Riscul de AVC scade cu 16% dacă locuiești în apropiere de spații verzi
Riscul de AVC (accident vascular cerebral) ischemic, cel mai frecvent tip de eveniment cerebrovascular, este cu 16% mai mic la persoanele care au spații verzi la mai puțin de 300 de metri de locuință.
Studiul în care este prezentată descoperirea, publicat în revista Environment International, este cea mai importantă lucrare din acest domeniu până în prezent în Europa, analizând date privind întreaga populație a Cataloniei între 2016 și 2017.
Studiul a luat în considerare informații despre expunerea la trei poluanți atmosferici legați de traficul vehiculelor la peste trei milioane și jumătate de oameni selectați dintre cei 7,5 milioane de locuitori ai Cataloniei, cu vârsta de peste 18 ani care nu suferiseră un accident vascular cerebral înainte de începerea studiului.
Lucrarea a analizat impactul nivelurilor de particule de sub 2,5 microni (PM2,5), dioxid de azot (NO2) și particulele de funingine de la locul de reședință al fiecăreia dintre persoanele studiate. Au fost studiate și numărul și densitatea spațiilor verzi pe o rază de 300 de metri de locuințe.
Datele au fost obținute prin referire geografică și prin proiectarea de modele de expunere la cei doi determinanți, folosind datele populației obținute prin reutilizarea informațiilor de sănătate generate în Catalonia și anonimizate de Programul de analiză a datelor pentru cercetare și inovare în sănătate (PADRIS) și gestionat de Agenția Catalană pentru Calitatea și Evaluarea Sănătății (AQuAS), scrie EurekAlert.
Riscul de AVC crește odată cu poluarea
Rezultatele indică o relație directă între nivelurile crescute de NO2 din atmosferă și riscul de AVC ischemic. Pentru fiecare creștere de 10 micrograme (µg) pe metru cub, acest risc crește cu 4%.
Același lucru se întâmplă atunci când nivelurile de PM2,5 cresc cu 5 µg/m³. În cazul particulelor de funingine, riscul crește cu 5% pentru fiecare creștere cu 1 µg/m³ în atmosferă. Aceste cifre sunt valabile pentru întreaga populație, indiferent de factorii socio-economici, de vârstă sau de obiceiurile de fumat.
„Trebuie să reținem că, spre deosebire de alți poluanți atmosferici, care au surse variate, NO2 este cauzat în principal de traficul rutier. Prin urmare, dacă vrem cu adevărat să reducem riscurile multiple pe care acest poluant le prezintă pentru sănătatea oamenilor, trebuie să implementăm măsuri îndrăznețe pentru a reduce utilizarea mașinii”, spune Cathryn Tonne, cercetător la ISGlobal.
„Studiul demonstrează importanța determinanților de mediu în riscul de accident vascular cerebral. Având în vedere că se prevede că incidența, mortalitatea și dizabilitatea atribuite bolii vor crește în următorii ani, este important să înțelegem toți factorii de risc implicați”, explică dr. Carla Avellaneda, cercetător în Grupul de Cercetare Neurovasculară de la IMIM-Hospital del Mar și unul dintre principalii autori ai studiului.
Factorii care favorizează problemele de sănătate
Studiile anterioare ale aceluiași grup au furnizat deja dovezi cu privire la relația dintre factori precum funinginea sau nivelul de zgomot și riscul de AVC și severitatea acestuia. Toți acești factori acționează ca declanșatori de accident vascular cerebral.
În schimb, abundența de spații verzi pe o anumită rază în jurul locuinței reduce direct riscul de a suferi un accident vascular cerebral. Mai exact, până la 16%.
În acest sens, „persoanele care sunt înconjurate de niveluri mai mari de verdeață acolo unde locuiesc sunt protejate împotriva apariției AVC-ului”, spune dr. Avellaneda.
Expunerea la spațiile verzi este în general considerată a avea efecte benefice printr-o varietate de mecanisme, cum ar fi reducerea stresului, creșterea activității fizice și contactul social și chiar expunerea la un microbiom îmbogățit.
Regândirea limitelor stabilite pentru poluarea aerului
Având în vedere aceste date, cercetătorii subliniază că este necesar să regândim nivelurile actuale de poluare atmosferică care sunt considerate sigure.
În prezent, pragurile stabilite de Uniunea Europeană sunt de 40 µg/m³ pentru NO2, pe care Organizația Mondială a Sănătății îl reduce la 10 µg/m³ și 25 µg/m³ pentru PM2,5, pe care OMS le limitează la 5 µg/m³.
În prezent nu sunt stabilite niveluri pentru particulele de funingine. De altfel, nivelurile înregistrate în perioada analizată au fost, în medie, mai mici decât cele stabilite de autoritățile europene (17 µg/m³ pentru PM2,5, 35 µg/m³ pentru NO2 și 2,28 µg/m³ în cazul funinginii).
Riscul de AVC încă există
„În ciuda respectării nivelurilor stabilite de Uniunea Europeană, ne confruntăm cu paradoxul că există încă un risc pentru sănătate, precum cel pe care l-am identificat în acest studiu, unde există o relație directă între expunerea la poluanții din mediu și riscul de a suferi un AVC”, explică dr. Rosa Maria Vivanco.
„Pericolul este încă prezent și trebuie luate multe alte măsuri”, având în vedere creșterea în populația urbană și îmbătrânirea acesteia, adaugă ea.
În acest sens, dr. Jaume Roquer subliniază că „Acest studiu demonstrează impactul real pe care aspectele de mediu îl au asupra sănătății populației catalane. Având în vedere efectele poluării atmosferice, lipsa spațiilor verzi, zgomotul etc., sunt necesare mai multe eforturi și strategii populaționale pentru reducerea impactului acesteia”.
„Efectele sale dăunătoare sunt permanente și la nivel global. Trebuie să ne străduim să obținem orașe și sate mai durabile în care locuirea nu înseamnă un risc crescut de îmbolnăvire”, a concluzionat Roquer.
Vă recomandăm să citiți și:
NASA urmărește doi exploratori prin Antarctica pentru a pregăti oamenii pentru Marte
Medicamentele afectează microbii intestinali benefici mai mult decât s-a crezut inițial
Un test de urină ar putea diagnostica din timp cancerul cerebral