Identificarea oamenilor ar putea fi posibilă și prin intermediul bătăilor inimii

02 04. 2022, 17:00

Un studiu realizat de Universitatea Carlos III din Madrid (UC3M), împreună cu Universitatea de Formare a Profesorilor Shahid Rajaee din Iran, concluzionează că bătăile inimii pot fi folosite ca instrument biometric pentru identificarea oamenilor.

Biometria este știința care explorează identificarea oamenilor și a animalelor prin măsurători biologice sau caracteristici fizice, de exemplu, amprentele digitale sau irisul ochiului. În acest sens, instrumentele bazate pe biometrie sunt din ce în ce mai folosite în domenii precum securitatea, pentru a completa sau înlocui sistemele de parole; iar în domeniul administrației civile, în înregistrarea și furnizarea actelor de identitate.

Noua cercetare propune o tehnică inovatoare pentru identificarea oamenilor, bazată pe caracteristicile exclusive ale bătăilor inimii lor.

Cum funcționează noua metodă pentru identificarea oamenilor

Pentru a face acest lucru, sunt utilizate electrocardiograme (ECG) și sunt analizate cinci calități muzicale: dinamică, ritm, timbru, înălțime și tonalitate, utilizate în mod obișnuit pentru a caracteriza fișierele audio, dar aplicându-le sunetului bătăilor inimii.

Din aceste cinci calități se obține o combinație de parametri care este unică pentru fiecare persoană și are o rată de acuratețe de 96,6%, notează Tech Xplore.

„Identificarea biometrică bazată pe înregistrări cardiace este studiată de ani de zile, dovedindu-se a fi eficientă. Principala noutate a muncii noastre este că ne uităm la înregistrarea ECG, care este un semnal temporar, ca și cum ar fi o undă sonoră. Apoi analizăm această undă sonoră folosind calitățile care sunt utilizate în mod obișnuit pentru a caracteriza muzica”, explică Carmen Cámara, cercetător de la Departamentul de Informatică al UC3M.

Avantaje

Principalul avantaj al acestei tehnici este universalitatea ei, deoarece, până în prezent, anumite persoane încă nu pot fi recunoscute după anumite tipuri de biometrie, cum ar fi, de exemplu, în cazuri de vătămare, amputare sau caracteristici fizice invalidante; însă bătăile inimii sunt un bio-semnal care este prezent la toate ființele umane, fără excepție.

Un alt avantaj este costul redus și funcționarea neinvazivă: „În ziua de azi există deja brățări și ceasuri inteligente care efectuează înregistrări ECG, așa că e suficient să instalezi pe ele o aplicație care să folosească algoritmul nostru de identificare”, spune cercetătorul Pedro Peris- López, tot de la Departamentul de Informatică al UC3M.

Algoritmul este încă în curs de dezvoltare

Această tehnică este în prezent în curs de dezvoltare. Deși viitorul identificării cardiace este promițător, cercetătorii spun că trebuie să „continue această linie de cercetare, înainte de a lua în considerare comercializarea”.

Unul dintre aspectele critice ale acestui studiu este analizarea comportamentului sistemului în funcție de diferitele activități pe care persoana le desfășoară, precum mersul, alergatul, odihna, exercițiul fizic sau aflarea într-o situație stresantă. În plus, trebuie luați în considerare factori precum utilizarea stimulatoarelor cardiace sau efectele unei aritmii.

Vârsta este, de asemenea, un factor de luat în considerare: „Din cauza îmbătrânirii, semnalul se modifică ușor în timp. Asta înseamnă că sistemul nostru trebuie actualizat aproximativ la fiecare cinci ani”, spun cercetătorii.

Studiul a fost publicat în Biomedical Signal Processing and Control.

Vă recomandăm să citiți și:

Poți muri dacă ești lovit în testicule? Iată ce spune știința

Rezistența la antibiotice ucide acum mai mulți oameni decât HIV/SIDA sau malaria

Migrenele severe ale unui bărbat au dispărut complet după adoptarea unei diete bazate pe plante

O infecție comună, în timpul anilor de adolescență, ar putea declanșa scleroza multiplă