COVID-19 poate provoca micșorarea creierului și pierderea memoriei. Ce arată un studiu amplu?

11 03. 2022, 13:10

COVID-19 poate micșora materia cenușie a creierului, în primul rând în zonele creierului implicate în procesarea mirosului și a memoriei, sugerează un studiu amplu.

Aceste modificări distincte în structura creierului apar atât la persoanele care au necesitat spitalizare pentru COVID-19, cât și la cele care au avut infecții mai puțin severe, potrivit studiului, publicat în revista Nature. În plus, pierderea și deteriorarea țesuturilor au fost mai semnificative decât modificările structurale ale creierului care apar în mod normal odată cu vârsta, a declarat Jessica Bernard, cercetător în neuroștiințe și profesor la Texas A&M University, care nu a fost implicată în studiu.

Noua cercetare a inclus date de la 785 de persoane, cu vârste cuprinse între 51 și 81 de ani. Dintre acești participanți, 401 au avut o infecție COVID-19 cunoscută cândva între martie 2020 și aprilie 2021. Dintre aceștia, 15, sau aproximativ 4%, au fost spitalizați pentru infecțiile lor.

Restul de 384 de participanți nu se infectaseră cu COVID-19, dar se potriveau îndeaproape cu participanții infectați în ceea ce privește vârsta, sexul și factorii de risc pentru COVID-19, cum ar fi fumatul sau diabetul.

Virusul afectează zonele implicate în codificarea memoriei

Acești participanți au fost testați negativ pentru anticorpii SARS-CoV-2 și au servit drept grup de control. Toți participanții au fost supuși la o a doua scanare a creierului pentru studiu, astfel încât cercetătorii să poată preciza cum și unde diferă creierul lor față de scanările inițiale, efectuate cu aproximativ trei ani înainte.

Pentru a privi în interiorul creierului participanților, echipa a folosit imagistica prin rezonanță magnetică, o tehnică care folosește un câmp magnetic puternic și unde radio pentru a genera imagini ale țesuturilor moi din organism.

În grupul infectat, participanții au contractat COVID-19 cu aproximativ 4,5 luni înainte de a doua scanare, în medie. Aceste scanări au dezvăluit modele distincte de contracție în creierul persoanelor care au contractat COVID-19. Leziunile au fost mai extinse și au avut loc în regiuni diferite față de modificările normale care apar la persoanele care nu au contractat niciodată virusul.

Grupul infectat a prezentat o reducere mai mare a dimensiunii creierului

În comparație cu grupul de control, grupul infectat a prezentat o pierdere mai mare de țesut în regiuni specifice ale cortexului cerebral, suprafața exterioară încrețită a creierului.

Una dintre regiuni se află chiar deasupra orbitei ochilor și primește semnale de la zonele cerebrale implicate în senzații, emoții și memorie și joacă un rol important în luarea deciziilor. Cealaltă zonă înconjoară hipocampul, o structură din mijlocul creierului, importantă pentru codificarea noilor amintiri.

Micșorarea a fost cea mai pronunțată în aceste zone, dar grupul infectat a prezentat, de asemenea, o reducere mai mare a dimensiunii generale a creierului decât grupul de control, au raportat autorii.

Echipa a descoperit, de asemenea, leziuni tisulare în zonele cerebrale conectate la cortexul olfactiv primar, o structură care primește informații senzoriale de la neuronii de detectare a mirosului din nas.

O deteriorare a țesuturilor ieșită din comun

„Cu siguranță arată, în special, că sunt afectate zonele care sunt implicate în codificarea memoriei și că sunt implicate conexiunile cu cortexul olfactiv și sistemul limbic”, a spus Frontera. Sistemul limbic este implicat în comportamentul emoțional, învățare și memorie.

În medie, grupul infectat cu SARS-CoV-2 a prezentat o pierdere și o deteriorare a țesuturilor cu 0,2% până la 2% mai mare pe parcursul a aproximativ trei ani, comparativ cu grupul de control, notează LiveScience.

Pentru a pune acest lucru în context, estimările sugerează că adulții care îmbătrânesc pierd aproximativ 0,2% până la 0,3% din materia cenușie în regiunile legate de memorie în fiecare an, potrivit unui raport din 2021 din revista Neurobiology of Aging, astfel încât o pierdere suplimentară ar fi ieșită din comun.

Vă recomandăm să mai citiți și:

Legătura dintre grupa de sânge și formele severe de COVID-19. Ce spun cercetătorii?

Ar putea fi tinitusul, sau țiuitul în urechi, agravat de COVID-19? Iată ce au aflat cercetătorii

Cei care se vaccinează după COVID-19 sunt protejați chiar şi după 18 luni

Poluarea provoacă mai multe decese decât COVID-19, spune ONU