul Spencer.

Cum comunică „al doilea creier” cu „primul creier”?

„Aceste celule eliberează marea majoritate a serotoninei în organism, astfel încât studiul nostru a descoperit un indiciu important despre modul în care alimentele pe care le consumăm stimulează eliberarea de serotonină, care acționează apoi asupra nervilor pentru a comunica cu creierul. Există o legătură directă între nivelurile de serotonină din corpul nostru, depresie și modul în care ne simțim. Așadar, înțelegerea modului în care celulele CE din intestin comunică cu creierul este de o importanță majoră.”

Echipa a făcut această descoperire folosind o tehnică de trasare neuronală dezvoltată în laborator, care nu este folosită nicăieri altundeva în lume, ceea ce le-a permis să vadă cu exactitate, pentru prima dată, terminațiile nervoase senzoriale din peretele intestinal.

„Intestinul este singurul organ cu propriul sistem nervos, cunoscut sub numele de sistem nervos enteric sau al doilea creier. Acum avem o mai bună înțelegere a modului în care al doilea creier, comunică cu primul creier”, spune profesorul Spencer.

Vă recomandăm să mai citiți și:

Microbiomul intestinal, îmbogățit cu bacterii asociate cu pierderea în greutate în dieta mediteraneană

Microbii din intestine, sau microbiomul, ar putea fi responsabili pentru obezitate

Nu suporți unele sunete? Ar putea fi din cauza unei conexiuni ciudate la nivelul creierului

Oamenii de știință au identificat neuronii din creier care determină competiția și comportamentul social

Mihaela Horchidan
Mihaela Horchidan
Mihaela și-a finalizat studiile la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, având experiență în presa online și radio. Curiozitatea, dorința de a afla cât mai multe și pasiunea pentru istorie, ştiinţă şi natură au condus-o către Descopera.ro citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Donald Trump insistă și spune că anexarea Groenlandei „va avea loc”
Donald Trump insistă și spune că anexarea Groenlandei „va avea loc”
Urme de dinozaur, descoperite pe o piatră dintr-o școală din Australia
Urme de dinozaur, descoperite pe o piatră dintr-o școală din Australia
Deși sunt „dezamăgiți”, britanicii anunță că nu vor riposta la tarifele impuse de SUA
Deși sunt „dezamăgiți”, britanicii anunță că nu vor riposta la tarifele impuse de SUA
Cuie înfipte în craniile oamenilor, ritualul șocant din Epoca Fierului
Cuie înfipte în craniile oamenilor, ritualul șocant din Epoca Fierului
Așa s-a scris ISTORIA! Legendarul Cristian Gațu, dezvăluiri în premieră despre cum a trecut prin furcile morții la JO 1972 și cum l-a pedepsit pe Gigi Becali
Așa s-a scris ISTORIA! Legendarul Cristian Gațu, dezvăluiri în premieră despre cum a trecut prin furcile morții la ...
Masculii unei specii de caracatițe paralizează femelele înainte de împerechere pentru a nu fi mâncați
Masculii unei specii de caracatițe paralizează femelele înainte de împerechere pentru a nu fi mâncați
Primele pisici domestice au ajuns în China în urmă cu 1.400 de ani, arată un studiu
Primele pisici domestice au ajuns în China în urmă cu 1.400 de ani, arată un studiu
Scurtă istorie a OZN-urilor: Suntem cu adevărat vizitați de extratereștri?
Scurtă istorie a OZN-urilor: Suntem cu adevărat vizitați de extratereștri?
Un salariu mai mare aduce mai multă satisfacție în viață, dar și mai mult stres
Un salariu mai mare aduce mai multă satisfacție în viață, dar și mai mult stres
Oamenii care petrec foarte mult timp pe rețelele sociale sunt mai expuși la afecțiuni psihiatrice
Oamenii care petrec foarte mult timp pe rețelele sociale sunt mai expuși la afecțiuni psihiatrice
Conspirații cu Gen. Emil Străinu – o nouă ediție captivantă, joi, de la 22:00
Conspirații cu Gen. Emil Străinu – o nouă ediție captivantă, joi, de la 22:00
Test de cultură generală. Cât de mari sunt inelele planetei Saturn?
Test de cultură generală. Cât de mari sunt inelele planetei Saturn?
Astronomii au descoperit patru planete care orbitează una dintre cele mai apropiate stele de Pământ
Astronomii au descoperit patru planete care orbitează una dintre cele mai apropiate stele de Pământ
Primul om din lume care a trăit cu o inimă artificială mai mult de 100 de zile
Primul om din lume care a trăit cu o inimă artificială mai mult de 100 de zile
India și Congo ar putea semna un acord de aprovizionare cu cobalt și cupru
India și Congo ar putea semna un acord de aprovizionare cu cobalt și cupru
Două noi medicamente pot ajuta pacienții cu Alzheimer să fie independenți mai mult timp
Două noi medicamente pot ajuta pacienții cu Alzheimer să fie independenți mai mult timp
Mircea Eliade, marele scriitor şi filosof care a susţinut Garda de Fier
Mircea Eliade, marele scriitor şi filosof care a susţinut Garda de Fier
De ce este Elon Musk atât de interesat de politica din România?
De ce este Elon Musk atât de interesat de politica din România?