Home » Știință » Cea mai mare moleculă descoperită vreodată în discul unei protoplanete ar putea fi un precursor al vieții

Cea mai mare moleculă descoperită vreodată în discul unei protoplanete ar putea fi un precursor al vieții

Cea mai mare moleculă descoperită vreodată în discul unei protoplanete ar putea fi un precursor al vieții
Credit: ESO/L. Calçada, ALMA
Publicat: 10.03.2022

Cu ajutorul Atacama Large Millimeter (ALMA) din Chile, cercetătorii de la Observatorul Leiden din Olanda au detectat pentru prima dată eterul dietilic într-un disc formator de planete.

Cu nouă atomi, aceasta este cea mai mare moleculă identificată până în prezent într-un astfel de disc. Este, de asemenea, un precursor al unor molecule organice mai mari care pot duce la apariția vieții.

„Din aceste rezultate, putem afla mai multe despre originea vieții pe planeta noastră și, prin urmare, ne putem face o idee mai bună despre potențialul vieții în alte sisteme planetare. Este foarte interesant să vedem cum aceste descoperiri se încadrează în imaginea de ansamblu”, spune Nashanty Brunken, student la Observatorul Leiden, parte a Universității Leiden, și autor principal al studiului publicat în Astronomy & Astrophysics.

Eterul dietilic este o moleculă organică întâlnită în mod obișnuit în norii de formare a stelelor, dar nu fusese niciodată până acum găsită într-un disc de formare a planetelor.

„Am crezut că ar putea fi imposibil să le observăm”

„Este foarte interesant să detectăm în sfârșit aceste molecule mai mari în discuri. Pentru o vreme am crezut că ar putea fi imposibil să le observăm”, spune co-autorul Alice Booth, de asemenea cercetător la Observatorul Leiden.

Moleculele au fost descoperite în discul formator de planete din jurul stelei tinere IRS 48 (cunoscută și sub numele de Oph-IRS 48) cu ajutorul ALMA, un telescop al Observatorului European de Sud (ESO). IRS 48, situată la 444 ani-lumină depărtare în constelația Ophiuchus, a făcut obiectul a numeroase studii deoarece discul său conține o „capcană de praf” asimetrică.

Această regiune, care s-a format probabil ca urmare a unei planete nou-născute sau a unei mici stele situate între stea și capcana de praf, reține un număr mare de granule de praf de dimensiuni milimetrice care se pot aduna și se pot transforma în obiecte de dimensiuni kilometrice precum comete, asteroizi și, eventual, chiar planete.

Se crede că multe molecule organice complexe, cum ar fi eterul dimetilic, apar în norii de formare a stelelor, chiar înainte ca stelele să se nască.

Indicii despre originea vieții pe planeta noastră

În aceste medii reci, atomii și moleculele simple, cum ar fi monoxidul de carbon, se lipesc de grăunțele de praf, formând un strat de gheață și suferind reacții chimice, care dau naștere unor molecule mai complexe.

„Ceea ce face ca acest lucru să fie și mai interesant este că acum știm că aceste molecule complexe mai mari sunt disponibile pentru a alimenta planetele în formare din disc„, explică Booth. „Acest lucru nu era cunoscut înainte, deoarece în majoritatea sistemelor aceste molecule sunt ascunse în gheață”.

Descoperirea eterului dietilic sugerează că multe alte molecule complexe care sunt detectate în mod obișnuit în regiunile de formare a stelelor pot fi, de asemenea, ascunse pe structurile de gheață din discurile de formare a planetelor. Aceste molecule sunt precursorii unor molecule precum aminoacizii și zaharurile, care sunt unele dintre elementele de bază ale vieții.

Prin studierea formării și evoluției lor, cercetătorii pot obține o mai bună înțelegere a modului în care moleculele ajung pe planete, inclusiv pe a noastră, raportează EurekAlert.

Vă recomandăm să mai citiți și:

Molecule organice confirmate în Craterul Jezero de pe Marte

Un meteorit de pe Marte conține molecule organice, însă acestea nu sunt dovezi ale vieții

Roverul Curiosity al NASA a găsit molecule organice nedescoperite până acum pe Marte

Universul ascunde o abundență de molecule necesare apariției vieții. „Este promițător”

Mihaela Horchidan
Mihaela Horchidan
Mihaela și-a finalizat studiile la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, având experiență în presa online și radio. Curiozitatea, dorința de a afla cât mai multe și pasiunea pentru istorie, ştiinţă şi natură au condus-o către Descopera.ro citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați
Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați
A fost descoperită o structură complexă care ar fi putut să fie creată doar de neanderthalieni
A fost descoperită o structură complexă care ar fi putut să fie creată doar de neanderthalieni
„Coșmar ecologic” în Regatul Unit! 1 milion de țigări electronice, aruncate la gunoi în fiecare zi
„Coșmar ecologic” în Regatul Unit! 1 milion de țigări electronice, aruncate la gunoi în fiecare zi
„A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”
„A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”